Caniculă şi disconfort terminc, în sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei / Instabilitate armosferică în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, precum şi în nordul Munteniei

Vizualizări: 264, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Caniculă şi disconfort terminc, în sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei / Instabilitate armosferică în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, precum şi în nordul Munteniei

Meteorologii anunţă, joi, caniculă şi disconfort terminc, în sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei. De asemenea, a fost emisă o avertizare cod galben de instabilitate armosferică în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, precum şi în nordul Munteniei.

Potrivit ANM, de la ora 13.00 până la ora 23.00, în sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei, disconfortul termic va fi ridicat şi local va fi caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 şi 37 de grade.

”Începând de sâmbătă (14 august) disconfortul termic va fi din nou în creştere în vest şi în sud, apoi şi în restul ţării”, anunţă ANM.

De asemenea, a fost emis cod galben, în intervalul 13.00 – 23.00, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, precum şi în nordul Munteniei.

”Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 25…40 l/mp”, anunţă ANM.

Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse şi în restul teritoriului, cu o probabilitate mai ridicată spre seară în centrul şi sudul Munteniei.

Știri similare

Ghinea anunţă că se va modifica procedura de pensionare anticipată

Ghinea anunţă că se va modifica procedura de pensionare anticipată

Exclusiv

Ministrul Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, anunţă că va fi modificată procedura de ieşire la pensie anticipată, astfel încât să fie descurajată această practică. Ministrul susţine că va putea ieşi anticipat la pensie o persoană care va lucra ncă opt ani după stagiul complet de pensionare, dar a precizat că stagiul complet de pensionare va fi modificat. Fără a explica exact cât o să fie, Ghinea a menţionat că nu va mai fi 35 de ani ca în prezent....

Vizualizări: 248, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Grupul de Comunicare Strategică: 4.441 de cazuri noi de COVID-19 / 71 de persoane au decedat / Peste 700 de pacienţi la ATI / 182 de copii cu COVID-19 în spital, 12 dintre ei fiind la ATI / Peste 600 de cazuri noi în Bucureşti

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat joi 4.441 de noi cazuri de infectare cu coronavirus. În ultimele 24 de ore, 71 de persoane au decedat. La ATI sunt internaţi 741 de pacienţi cu COVID-19, numărul lor fiind în creştere. 182 de copii cu COVID-19 sunt în spital, 12 dintre ei fiind la ATI....

Vizualizări: 231, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Valeriu Gheorghiţă afirmă că în etapa a treia a campaniei de vaccinare este luată în calcul înfiinţarea unor centre de tip drive thru

Valeriu Gheorghiţă afirmă că în etapa a treia a campaniei de vaccinare este luată în calcul înfiinţarea unor centre de tip drive thru

Exclusiv

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, afirmă că în a treia etapă de vaccinare este luată în calcul înfiinţarea în marile oraşe a unor centre de vaccinare de tip drive thru, însă precizează că prioritatea o constituie punerea în funcţiune a unor centre mobile de vaccinare, unde să poată fi imunizate persoanele din mediul rural care nu au acces la centre fixe. ...

Vizualizări: 282, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
ANSVSA: Patru noi focare de gripă aviară – în Harghita şi în Mureş, în gospodării / Acestea au apărut din cauza comerţului cu păsări realizat prin intermediari / Se vor extinde restricţiile, cu afectarea gravă a peste 1.500 de exploataţii comerciale

ASNVSA anunţă, joi, că, în urma anchetei epidemiologice din judeţul Mureş, unde a fost confirmată grupă aviară la o fermă de păsări din Ungheni, au mai fost depistate patru noi focare, în gospodării ale populaţiei, din judeţele Harghita şi Mureş. ”Aceste noi focare au apărut din cauza comerţului cu păsări realizat prin intermediari şi magazine de vânzare a păsărilor vii”, a transmis ANCVSA. Instituţia ...

Vizualizări: 246, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Turcan anunţă că peste 70 de angajaţi din inspectoratele teritoriale de muncă vor fi detaşaţi în casele teritoriale de pensii pentru evaluarea dosarelor de pensii din toată ţara

Turcan anunţă că peste 70 de angajaţi din inspectoratele teritoriale de muncă vor fi detaşaţi în casele teritoriale de pensii pentru evaluarea dosarelor de pensii din toată ţara

Exclusiv

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, anunţat, luni, că peste 70 de angajaţi din inspectoratele teritoriale de muncă vor fi detaşaţi în casele teritoriale de pensii pentru a ajuta la evaluarea dosarelor de pensii din toată ţara. Detaşarea se face pentru cel mult şase luni....

Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cîţu: M-as fi vaccinat cu oricare dintre vaccinurile disponibile. De un an există o campanie împotriva măsurilor luate de Guverm pentru a opri pandemia. Astfel de acţiuni pot fi comparate cu cele ale unor terorişti – VIDEO

Premierul Florin Cîţu a declarat vineri, în contextul problemelor referitoare la vaccinul AstraZeneca, că s-ar fi vaccinat cu oricare dintre vaccinurile anti-COVID disponibile şi a acuzat că în România există de un an de zile o campanie împotriva măsurilor luate de Guverm pentru a opri pandemia, inclusiv împotriva vaccinării, comparând aceste acţiuni ale contestatarilor cu cele ale unor terorişti....

Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Octavian Berceanu, despre incendiul de la groapa de gunoi a municipiului Sighioara: Suntem la mila vântului, din păcate / Şeful Gărzii de Mediu afirmă că la ultimul incendiu groapa a ars mocnit o lună de zile

Şeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, a afirmat, luni seară, că, la ultimul incendiu, groapa de gunoi de la Sighişoara a ars mocnit o lună de zile. Momentan, Bercanu afirmă că fumul nu ajunge în zone locuite, dar ”suntem la mila vântului”....

Vizualizări: 266, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
INTERVIU – Preşedintele Colegiului Medicilor: E de neacceptat ca un spital să devină focar COVID. Dacă un lucrător medical refuză dreptul la vaccinare, acest drept de a refuza vine cu obligaţia testării, suportate de cel care refuză

Prof. Dr. Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor din România a explicat într-un interviu acordat News.ro cum ar trebui procedat în cazul personalului medical care refuză vaccinarea anti-COVID-19. În opinia sa, medicii şi asistenţii care nu doresc să se vaccineze trebuie să se testeze şi să achite contravaloarea testelor din buzunarul propriu. În ceea ce priveşte situaţia medicilor de ATI din România, în pragul valului 4 al pandemiei, Coriu afirmă că România are în acest moment în jur de 1800 de medici de ATI, de trei ori mai puţin faţă de câţi ar fi nevoie de fapt, iar distribuţia neuniformă a medicilor de ATI este una dintre cele mai mari probleme. “Marea majoritate sunt concentraţi în Bucureşti şi alte 5 judeţe, avem 4 judeţe unde sunt sub 6 medici”, precizează prof. Dr. Coriu. Comform preşedintelui Colegiului Medicilor, lipsa medicilor de familie este una dintre cele mai grave probleme ale sistemului medical. 700 de localităţi nu au medic de familie, iar aproape 50% dintre cei existenţi au vârsta peste 60 de ani, susţine el. ...

Vizualizări: 236, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Arafat: În orice birou, unde sunt până la cinci persoane, dacă toate persoanele sunt vaccinate, atunci pot să lucreze fără mască

Arafat: În orice birou, unde sunt până la cinci persoane, dacă toate persoanele sunt vaccinate, atunci pot să lucreze fără mască

Exclusiv

Secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat, a declarat, joi, la finalul şedinţei de Guvern, că într-un birou unde lucrează cinci persoane vaccinate, acestea vor putea să nu mai poarte masca de protecţie. În cazul în care printre cele cinci persoane se află o persoană nevaccinată, atunci masca devine obligatorie....

Vizualizări: 256, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
ANSVSA anunţă că, la finalul lunii august, vor fi reduse nivelurile maxime admise de plumb şi cadmiu în mai multe produse alimentare, inclusiv unele pentru bebeluşi şi copii

ANSVSA anunţă că, la finalul lunii august, vor fi reduse nivelurile maxime admise de plumb şi cadmiu în mai multe produse alimentare, inclusiv unele pentru bebeluşi şi copii

Exclusiv

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunţă că, la finalul lunii august, vor fi reduse nivelurile maxime de plumb şi cadmiu admise în alimente pentru bebeluşi şi copii, fructe, legume, unele tipuri de carne. Modificările vin după ce Comisia Europeană a stabilit noi niveluri pentru cadmiu şi plumb la produsele alimentare, în urma concluziilor experţilor conform cărora nivelurile actuale pot afecta sănătatea....

Vizualizări: 239, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
UPDATE – Explozie şi incendiu la combinatul Azomureş, deocamdată nu sunt informaţii cu privire la existenţa unor victime / Localnicii vorbesc despre un zgomot puternic / Norul de fum nu se îndreaptă către oraş – VIDEO

Localnicii din Târgu Mureş reclamă, marţi noapte, o puternică explozie la combinatul Axomureş, urmată de incendiu. Deocamdată, nu sunt informaţii cu priire la existenţa unor victime. Norul de fum nu se îndreaptă către oraş. ...

Vizualizări: 242, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Metrorex anunţă că, de vineri, în afara orelor de vârf, intervalele de succedare a trenurilor de pasageri vor creşte cu cel mult două minute

Metrorex anunţă că, de vineri, în afara orelor de vârf, intervalele de succedare a trenurilor de pasageri vor creşte cu cel mult două minute

Exclusiv

Compania Metrorex a anunţat că, începând de vineri, în afara orelor de vârf, intervalele de succedare a trenurilor de pasageri vor creşte cu cel mult două minute. "Ajustarea intervalului de succedare în afara orelor de vârf nu pune în pericol funcţionarea la parametri optimi a vreunei magistrale de metrou, acest lucru fiind asigurat şi de un număr corespunzător de personal specializat", a transmis compania....

Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Restricţii de trafic în mai multe zone ale Capitalei, pentru derularea unor evenimente – HARTA

Restricţii de trafic în mai multe zone ale Capitalei, pentru derularea unor evenimente – HARTA

Exclusiv

Brigada Rutieră a Capitalei anunţă instituirea de restricţii în mai multe zone ale oraşului, pentru derularea unor evenimente. Poliţiştii solicită conducătorilor de autovehicule să evite deplasarea în zonele vizate în această perioadă, să circule cu prudenţă şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri....

Vizualizări: 228, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti se reuneşte pentru a decide în ce zone va fi obligatorie purtarea măştii. Unele parcuri şi Centrul Vechi s-ar putea afla pe listă

Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti se reuneşte sâmbătă, pentru a decide măsuri pe plan local în urma relaxării restricţiilor impuse ca urmare a scăderii ratei de infectare cu SARS-CoV-2. Prefectul Capitalei, Alin Stoica, anunţă că împreună cu mai multe instituţii se va decide care sunt zonele în care la nivelul oraşului va fi în continuare valabilă obligativitatea purtării măştii de protecţie sanitară. ...

Vizualizări: 250, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Managerul Spitalului Găeşti: Situaţia camerelor hiperbare din gestiunea DSU şi cea a terapiei hiperbare a fost prezentată eronat opiniei publice de către domnul doctor Arafat sau altfel spus ne-a vândut castraveţi, uitând că şi noi cultivăm

Managerul Spitalului Găeşti Laurenţiu Beluşică răspunde afirmaţiilor pe tema utilizării camerelor hiberbare pentru tratarea pacienţilor cu COVID făcute de şeful DSU Raed Arafat într-un interviu acordat News.ro, acuzându-l pe acesta că a prezentat eronat situaţia camerelor hiperbare din gestiunea DSU şi pe cea a terapiei hiperbare. Concluzia medicului Beluşică este: ”Ne-a vândut castraveţi uitând că şi noi cultivăm”....

Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
UPDATE – Grupul de Comunicare Strategică: Peste 4.000 de cazuri noi de COVID-19 / 81 de persoane au decedat / Aproape 700 de pacienţi la ATI / 167 de copii cu COVID-19 în spital, 9 dintre ei fiind la ATI / Peste 500 de cazuri noi în Bucureşti

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat miercuri 4.004 noi cazuri de infectare cu coronavirus. În ultimele 24 de ore, 81 de persoane au decedat. La ATI sunt internaţi 696 de pacienţi cu COVID-19, numărul lor fiind în creştere. 167 de copii cu COVID-19 sunt în spital, 9 dintre ei fiind la ATI....

Vizualizări: 236, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă