Canada – Mai mult de 750 de morminte neidentificate au fost descoperite în apropierea unei foste şcoli

Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Canada – Mai mult de 750 de morminte neidentificate au fost descoperite în apropierea unei foste şcoli

Mai mult de 750 de morminte neidentificate au fost descoperite în timpul săpăturilor din situl unui fost pensionat autohton din provincia Saskatchewan, în vestul Canadei, a anunţat joi şeful comunităţii indigene Cowessess, potrivit AFP.

„Am început săpăturile prin georadar pe 2 iunie 2021 şi ieri am găsit 751 de morminte nemarcate”, a anunţat şeful Cadmus Delorme într-o conferinţă de presă, după această nouă descoperire din Marieval, a doua în mai puţin de o lună în vestul ţării. 

„Nu este o groapă comună, sunt morminte neidentificate”, a adăugat el, precizând că „unele au putut fi identificate în trecut dar „reprezentanţii Bisericii Catolice au îndepărtat pietrele”, un gest criminal în Canada potrivit lui Delorme. 

Săpăturile în jurul acestei foste şcoli din Marieval au început la sfârşitul lui mai, dar descoperirea rămăşiţelor a 215 elevi îngropaţi în situl unui fost pensionat autohton, cel de la Kamloops, în Columbia Britanică, cea mai vestică provincie din Canada.       

Şeful Federaţiei Naţiunilor Indigene Suverane din Saskatchewan, Bobby Cameron, a denunţat „o crimă contra umanităţii, o agresiune contre primelor naţiuni”. 

„Singura crimă pe care am comis-o vreodată a fost să ne naştem indigeni”, a afirmat într-o conferinţă de presă, solicitând Guvernului şi Bisericii să coopereze. 

„Vom găsi alte corpuri şi nu ne vom opri până când nu vom găsi toţi copiii”, a precizat el.                

În jur de 150.000 de copii amerindieni, metişi şi inuiţi au fost înscrişi cu forţa în anii 1990 în 139 din aceste pensionate în ţară, unde au fost despărţiţi de familiile, limba şi cultura lor. 

Mulţi dintre ei au fost maltrataţi, supuşi la abuzuri sexuale şi mai mult de 4.000 au murit în aceste şcoli, potrivit unei comisii de anchetă, care a concluzionat un adevărat „genocid cultural” comis de Canada. 

Știri similare

EMA ar putea autoriza, până la sfârşitul lui ianuarie, vaccinul împotriva covid-19 AstraZeneca/Oxford, dar aşteaptă mai întâi o cerere în acest sens săptămâna viitoare

EMA ar putea autoriza, până la sfârşitul lui ianuarie, vaccinul împotriva covid-19 AstraZeneca/Oxford, dar aşteaptă mai întâi o cerere în acest sens săptămâna viitoare

Externe

O decizie cu privire la autorizarea în Uniunea Europeană (UE) a vaccinului împotriva covid-19 AstraZeneca/Oxford ar putea fi luată la sfârşitul lui ianuarie, a estimat vineri Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), asupra căreia state membre exercită presiuni în acest sens. AstraZeneca ar putea depune săptămâna viitoare la EMA o cerere de punere condiţionată pe piaţă a vaccinului său, relatează AFP....

Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Doi tineri americani, Finnegan Lee Elder şi Gabriel Natale-Hjorth, condamnaţi la închisoare pe viaţă cu privire la uciderea la Roma, în vacanţă, în iulie 2019, a unui carabinier, Mario Cerciello Rega

Doi tineri americani, Finnegan Lee Elder şi Gabriel Natale-Hjorth, au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă de către un tribunal de la Roma, cu privire la uciderea unui carabinier, Mario Cerciello Rega, în iulie 2019, în timp ce se aflau în vacanţă în capitala italiană, relatează AFP....

Vizualizări: 249, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Un bărbat se autoincendiază la Paris, la staţia de metrou Pigalle

Un bărbat se autoincendiază la Paris, la staţia de metrou Pigalle

Externe

Un bărbat s-a autoincendiat în staţia de metrou Pigalle, la Paris, însă o persoană a intervenit cu un extinctor pentru a stinge focul, iar pompieri şi salvarea au intervenit potrivit unor surse din poliţie din din cadrul RATP, scrie Le Figaro....

Vizualizări: 255, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Evacuări pe insula La Palma, după creşterea riscului de erupţie vulcanică

Evacuări pe insula La Palma, după creşterea riscului de erupţie vulcanică

Externe

Aproximativ 40 de persoane cu probleme de mobilitate şi mai multe animale domestice au fost evacuate către zone mai sigure pe insula spaniolă La Palma, după ce oamenii de ştiinţă au avertizat că există un risc în creştere de erupţie vulcanică, informează Reuters....

Vizualizări: 222, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Ungaria dă undă verde vaccinurilor împotriva covid-19 britanic AstraZeneca şi rus Sputnik V; Szijjarto, la Moscova pentru obţine livrări de vaccin; Budapesta ”înţelege toate avantajele vaccinului Sputnik V”, apreciază directorul fondului rus suveran Kiril Dimitriev

Autoritatea ungară de reglementare a medicamentelor şi-a dat unda verde vaccinurilor împotriva covid-19 britanic AstraZeneca şi rus Sputnik V, a anunţat joi şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas, confirmând astfel dezvăluiri de presă, relatează Reuters....

Vizualizări: 268, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă