Carlo Ancelotti, oficial la Real Madrid

Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Carlo Ancelotti, oficial la Real Madrid

Antrenorul italian Carlo Ancelotti, ultima oară pe banca echipei engleze Everton, va prelua conducerea tehnică a echipei Real Madrid, a anunţat, maţi, gruparea madrilenă.

„Real Madrid CF anunţă că tehnicianul Carlo Ancelotti va fi antrenorul primei echipe a clubului pentru următoarele trei sezoane. Ceremonia semnării contractului va avea loc, miercuri, cu preşedintele clubului, Florentino Perez, la Real Madrid City, după care Ancelotti se va adresa presei de la ora 19.00, într-o conferinţă de presă online”, a precizat clubul din capitala Spaniei.

Italianul a mai antrenat echipa din capitala Spaniei, între 2013 şi 2015, când i-a succedat lui Jose Mourinho. Sub conducerea lui Ancelotti, Real a câştigat a zecea oară Liga Campionilor (după o finală cu Atletico Madrid), Cupa Spaniei (într-o finală cu FC Barcelona), Supercupa Europei (în faţa FC Sevilla) şi Cupa Mondială a cluburilor. Numai în campionat, rezultatele au fost mai slabe, doar locul 3 în sezonul 2013/2014 şi locul 2, în ediţia următoare.

De atunci, el a mai antrenat Bayern Munchen (iulie 2016-septembrie 2017), Napoli (iulie 2018-10 decembrie 2019). Din 22 decembrie 2019, Ancelotti a pregătit-o pe Everton, cu care a terminat sezonul 2020/2021 pe locul 10 în clasamentul Premier League.

El a mai antrenat echipele Reggiana, Parma, Juventus, Milan, Chelsea şi PSG.

La Real, Ancelotti îi va lua locul francezului Zinedine Zidane, care a părăsit clubul după un sezon în care Real Madrid nu a obţinut niciun trofeu.

Știri similare

Euro-2020: Olanda – Ucraina, scor 3-2

Euro-2020: Olanda – Ucraina, scor 3-2

Sport

Reprezentativa Olandei a învins, duminică seară, la Amsterdam, cu scorul de 3-2, selecţionata Ucrainei, într-un meci din grupa C a Campionatului European....

Vizualizări: 237, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Liga II: Rezultate din etapa a opta

Liga II: Rezultate din etapa a opta

Sport

Rezultate înregistrate în partidele disputate, sâmbătă, în etapa a opta a Ligii II:...

Vizualizări: 225, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Kazuyoshi Miura va fi fotbalist profesionist şi la 54 de ani

Kazuyoshi Miura va fi fotbalist profesionist şi la 54 de ani

Sport

Atacantul Kazuyoshi Miura, cel mai în vârstă fotbalist din lume, şi-a prelungit cu un an contractul cu echipa din prima ligă japoneză Yokohama FC, informează mundodeportivo.es. El va împlini 54 de ani la 26 februarie, cu o zi înainte de începerea noului campionat....

Vizualizări: 252, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ionel Gane: Nu aveam obiectiv calificarea în play-off

Ionel Gane: Nu aveam obiectiv calificarea în play-off

Sport

Antrenorul Ionel Gane a declarat, după ce Dinamo a suferit o nouă înfrângere şi s-a îndepărtat foarte mult de locurile de play-off, că nu era un obiectiv al echipei sale prezenţa între primele şase formaţii din Liga I....

Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă