Buzău: 20.000 de elevi vor primi pachete cu câte patru cărţi, după ce Consiliul Local a votat un proiect în acest sens

Vizualizări: 281, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Buzău: 20.000 de elevi vor primi pachete cu câte patru cărţi, după ce Consiliul Local a votat un proiect în acest sens

Consilierii locali municipali au votat, joi, implementarea unui program intitulat „Buzăul citeşte” prin care circa 20.000 de elevi vor primi pachete cu câte patru cărţi, proiectul având drept scop încurajarea lecturii.

Programul „Buzăul citeşte” a fost propus de consilierii PSD, ca amendament la proiectul bugetului pe anul 2021 şi are drept grup ţintă aproape 20.000 de elevi, copii din clasa a III-a până la clasa a XI-a.

„Acest program înseamnă că toţi elevii din municipiu vor primi un pachet cu câte 4 cărţi, selectate de experţi din Educaţie şi vor intra într-un program în care vor beneficia de sesiuni de dezbateri, concursuri între şcoli. Este un program la nivelul întregului oraş  şi prin care se va încuraja cititul. Vă pot spune procentele îngrijorătoare cu care ne confruntăm: la testele Pisa suntem pe ultimul loc la capitolul citire, 42% dintre elevi sunt analfabeţi funcţionali, adică citesc dar nu înţeleg ce citesc, iar 69% dintre români nu au citit niciodată o carte. Ar trebui să facem ceva în acest sens. Şi eu sunt de acord că trebuie să investim şi prin burse dar mai ales prin programe educaţionale pentru că de multe ori cei 10 lei ori 20 de lei oferiţi nu se vor măsura în eficienţă şi în performanţă, însă un program poate aduce plus valoare. Programul va avea o raportare lunară”, a explicat viceprimarul Buzăului Oana Matache.

Pentru a pune în practică acest proiect, este nevoie de o sumă de aproape 800.000 de lei, o parte fiind luaţi de la Cultură, alţii de la organizarea tradiţionalului Târg Drăgaica, iar restul fiind din bugetul local.

Amendamentul a generat discuţii, consilierii PNL fiind de părere că acest program nu va avea efectul scontat.

„Absenteismul la nivelul gimnazial este destul de mare. Credeţi că or să vină la şcoală pentru a ridica cele 4 cărţi? Ei nu vin la şcoală pentru nimic. De bine de rău, partea financiară îi atrăgea. Măcar veneau până la şcoală pentru a lua acei bani”, a declarat uniul dintre consilierii liberali.

În final, amendamentul propus de Oana Matache la proiectul privind aprobarea bugetului a fost aprobat, primind 20 de voturi ”pentru” şi unul ”împotrivă”.

Programul „Buzăul citeşte” presupune acordarea elevilor a unui pachet de 4 cărţi, două din programa şcolară, 2 din lecturile apreciate de copii, titlurile fiind stabilite de experţi, cu acordul Ministerului Educaţiei.

Copiii vor primi şi jurnale de lectură, pe care vor trebui să le completeze după ce au citit cărţile.

Totodată, proiectul va presupune şi alte activităţi care în final să-i determine pe copii să citească de plăcere.

Știri similare

Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede plata cotizaţiei României către Centrul European de Excelenţă dedicat gestionării civile a crizelor

Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede plata cotizaţiei României către Centrul European de Excelenţă dedicat gestionării civile a crizelor

Politică

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea privind aprobarea plăţii cotizaţiei anuale a României la bugetul Centrului European de Excelenţă dedicat gestionării civile a crizelor – European Center of Excellence for Civilian Crisis Management, precum şi pentru completarea ordonanţei Guvernului 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, transmite Administraţia Prezidenţială. ...

Vizualizări: 256, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Alexandru Rafila: Ar fi un semn de solidaritate din partea României să doneze o cantitate de vaccin fraţilor noştri din Republica Moldova, pentru a asigura protecţia personalului medical implicat în îngrijirea pacienţilor

Deputatul PSD Alexandru Rafila, reprezentant al României la OMS, afirmă, luni, că limitarea răspândirii pandemiei de coronavrus este ”o prioritate” a tuturor statelor, dar, deocamdată, doar statele din Uniunea Europeană au acces la vaccin. ”Consider că ar fi un semn de solidaritate din partea României să doneze o cantitate de vaccin fraţilor noştri din Republica Moldova”, a afirmat deputatul....

Vizualizări: 240, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Anca Dragu anunţă că i s-au semnalat timpi mari de aşteptare pentru serviciile consulare, din cauza pandemiei: Totuşi, trebuie să găsim o soluţie

Anca Dragu anunţă că i s-au semnalat timpi mari de aşteptare pentru serviciile consulare, din cauza pandemiei: Totuşi, trebuie să găsim o soluţie

Politică

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a anunţat, joi seară, că a avut o nouă rundă de audienţe online, în cadrul căreia i s-au semnalat timpi mari de aşteptare pentru serviciile consulare, din cauza pandemiei. ”Totuşi, trebuie să găsim o soluţie”, a afirmat Dragu....

Vizualizări: 257, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Rareş Bogdan, mesaj pentru USR PLUS: Ce faceţi, băieţi? Nu vedeţi pădurea de copaci? Râd şi curcile! Nu e momentul să ne cântărim, trebuie să muncim!

Rareş Bogdan, mesaj pentru USR PLUS: Ce faceţi, băieţi? Nu vedeţi pădurea de copaci? Râd şi curcile! Nu e momentul să ne cântărim, trebuie să muncim!

Politică

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a precizat că programul de investiţii Anghel Saligny este o urgenţă naţională, iar Guvernul Cîţu va investi 50 de miliarde de lei în drumuri, gaze, apă şi canalizare. Liberalul a adăugat că a mai exista un moment în care USR PLUS nu mai voia să guverneze, iar rezultatul a fost dificil pentru aceştia. „Ce faceţi, băieţi? Nu vedeţi pădurea de copaci? Râd şi curcile! Nu e momentul să ne cântărim, trebuie să muncim!”, a mai afirmat Rareş Bogdan....

Vizualizări: 217, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
USR-PLUS ar avea două variante: Cîţu – premier, PNL să aibă şefia Senatului iar Barna – şefia Camerei / Cioloş – premier şi PNL să aibă conducerea Camerei şi Senatului – surse

USR-PLUS ar avea două variante: Cîţu – premier, PNL să aibă şefia Senatului iar Barna – şefia Camerei / Cioloş – premier şi PNL să aibă conducerea Camerei şi Senatului – surse

Politică

Conducerile USR şi PLUS s-au întrunit în şedinţe separate miercuri seara pentru a stabili un mandat de negociere. Există două variante pe care le-ar putea propune partenerilor de coaliţie şi anume ca Florin Cîţu să fie premier, PNL să aibă şefia Senatului, iar Dan Barna să fie preşedinte al Camerei Deputaţilor sau Dacian Cioloş să fie premier, iar PNL să aibă conducerea ambelor Camere ale Parlamentului, au declarat surse politice, pentru News.ro. Negocierile cu PNL şi UDMR vor continua joi....

Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ciolacu: PSD susţine proiectul lui Claudiu Năsui privind Registrul public al lucrătorilor cu Securitatea, cu amendamentul să fie trecuţi în lege şi colaboratorii şi turnătorii

Ciolacu: PSD susţine proiectul lui Claudiu Năsui privind Registrul public al lucrătorilor cu Securitatea, cu amendamentul să fie trecuţi în lege şi colaboratorii şi turnătorii

Politică

Marcel Ciolacu a anunţat că PSD va susţine proiectul iniţiat de ministrul Economiei Cladiu Năsui care prevede înfiinarea Registrului public al lucrătorilor cu Securitatea. El a adăugat că în iniţiativă ar trebui trecut un amendament prin care să fie trecuţi în lege şi colaboratorii, respectiv turnătorii la Securitate. ...

Vizualizări: 240, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Dominic Fritz: Salariile în sectorul public sunt prea mici şi prea mari. Sunt prea mici pentru cei care au chef de muncă şi sunt prea mari pentru unii care sunt deja în sistem şi care freacă menta

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a vorbit, marţi, despre paradoxul salarizării din sectorul public afirmând că lefurile sunt prea mici pentru cei cu chef de muncă şi prea mari pentru cei care sunt deja în sistem de mai mulţi ani şi ”freacă menta”. ...

Vizualizări: 241, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Dan Barna: Un om care a muncit toată noaptea să deblocheze o situaţie ca nişte trenuri să meargă pentru ca oamenii să nu mai stea în câmp, putem să-l judecăm pentru o replică nefericită/ Hai să judecăm oamenii după ceea ce fac şi mai puţin după ceea ce spun

Vicepremierul Dan Barna a afirmat, în contextul discuţiei despre directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, că un om trebuie judecat după faptele sale şi nu după vorbele lui. El a declarat că va face o evaluare a activităţii lui Vizante după şase luni sau un an de la preluarea de către acesta a mandatului la CFR. ...

Vizualizări: 250, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Mandatul PNL de negociere are două variante – Florin Cîţu premier şi Ludovic Orban preşedinte la Cameră sau Orban premier şi Cîţu preşedinte la Senat / Avertismentul lui Orban pentru partenerii de negociere: Să evităm declansarea unui război mediatic

Ludovic Orban a declarat miercuri, după şedinţa conducerii liberale, că mandatul PNL la negocierile pentru formarea unei coaliţii guvernamentale include două variante - Florin Cîţu premier şi Ludovic Orban preşedinte la Cameră sau Orban premier şi Cîţu preşedinte la Senat. Liderul liberalilor a precizat că votul dat în Biroul Permanent Naţional a fost un vot în unanimitate....

Vizualizări: 243, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cîţu: Nu am discutat în coaliţie despre bugetul Capitalei / Este nevoie să deblocăm această situaţie cât mai repede pentru că un Bucureşti fără buget înseamnă probleme pentru toată lumea

Cîţu: Nu am discutat în coaliţie despre bugetul Capitalei / Este nevoie să deblocăm această situaţie cât mai repede pentru că un Bucureşti fără buget înseamnă probleme pentru toată lumea

Politică

Premierul Florin Cîţu a afirmat, miercuri seară, că nu s-a discutat în coaliţie despre bugetul Capitalei, dar a discutat cu liderul USR Dan Barna şi au covenit să medieze situaţia, dacă este cazul. ”Este nevie să deblocăm această situaţie cât mai repede pentru că un Bucureşti fără buget înseamnă probleme pentru toată lumea”, afirmă premierul....

Vizualizări: 233, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Claudiu Târziu: Respingerea ruşinoasă, pentru a treia oară, a PNRR compromite România în UE. Solicit demisia urgentă a Guvernului şi demiterea ministrului Cristian Ghinea

Claudiu Târziu: Respingerea ruşinoasă, pentru a treia oară, a PNRR compromite România în UE. Solicit demisia urgentă a Guvernului şi demiterea ministrului Cristian Ghinea

Politică

Liderul senatorilor AUR Claudiu Târziu a afirmat că „respingerea ruşinoasă, pentru a treia oară, a PNRR compromite România în UE”. El a solicitat demisia urgentă a Guvernului, precum şi demiterea ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene Cristian Ghinea....

Vizualizări: 233, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Kelemen Hunor, după întâlnirea de la Cotroceni: Concluzia este că sâmbătă vom iniţia discuţiile oficiale între cele trei partide – PNL, USR-PLUS şi UDMR – în vederea formării unei majorităţi parlamentare şi a guvernării comune

Pşreşedintele UDMR Kelemen Hunor anunţă, după întâlnirea de la Cotroceni, că sâmbătă vor începe discuţiile oficiale între cele trei partide – PNL, USR-PLUS şi UDMR – în vederea formării unei majorităţi parlamentare şi a guvernării comune....

Vizualizări: 248, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Orban, despre conflictul PNL- USR PLUS de la Iaşi: Oamenii să înţeleagă că aşa cum suntem într-o coaliţie de guvernare şi la nivel local trebuie găsite soluţii de a susţine de comun acord lucruri care sunt importante pentru comunitate

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a declarat luni, referindu-se la situaţia de la Iaşi unde nu a fost adoptat bugetul local din cauza dezacorurilor dintre PNL şi USR PLUS, că oamenii trebuie să înţeleagă că aşa cum sunt într-o coaliţie la guvernare şi la nivel local trebuie găsite soluţii pentru a fi susţinute lucrurile importante pentru comunitate. ...

Vizualizări: 257, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Dezbaterea PNRR în Parlament – Ciolacu, către Executiv: Vă consideraţi apostolii transparenţei, dar sunteţi trâmbiţele austerităţii

Dezbaterea PNRR în Parlament – Ciolacu, către Executiv: Vă consideraţi apostolii transparenţei, dar sunteţi trâmbiţele austerităţii

Politică

Liderul PSD Marcel Ciolacu a transmis miercuri, în Parlament, la dezbaterea PNRR, că reprezentanţii Executivului se consideră apostolii transparenţei, dar sunt ”trâmbiţele austerităţii”. El consideră că premierul nu a prezentat PNRR în faţa senatorilor şi deputaţilor, afirmaţia fiind făcută după discursul premierului cu această temă....

Vizualizări: 227, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Raluca Turcan, despre situaţia juridică a lui Costel Alexe: Nu cred că ar trebui să ajungi să fie subiect public dacă rămâi sau nu în funcţia publică, ci să laşi justiţia să îşi facă datoria

Raluca Turcan, despre situaţia juridică a lui Costel Alexe: Nu cred că ar trebui să ajungi să fie subiect public dacă rămâi sau nu în funcţia publică, ci să laşi justiţia să îşi facă datoria

Politică

Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan îşi exprimă credinţa conform căreia preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, urmărit penal pentru fapte de corupţie, "va lăsa partea juridică să îşi urmeze cursul şi să nu interfereze cu activitatea domniei sale publică”. "De fiecare dată când sunt speţe de genul acesta, oricât de greu ţi-ar fi, uman, să te raportezi, mai ales dacă este vorba de un coleg, gândeşti în propriul set de valori şi nu cred că ar trebui să ajungi să fie subiect public dacă rămâi sau nu în funcţia publică, ci să laşi justiţia să îşi facă datoria”, a adăugat Raluca Turcan....

Vizualizări: 240, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă