Catherine Zeta-Jones, „nerăbdătoare” să joace rolul Morticia Addams în serialul filmat de Tim Burton în România
Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăActriţa americană Catherine Zeta-Jones, cunoscută din filme ca „The Mark of Zorro”, „Traffic” şi „Chicago”, s-a declarat „nerăbdătoare” să joace rolul Morticia Addams în serialul filmat de Tim Burton în România pentru Netflix.
Ea a declarat reporterilor Entertainment Tonight, pe covorul roşu la gala premiilor Primetime Emmy, că abia aşteaptă să interpreteze rolul în serialul „Wednesday”.
„Sunt pe cale să încep filmările în România. Sunt atât de încântată să lucrez cu marele Tim Burton şi cu designerul de machiaj şi costume cu care am mai lucrat, şi cu Luis Guzmán, care îl joacă pe Gomez, cu care am lucrat la «Traffic». Va fi o tovărăşie cu adevărat minunată. Sunt nerăbdătoare”, a spus Zeta-Jones.
Actriţa în vârstă de 53 de ani a fost premiată cu Oscar pentru interpretarea din „Chicago” (2002), care i-a adus şi un trofeu BAFTA şi o nominalizare la Globurile de Aur, între altele.
Tim Burton, cunoscut pentru filme ca „Edward Scissorhands”, „Batman”, „Batman Returns”, „Ed Wood”, „Mars Attacks”, „Corpse Bride” şi „Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street”, va filma „Wednesday”, un serial cu opt episoade care continuă povestea din „Familia Addams”.
Din distribuţia producţiei realizate de Netflix împreună cu MGM TV şi produsă în colaborare cu Icon Productions (România) fac parte Catherine Zeta Johnes, Jenna Ortega şi Luis Guzmán, dar şi românul George Burcea, iar mai multe nume urmează să fie anunţate.
Este programat ca filmările să aibă loc timp de şase luni, în mai multe locuri din ţară, şi ca serialul să fie lansat la finalul anului 2022.
„Wednesday” este unul dintre puţinele seriale din cariera lui Burton, care a primit de-a lungul carierei două nominalizări la Oscar şi a fost recompensat cu un Glob de Aur şi un premiu Emmy. El a mai regizat episoade din „Alfred Hitchcock Presents” şi a fost producător executiv al serialului animat „Beetlejuice”.