Cartografi recunosc Oceanul Austral drept al cincilea ocean al lumii

Vizualizări: 266, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cartografi recunosc Oceanul Austral drept al cincilea ocean al lumii

National Geographic Society (NGS), organizaţie ştiinţifică non-profit care cartografiază cerul, spaţiul terestru şi maritim, recunoaşte în mod oficial existenţa unui nou ocean – în jurul Antarcticii, la Polul Sud – al cincilea ocean al lumii, pe care-l denumeşte Oceanul Austral.

Noul ocean este recunoscut deja în comunitatea ştiinţifică, însă existenţa acestuia nu a fost recunoscută până în prezent prin vreun acord internaţional.

”Din cauza lipsei unui consens internaţional, nu l-am recunoscut niciodată în mod oficial”, declară Alex Tait, un geograf din cadrul National Geographic Society.

20 DE MILIOANE DE KM²

Organizaţia Hidrografică Internaţională (IHO) a dat numele acestei părţi a globului în 1936, după care a dat înapoi în 1953.

Abia în februarie 2021, Agenţia americană de Observare Oceanică şi Atmosferică (NOAA) a decis mai întâi să identifice această regiune drept un ocean – însă fără să adopte numele Oceanul Austral, scrie revista ştiinţfică National Geographic.

Spre deosebire de celelalte patru oceane ale Terrei, acest al cincilea ocean este dominat şi definit de un curent – denumit ”circumpolar antarctic” -, considerat cel mai intens din lume.

El are o suprafaţă de peste 20 de milioane de kilometri pătraţi – şi reprezintă un sfert din suprafaţa totală a oceanelor lumii.

Potrivit membrilor NGS, recunoaşterea existenţei acestui ocean va permite interesul faţă de apărarea mediului acestui ocean.

”Elevii învaţă despre lumea oceanică prin oceanele pe care le studiază. Dacă nu includem Oceanul Austral, ei nu învaţă specificul şi importanţa acestuia”, subliniază geograful Alex Tait.

Oceanul Austral are ”ecosisteme marine unice şi fragile şi o viaţă marină minunată, de exemplu balene, pinguini şi foci”, declară cercetătorul NGS Enric Sala.

În ceea ce priveşte ”frontierele”, National Geographic Society precizează că ”limita de nord a Oceanului Austral variază între 50 şi 62 de grade latitudine sud. Noi folosim 60 de grade latitudine sud ca aproximare a limitei ecologice septemtrionale a Oceanului Austral, folosită de NOAA din Statele Unite şi de mai mulţi membri ai IHO”.

NOAA precizează că ”nu toate ţările sunt de acord cu frontierele propuse, iar această propunere nu a fost ratificată de membrii IHO”.

Știri similare

Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, spitalizat şi tratat de pneumonie la Strasbourg

Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, spitalizat şi tratat de pneumonie la Strasbourg

Externe

Preşedintele Parlamentului European, italianul David Sassoli, în vârstă de 65 de ani, care face parte din Grupul Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), este spitalizat la Strasbourg de miercuri, din cauza unei pneumonii, însă ”starea sănătăţii îi este bună”, a anunţat luni, într-un comunicat, un purtător de cuvânt al instituţiei, relatează AFP....

Vizualizări: 240, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
În total 543 de civli, inclusiv 44 de minori, ucişi în Myanmar după lovitura de stat, anunţă un ONG

În total 543 de civli, inclusiv 44 de minori, ucişi în Myanmar după lovitura de stat, anunţă un ONG

Externe

În total 543 de civili - inclusiv 44 de minori - au fost ucişi de forţele de securitate din Myanmar, care reprimă orice opoziţie faţă de noul regim militar, după lovitura de stat a juntei de la 1 februarie, anunţă Asociaţia de Susţinerea Deţinuţilor Politici (AAPP), iar ONG-ul Save the Children denunţă o dublare a numărului copiilor şi adolescenţilor ucişi în ultimele12 zile, relatează AFP....

Vizualizări: 259, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Mai mult de 39 de milioane de americani au primit vaccin anti-Covid

Mai mult de 39 de milioane de americani au primit vaccin anti-Covid

Externe

Centrul american pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor a anunţat că a distribuit 59.304.600 de doze de vaccin anti-Covid în Statele Unite şi că 39.037.964 de doze au fost administrate până sâmbătă dimineaţă, scrie The Guardian. ...

Vizualizări: 276, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ipoteza unui accident de laborator la Wuhan, la originea SARS-CoV-2, acreditată din nou de către cercetători americani

Ipoteza unui accident de laborator la Wuhan, la originea SARS-CoV-2, acreditată din nou de către cercetători americani

Externe

Douăzeci de cercetători atestă, într-o scrisoare publicată în revista americană Science, originea accidentală a noului coronavirus SARS-CoV-2, şi atribuie vina Institutului de Virusologie din Wuhan din China, care a fost îndepărtată în mod eronat, consideră ei, de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS)....

Vizualizări: 265, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Consiliul de Securitate al ONU, reuniune pe tema situaţiei de la Centrala nucleară de la Zaporojie / Directorul AIEA afirmă că situaţie este ”extrem de gravă”: Un accident ar putea ameninţa sănătatea publică şi mediul

Consiliul de Securitate al ONU, reuniune pe tema situaţiei de la Centrala nucleară de la Zaporojie / Directorul AIEA afirmă că situaţie este ”extrem de gravă”: Un accident ar putea ameninţa sănătatea publică şi mediul

Externe

Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite se reuneşte, joi, şi va discuta despre situaţia de la Centrala nucleară de la Zaporojie, pe care Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Mariano Grossi, o consideră ”extrem de gravă”. ”Un accident la această centrală ar putea ameninţa sănătatea publică şi mediul atât în Ucraina şi în ţările vecine, cât şi la o distanţă mai mare”, afirmă Grossi. ...

Vizualizări: 183, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Experţi norvegieni îndeamnă Norvegia să renunţe la vaccinurile împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford şi Johnson&Johnson din cauza trombozei, un efect secundar grav, dar rar

Experţi norvegieni îndeamnă Norvegia să renunţe la vaccinurile împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford şi Johnson&Johnson din cauza trombozei, un efect secundar grav, dar rar

Externe

Un Comitet de experţi - înfiinţat de Guvernul norvegian pentru a se pronunţa asupra vaccinurilor împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford şi Johnson & Johnson - preconizează, luni, o renunţare la aceste vaccinuri, din cauza riscului trombozei, un efect secundar rar, dar grav, relatează AFP....

Vizualizări: 269, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Un tânăr lunetist israelian, Barel Hadaria Shmueli, în vârstă de 21 de ani, moare la o săptămână din cauza unor răni în tiruri provenind din Fâşia Gaza

Un tânăr lunetist israelian, Barel Hadaria Shmueli, în vârstă de 21 de ani, moare la o săptămână din cauza unor răni în tiruri provenind din Fâşia Gaza

Externe

Un trăgător de elită israelian, Barel Hadaria Shmueli, în vârstă de 21 de ani, a murit din cauza unor răni pe care le-a suferit în urmă cu nouă zile, în tiruri provenind din Fâşia Gaza, în timpul unor ciocniri între manifestanţi palestinieni şi forţe israeliane, a anunţat luni poliţia, relatează AFP....

Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
CE urmează să împrumute, începând din iunie, 80 de miliarde de dolari, prin emiterea unor obligaţiuni pe teremn lung, în vederea finanţării relansării UE

CE urmează să împrumute, începând din iunie, 80 de miliarde de dolari, prin emiterea unor obligaţiuni pe teremn lung, în vederea finanţării relansării UE

Externe

Comisia Europeană (CE) vrea să împrumute aproximativ 80 de miliarde de euro anul acesta - prin emiterea unor obligaţiuni pe teremn lung -, cu scopul de a finanţa o parte a planului relansării economice europeane postcovid al Uniunii Europene (UE), intitulat "Next Generation EU", dotat cu 750 de miliarde de euro, relatează Reuters....

Vizualizări: 252, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Xi Jinping participă la summitul virtual organizat joi şi vineri de Biden

Xi Jinping participă la summitul virtual organizat joi şi vineri de Biden

Externe

Beijingul confirmă participarea preşedintelui chinez Xi Jinping la summitul virtual organizat săptămâna aceasta de către Joe Biden, în pofida unor tensiuni americano-chineze, iar cele două puteri par decise să colaboreze în lupta împotriva modificărilor climatice, relatează AFP....

Vizualizări: 272, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă