Căpitanul echipei de handbal Dinamo Bucureşti, Dan Savenco, şi-a anunţat retragerea; el va continua ca antrenor

Vizualizări: 256, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Căpitanul echipei de handbal Dinamo Bucureşti, Dan Savenco, şi-a anunţat retragerea; el va continua ca antrenor

Handbalistul Dan Savenco, cel care a fost căpitan al echipei Dinamo Bucureşti, şi-a anunţat, vineri, retragerea din activitatea de jucător. El va intra în antrenorat la acelaşi club.

”Punct. Şi de la capăt. A venit şi pentru mine momentul retragerii, poate cel mai greu din viaţa unui sportiv. Mă simt privilegiat că am putut juca până la aproape 36 de ani, din care 9, dar şi cei mai frumoşi, la Dinamo. Le sunt recunăscător tuturor antrenorilor şi celor care m-au ajutat în carieră. Le mulţumesc suporterilor fantastici care m-au făcut să mă simt apreciat şi mi-au dat puterea să merg mai departe în clipele grele. Am râs şi am plâns împreună, am fost protagoniştii unor momente istorice pentru acest club”, a anunţat Savenco, unul din cei mai respectaţi jucători ai campioanei din întreaga istorie a clubului.

Savenco va continua la Dinamo, însă cariera sa se mută în antrenorat.

”Pentru mine şi familia mea, Dinamo a reprezentat a doua casă şi va continua să fie. Pornesc pe un nou drum, cel de antrenor principal la echipa a doua şi voi continua să coordonez Academia de Handbal Dinamo. Voi fi mereu alături de băieţi, din tribune, chiar dacă emoţiile vor fi altfel. Vă îmbrăţişez şi vă mulţumesc tuturor. Ne vedem la sală!”, a mai transmis Dan Savenco.

Dinamo Bucureşti a intitulat retragerea căpitanului astfel: ”S-a încheiat un capitol, dar începe altul”.

Dinamo Bucureşti, campioană şi în 2021, va evolua în stagiunea viitoare şi în preliminariile Ligii Campionilor.

Știri similare

Atacantul Vlad Rusu a semnat cu Farul Constanţa

Atacantul Vlad Rusu a semnat cu Farul Constanţa

Sport

Atacantul Vlad Rusu este noul jucător al Farului Constanţa, urmând să evolueze în acest sezon al Ligii a 2-a în tricoul alb-albastru....

Vizualizări: 287, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
SCM Râmnicu Vâlcea – Gyor, scor 20-37, în Liga Campionilor

SCM Râmnicu Vâlcea – Gyor, scor 20-37, în Liga Campionilor

Sport

Echipa de handbal feminin SCM Râmnicu Vâlcea a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, de formaţia Gyor, scor 37-20 (19-12), într-un meci contând pentru Grupa B a Ligii Campionilor....

Vizualizări: 272, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Zlatan Ibrahimovic riscă o suspendare pentru că este implicat în industria pariurilor

Zlatan Ibrahimovic riscă o suspendare pentru că este implicat în industria pariurilor

Sport

Jucătorul suedez Zlatan Ibrahimovic riscă să fie amendat sau chiar suspendat de FIFA şi UEFA după ce au apărut informaţii că are o societatea care deţine o proporţie de 10 la sută dintr-o agenţie de pariuri, înregistrată în Malta, informează football-italia.net, care citează presa suedeză....

Vizualizări: 275, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Dragoş Grigore a semnat pe un an cu FC Rapid

Dragoş Grigore a semnat pe un an cu FC Rapid

Sport

FC Rapid a anunţat, joi, că a obţinut serviciile fundaşului Dragoş Grigore, acesta semnând un contract pe un an, cu opţiune pentru încă un sezon....

Vizualizări: 265, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Emanuel Gyenes, locul 30 în etapa a zecea a Raliului Dakar

Emanuel Gyenes, locul 30 în etapa a zecea a Raliului Dakar

Sport

Emanuel Gyenes s-a clasat, miercuri, pe locul 30 la clasa moto în etapa a zecea a Raliului Dakar, desfăşurată pe distanţa de 342 de kilometri, între Neom şi Al-Ula....

Vizualizări: 263, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă