Cannes 2021 – Filmul „La civil”, regizat de Teodora Mihai şi produs de Cristian Mungiu, în competiţia Un Certain Regard
Vizualizări: 250, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăLungmetrajul „La civil”, regizat de Teodora Mihai şi produs de Hans Everaert pentru Menuetto, Jean-Pierre şi Luc Dardenne, Cristian Mungiu pentru Mobra Films, şi Michel Franco, a fost selectat în competiţia Un Certain Regard din cadrul Festivalului de Film de la Cannes de anul acesta.
Un Certain Regard va fi redusă anul acesta „la dimensiunea originală”, a spus joi delegatul general al festivalului, Thierry Frémaux, în conferinţa în care este anunţată selecţia. este vorba despre cinema-ul tânăr, de cercetare.
Optsprezece filme au fost selectate în secţiune, producţii din ţări ca Belgia, Austria, Israel, Rusia, SUA, Turcia şi Franţa.
Lungmetrajul lui Mihai, coproducţie Belgia – România – Mexic, a fost filmat iarna trecută în Mexic, şi este inspirat de întâmplări reale. O mamă a cărei fiică este răpită, plăteşte recompensa cerută, dar fata nu se întoarce acasă. Autorităţile refuză să o mai ajute, iar femeia se găseşte în postura de a lupta pentru a-şi găsi copilul.
Acesta este primul lungmetraj regizat de Teodora Mihai.
În 2019, proiectul „La civil” (Mobra Film), scris de Teodora Mihai, Habacuc Antonio De Rosario, a primit la concursul Centrului Naţional al Cinematografiei 71,41 de puncte şi 1,5 milioane de lei.
Cea de-a 74-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc între 6 şi 17 iulie.