Camera Deputaţilor a adoptat proiectul privind suspendarea până la 31 decembrie 2022 a prevederilor referitoare la judecarea apelurilor în complet format de 3 judecători / Iniţiativa legislativă, înaintată Senatului

Vizualizări: 265, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul privind suspendarea până la 31 decembrie 2022 a prevederilor referitoare la judecarea apelurilor în complet format de 3 judecători / Iniţiativa legislativă, înaintată Senatului

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, în calitate de prim for sesizat, proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 215/2020 privind adoptarea unor măsuri în materia alcătuirii completurilor de judecată în apel. Iniţiativa legislativă vizează suspendarea prevederilor legii privind organizarea judiciară până la data de 31 decembrie 2022, inclusiv, astfel încât să fie asigurat un interval de timp rezonabil de pregătire a sistemului judiciar pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la soluţionarea apelurilor în completuri formate din 3 judecători.

Știri similare

Stelian Ion, despre refuzul extrădării lui Puiu Popoviciu: Instanţa din Marea Britanie a dat o decizie care sancţionează cumva instanţa română, ceea ce este foarte grav

Stelian Ion, despre refuzul extrădării lui Puiu Popoviciu: Instanţa din Marea Britanie a dat o decizie care sancţionează cumva instanţa română, ceea ce este foarte grav

Justiție

Stelian Ion a declarat, întrebat cum comentează refuzul extrădării lui Puiu Popoviciu, că este foarte grav că „instanţă din Marea Britanie a dat o decizie care sancţionează cumva instanţa română”. Ministrul Justiţiei a adăugat că rămâne de văzut dacă acea decizie va fi contestată şi în caz contrar „o discuţie şi în cadrul CSM va trebui să facem şi să tragem nişte concluzii”. ...

Vizualizări: 270, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Familie ucisă în Argeş – Suspectul a relatat anchetatorilor, ”destul de cursiv”, cum s-au petrecut faptele / Nu a fost stabilit un mobil al crimei / Atacul, produs cel mai probabil cu un ciocan

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, Laurenţiu Palaghiea, a declarat, marţi, referindu-se la uciderea celor cinci membri ai aceleiaşi familii, că deocamdată nu a fost stabilit un mobil al crimei. Suspectul le-a relatat anchetatorilor, destul de cursiv şi coerent, cum s-au produs evenimentele. ...

Vizualizări: 203, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Fost reprezentat al unei firme, trimis în judecată de DNA după ce a ajutat, cu acte false, două asocieri să obţină fonduri europene pentru închiderea gropilor de gunoi neconforme din Deva şi Orăştie

Un fost reprezentant al unei firme a fost trimis în judecată de DNA după ce ar fi oferit documente false şi inexacte unor asocieri de firme pentru ca acestea să obţină două contracte cu fonduri europene pentru închiderea gropilor de gunoi neconforme din Orăştie şi Deva. În schimb, el ar fi primit de la cele două asocieri suma totală de 747.000 de lei....

Vizualizări: 277, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Stelian Ion: La o întânire, Iohannis a ţinut să-mi transmită că ar fi o idee bună să renunţ la proiectul de desfiinţare a SIIJ, pentru că ar fi avut o “strategie mai bună”, aceea de a desfiinţa secţia abia odată cu adoptarea celor trei legi ale justiţiei

Fostul ministru al Justtiţiei Sttelian ion susţine că la singura întâlnire de la Cotroceni pe care a avut-o cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema reformei din justiţie, pe 18 mai, acesta a ţinut să-i transmită ”cât se poate de clar” că ar fi o idee bună să renunţe la proiectul de desfiinţare a SIIJ, aflat la vot final în Senat, pentru că ar fi avut o “strategie mai bună”, aceea de a desfiinţa secţia abia odată cu adoptarea celor trei legi ale justiţiei. ...

Vizualizări: 275, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Stelian Ion, despre Secţia specială: Ideea că avem o problemă de corupţie generalizată la nivelul magistraţilor e greşită. Nu am spus că sunt nişte sfinţi/ Desfiinţarea acestei secţii nu înseamnă nicidecum protecţia magistraţilor, dimpotrivă

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, afirmă că desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) nu conduce la o ”protecţie” a magistraţilor care încalcă legea. El susţine că SIIJ încalcă principiul specializării procurorilor şi, de la înfiinţarea sa, în 2018, SIIJ nu a demonstrat că are ”dosare temeinice” şi trimiteri în judecată. ”Sunt mai multe minusuri, o desfiinţăm, asta nu înseamnă că nu vor răspunde procurori şi judecătorii”, declarat ministrul Justiţiei. ...

Vizualizări: 287, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Senat: Comisia juridică a crescut la 120 de zile termenul maxim în care instanţa trebuie să pronunţe decizia într-un proces penal după încheierea dezbaterilor – DOCUMENT

Senat: Comisia juridică a crescut la 120 de zile termenul maxim în care instanţa trebuie să pronunţe decizia într-un proces penal după încheierea dezbaterilor – DOCUMENT

Justiție

Comisia juridică a Senatului a adoptat joi un raport de admitere cu amendamente la proiectului de lege al USR PLUS care aduce modificări Codului de procedură penală. Astfel, a fost majorat la 120 de zile termenul maxim în care instanţa trebuie să pronunţe decizia într-un proces penal după încheierea dezbaterilor. În iniţiativa legislativă termenul propus era de 90 de zile. Senatul este prima cameră sesizată pe această propunere de lege. ...

Vizualizări: 283, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Stelian Ion: Ministerul Justiţiei trebuie să vină cu politici publice, astfel încât gradul de încărcare pe judecător să nu mai fie atât de mare/ Când eşti pur şi simplu sufocat de sute de dosare, supraom dacă ai fi este aproape imposibil să faci minuni

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a declarat că ministerul pe care îl conduce îşi propune să reducă gradul de încărcare pe judecător. ”În momentul în care eşti pur şi simplu sufocat de sute de dosare pe care le-ai în stânga, în dreapta ta şi care stau să cadă peste tine, supraom dacă ai fi este aproape imposibil să faci minuni”, a afirmat ministrul Justiţiei. ...

Vizualizări: 283, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Bogdan Ivan Gruia (PSD): I-am solicitat procurorului general Gabriela Scutea să facă lumină în cazul numirii şi exercitării mandatului de prim-ministru de către Florin Cîţu, condamnat penal de o instanţă din SUA

Deputatul PSD Bogdan Ivan Gruia a anunţat că i-a cerut, într-o scrisoare deschisă, procurorului general Gabriela Scutea să facă lumină în cazul numirii şi exercitării mandatului de premier de către Florin Cîţu, care a fost condamnat de o instanţă din SUA. „Am făcut apel şi la Preşedintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, să susţină aplicarea legii şi a principiilor statului de drept, asupra cărora a demarat un referendum naţional, validat de o majoritate covârşitoare a românilor”, mai spus social-democratul....

Vizualizări: 302, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Stelian Ion vrea înlăturarea ”ievaluărilor abuzive” şi schimbarea procedurii privind revocarea din funcţie a procurorilor de rang înalt

Stelian Ion vrea înlăturarea ”ievaluărilor abuzive” şi schimbarea procedurii privind revocarea din funcţie a procurorilor de rang înalt

Justiție

Ministrl Justiţiei, Stelian Ion, vrea înlăturarea ”ievaluărilor abuzive” şi schimbarea procedurii privind revocarea din funcţie a procurorilor de rang înalt, astfel încât aceştia să poată avea acces la instanţă, iar un complet de judecată să decidă dacă actul este unul abuziv sau nu. Stelian Ion anunţă că vor fi modificări şi în ceea ce priveşte numirea în funcţie a procurorilor de rang înalt şi subliniază că nu intenţionează schimbarea din funcţii a actualilor şefi ai marilor parchete....

Vizualizări: 266, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Patru persoane, cercetate pentru că au indus în eroare APIS la obţinerea indemnizaţiei de sprijin COVID-19 pentru domeniile de activitate restricţionate de autorităţi/ Inculpaţii ar fi falsificat documentele în cazul a 80 de persoane

Patru persoane sunt cercetate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru că au indus în eroare APIS la obţinerea indemnizaţiei de sprijin COVID-19 pentru domeniile de activitate restricţionate de autorităţi. Inculpaţii ar fi falsificat documentele în cazul a 80 de persoane şi au perceput comisioane şi de 1.200 de lei lunar din sumele obţinute. ...

Vizualizări: 274, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Elena Udrea, condamnată la 8 ani de închisoare, iar Ioana Băsescu la cinci ani de închisoare în dosarul finanţării campaniei prezidenţiale din 2009. Decizia nu e definitivă

Elena Udrea, condamnată la 8 ani de închisoare, iar Ioana Băsescu la cinci ani de închisoare în dosarul finanţării campaniei prezidenţiale din 2009. Decizia nu e definitivă

Justiție

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a fost condamnată marţi, de Curtea de Apel Bucureţti la 8 ani de închisoar, iar Ioana Băsescu la cinci ani de închisoare, în dosarul finanţării campaniei prezidenţiale din 2009. Decizia nu este definitivă....

Vizualizări: 279, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cei doi angajaţi ai Spitalului Victor Babeş, reţinuţi în cazul pacienţilor decedaţi în unitatea mobilă ATI, acuzaţi de ucidere din culpă / Procurorii vor cere arestarea preventvă pentru 30 de zile

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au anunţat, miercuri, că cei doi angajaţi ai Spitalului Victor Babeş, reţinuţi în cazul pacienţilor decedaţi în unitatea mobilă ATI, sunt acuzaţi de ucidere din culpă. Este vorba despre un instalator care ar fi mânuit defectuos instalaţia de oxigen, determinând creşterea presiunii peste 6 bari şi oprirea automată a ventilatoarelor, dar şi despre un inginer-şef care, nefiind la serviciu la ora producerii incidentului, a trimis instalatorul să facă intervenţia fără a-l instrui în prealabil. Procurorii vor cere arestarea preventvă pentru 30 de zile a celor doi....

Vizualizări: 288, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Peste 2.700 de cauze vizând infracţiuni legate de viaţa sexuală, soluţionate în instanţă în ultimii şase ani – raport al Inspecţiei Judiciare, aprobat de CSM/ Se constată vulnerabilităţi privind anchetarea acestor dosare inclusiv audierea victimelor minore în prezenţa agresorilor

Instanţele de judecată din România au soluţionat, în ultimii şase ani şi jumătate, peste 2.700 de dosare care au avut ca obiect infracţiuni legate de viaţa sexuală şi unde victimele erau minore, în zeci de cazuri autorii încheind acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, se arată într-un raport al Inspecţiei Judiciare, aprobat de CSM. Conform raportului, în dosarele cu victime minore agresate sexual există vulnerabilităţi atât în ceea ce priveşte activitatea de urmărire penală - etapă pe parcursul căreia s-a constatat că victime minore au fost audiate în prezenţa autorilor agresiunii, a unor rude ale agresorilor sau în absenţa unui avocat ori psiholog, cât şi în etapa judecării dosarelor - etapă în care s-a constatat, printre altele, lipsa unei metodologii de audiere a victimelor. ...

Vizualizări: 240, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Preşedintele CSM, la inaugurarea Palatului Justiţiei Prahova: Alte instanţe îşi fac stocul de lemne pentru încălzire iarna şi stocul de hârtie pentru a putea folosi dosare care în mod retrograd rămân în formă scrisă

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), judecătorul Mihai Bogdan Mateescu, atrage atenţia asupra faptului că în ţară există instanţe care la acest moment fac stocuri de lemne pentru iarnă şi stocuri de hârtie "pentru a putea folosi dosare care în mod retrograd rămân în formă scrisă”. Judecătorul afirmă că aşteptările sale în ceea ce priveşte Justiţia "nu au fost atinse”, el făcând apel la reprezentanţii puterilor statului să contribuie la reglarea "anomaliilor” din acest domeniu....

Vizualizări: 273, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ministerul Justiţiei propune transformarea digitală a Registrului Asociaţiilor şi Fundaţiilor pentru proceduri mai eficiente şi mai rapide

Ministerul Justiţiei propune transformarea digitală a Registrului Asociaţiilor şi Fundaţiilor pentru proceduri mai eficiente şi mai rapide

Justiție

Ministerul Justiţiei propune transformarea digitală a Registrului Asociaţiilor şi Fundaţiilor pentru proceduri mai eficiente şi mai rapide, arătând că o posibilă soluţie ar fi transferul Registrului de la Ministerul Justiţiei, respectiv grefele instanţelor de judecată, la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. ...

Vizualizări: 249, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă