Carla Suarez Navarro, aproape de o victorie la revenirea pe teren după ce s-a vindecat de cancer

Vizualizări: 239, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Carla Suarez Navarro, aproape de o victorie la revenirea pe teren după ce s-a vindecat de cancer

Carla Suarez Navarro, locul 118 WTA, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 3-6, 7-6 (4), 6-4, de americanca Sloane Stephens, locul 59 WTA, în primul tur al French Open.

Cu acalaşi tenis curat, cu reverul ei inconfundabil, cu o singură mână, spaniola a fost la două puncte de victorie după ce a profitat şi de forma foarte slabă a finalistei ediţiei 2018 a turneului de la Roland Garros (învinsă de Simona Halep), care a rispit numeroase puncte (54 de greşeli neforţate, faţă de 32 adversara ei). După ce a fost condusă cu 4-2 şi 40-0, în setul al doilea, Suarez Navarro a întors scorul şi a servit pentru meci la 5-4. Ea a fost foarte aproape să pună capăt partidei, conducând cu 30-0. Din păcate pentru ea, Stephens a reuşit break-ul şi apoi a câştigat setul.

Epuizată din punct de vedere fizic, după ce nu a mai jucat de peste 15 luni, Suarez Navarro a luptat şi în decisiv, revenind din nou de la 2-4 la 4-4. Stephens, o umbră a jucătoarei care câştiga US Open în 2017, a reuşit în cele din urmă să se impună fără glorie, după un meci care a durat două ore şi 25 de minute.

Carla Suarez Navarro, 32 de ani, care nu a mai evoluat de la finalul lunii februarie 2020, când a pierdut în turul al doilea la Doha, a anunţat, la 22 aprilie, că s-a vindecat de limfomul Hodgkin.

Boala, un cancer al sistemului limfatic, i-a fost diagnosticată în mijlocul pandemiei de coronavirus, în august 2020, când se pregătea să se retragă din tenis, la finalul sezonului.

Însă sportiva spaniolă vrea să se retragă pe teren, nu din cauza bolii. Antrenându-se din martie, după ce a terminat chimioterapia, ea a dorit să revină în circuitul profesionist pentru a evolua la turneul de la Roland Garros.

În cariera ei, Carla Suarez Navarro a câştigat la simplu două turnee, la Doha – 2016 şi Oeiras – 2014, şi a mai disputat nouă finale, cele mai importante la Miami şi Roma, în 2015. Cea mai bună clasare a jucătoarei spaniole a fost locul 6 WTA, în 2016.

La grand slam-uri, ea a jucat în sferturi de mai multe ori, la Australian Open, Roland Garros şi US Open, iar la Wimbledon a atins faza optimilor de finală.

Știri similare

Mircea Rednic: Meritam mai mult

Mircea Rednic: Meritam mai mult

Sport

Antrenorul Mircea Rednic a declarat că echipa lui merita mai mult decât rezultatul de egalitate înregistrat în meciul cu FCSB....

Vizualizări: 269, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Volei Alba Blaj a câştigat Cupa României la volei feminin

Volei Alba Blaj a câştigat Cupa României la volei feminin

Sport

Echipa de volei feminin Volei Alba Blaj a câştigat, duminică, la turneul de la Cluj-Napoca, trofeul Cupa României, după ce a învins formaţia Dinamo Bucureşti în finala competiţiei. ...

Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Stanciu a înscris un gol pentru Slavia Praga în campionatul Cehiei

Stanciu a înscris un gol pentru Slavia Praga în campionatul Cehiei

Sport

Fotbalistul echipei Slavia Praga, Nicolae Stanciu, a înscris un gol în meciul câştigat, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, în faţa formaţiei Banik Ostrava, în etapa a XXII-a a campionatului Cehiei....

Vizualizări: 267, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Rangers, echipa lui Ianis Hagi, s-a făcut de râs în Liga Campionilor: A condus cu 1-0 şi apoi a primit două goluri în superioritate numerică de la Malmo / Ludogoreţ a eliminat-o pe Olympiacos

Rangers, echipa lui Ianis Hagi, s-a făcut de râs în Liga Campionilor: A condus cu 1-0 şi apoi a primit două goluri în superioritate numerică de la Malmo / Ludogoreţ a eliminat-o pe Olympiacos

Sport

Glasgow Rangers, echipa lui Ianis Hagi, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 2-1 (0-1), de Malmo, în manşa a doua a turului al treilea preliminar al Ligii Campionilor. Campioana Suediei merge în play-off, după ce a câştigat şi meciul tur, tot cu 2-1....

Vizualizări: 225, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă