Bulgaria impune test PCR covid-19 obligatoriu la intrarea în ţară începând de la 29 ianuarie şi până la sfârşitul lui aprilie; şcoli, malluri şi săli de sport se redeschid la începutul lui februarie

Vizualizări: 261, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Bulgaria impune test PCR covid-19 obligatoriu la intrarea în ţară începând de la 29 ianuarie şi până la sfârşitul lui aprilie; şcoli, malluri şi săli de sport se redeschid la începutul lui februarie

Călătorii care sosesc în Bulgaria cu avionul, pe uscat sau pe mare este necesar să prezinte un test PCR covid-19 – începând de la 29 ianuarie şi până la sfârşitul lui aprilie -, a anunţat Ministerul bulgar al Sănătăţii, în contextul în care această fostă ţară comunistă din Balcani încearcă să oprească răspândirea unor variante mai contagioase ale noului coronavirus pe teritoriul său, relatează Reuters.

Şoferii de camioane şi autorbuze, dar şi membrii echipajelor avioanelor sunt exceptaţi de la această obligaţie.

Testul PCR este necesar să fie efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de sosire, precizează ministerul.

Bulgarii care se întorc acasă şi care nu prezintă acest test sunt obligaţi să se autoizoleze timp de zece zile.

Bulgaria a înregistrat o scădere a contaminărilor cu noul coronavirus în utimele săptămâni şi îşi redeschide centrele comerciale şi sălile de sport – începând de la 5 februarie.

Şcolile secundare reiau cursurile – printr-un regim special de rotaţie – începând de la 4 februarie, a anunţat ministerul.

Printr-o altă decizie, Bulgaria permite restaurantelor şi cafenelelor să redeschidă la 50% din capacitate – începând de la 1 martie.

Însă barurile şi cluburile de noapte rămân închise.

Unii proprietari de restaurante şi baruri, afectate dur după ce au fost închise la sfârşitul lui noiembrie, vor să se redeschidă din februarie şi urmau să manifesteze miercuri la Sofia.

Știri similare

Facebook autorizează din nou dezbaterea cu privire la crearea SARS-CoV-2 în laborator, după ce Biden cere spionajului american o anchetă cu privire la originea pandemiei covid-19

Facebook autorizează din nou dezbaterea cu privire la crearea SARS-CoV-2 în laborator, după ce Biden cere spionajului american o anchetă cu privire la originea pandemiei covid-19

Externe

Facebook nu va mai cenzura mesaje care afirmă că SARS-CoV-2 a fost creat de către om sau în urma unei manipulări în laborator, după ce, de la începutul pandemiei covid-19, reţeaua de socializare a încercat să încadreze dezbaterea pe platformă şi a suprimat numeroase ipoteze considerate teorii ale complotului, scrie site-ul de ştiri Politico....

Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
”Vom transmite un mesaj important Moscovei: rămânem uniţi, iar Rusia nu ne va despărţi”, avertizează Stoltenberg înaintea unui ”summit al regăsirii”

”Vom transmite un mesaj important Moscovei: rămânem uniţi, iar Rusia nu ne va despărţi”, avertizează Stoltenberg înaintea unui ”summit al regăsirii”

Externe

Statele membre NATO, asigurate de voinţa preşedintelui american Joe Biden de a ”revitaliza” alianţele, participă la un ”summit al regăsirii” luni, la Bruxelles, şi urmează să lanseze un mesaj de unitate şi fermitate vizând Moscova şi Beijingul, relatează AFP....

Vizualizări: 240, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Patruzeci şi şapte de persoane, incupate de ”subversiune” la Hong Kong, în legătură cu alegerile primare ale opoziţiei; ”Ziua în care participarea la procesul democratic a devenit o crimă”, denunţă un universitar britanic

Aproape 50 de membri ai mişcării în favoarea democraţiei din Hong Kong au fost inculpaţi duminică cu privire la ”subversiune”, în legătură cu alegerile primare din vară, o ilustrare a caracterului implacabil al reprimării Beijingului, relatează AFP....

Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Un tânăr în vârstă de 22 de ani, Rico Marley, arestat într-un supermarket Publix, la periferia Atlantei, cu şase arme de foc asupra sa şi purtând vestă antiglonţ

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, Rico Marley, arestat într-un supermarket Publix, la periferia Atlantei, cu şase arme de foc asupra sa şi purtând vestă antiglonţ

Externe

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, Rico Marley, care avea asupra sa şase arme de foc - inclusiv o puşcă de asalt şi o puşcă cu pompă - a fost arestat într-un supermarket, la o periferie a oraşului Atlanta, a anunţat poliţia capitalei statului Georgia, relatează AFP....

Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Bulgaria, Polonia, România şi Croaţia, statele membre UE cu cea mai mare poluare cu particule foarte fine de tip PM2.5 în zona urbană, relevă Eurostat cu ocazia Săptămânii Verzi UE

Bulgaria, Polonia, România şi Croaţia, statele membre UE cu cea mai mare poluare cu particule foarte fine de tip PM2.5 în zona urbană, relevă Eurostat cu ocazia Săptămânii Verzi UE

Externe

Bulgaria, Polonia, România şi Croaţia înregistrează cele mai mari niveluri de poluare în zonele urbane cu particule fine de tip PM2.5, o poluare care a scăzut treptat, relevă Eurostat cu ocazia Săptămânii Verzi în UE, în perioada 31 mai-4 iunie....

Vizualizări: 235, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Trump încearcă să blocheze trimiterea declaraţiilor sale de impozit în Congresul SUA

Trump încearcă să blocheze trimiterea declaraţiilor sale de impozit în Congresul SUA

Externe

Avocaţii lui Donald Trump au formulat miercuri un recurs prin care încearcă să blocheze trimiterea declaraţiilor de impozit ale fostului preşedinte republican democraţilor în Congres, argumentând că acesta este vizat din motive exclusiv politice, în contextul în care o comisie fiscală cere declaraţiile miliardarului pe şase ani înainte să se instaleze la Casa Albă, relatează AFP....

Vizualizări: 238, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
UPDATE – Joe Biden a recunoscut în mod oficial ca genocid masacrele din 1915 împotriva armenilor din Imperiul Otoman / Reacţiile Turciei şi Armeniei

UPDATE – Joe Biden a recunoscut în mod oficial ca genocid masacrele din 1915 împotriva armenilor din Imperiul Otoman / Reacţiile Turciei şi Armeniei

Externe

Preşedintele american Joe Biden a recunoscut, sâmbătă, în mod oficial ca genocid masacrele din 1915 împotriva armenilor din Imperiul Otoman. Biden a devenit primul preşedinte american care face acest lucru şi riscă o potenţială ruptură cu Turcia, dar semnalează astfel implicarea în lupta pentru drepturile omului în lume, relatează cnn.com. Preşedintele Turciei, ministrul de Externe şi directorul de comunicare al Preşedinţiei Turciei au reacţionat, afirmând că administraţia SUA arată greşit istoria, iar decizia este “una cu adevărat nefericită pentru relaţiile Turcia – SUA”. Premierul Armeniei, Nikol Pashinyan, a reacţionat în social media după declaraţia lui Biden: “SUA şi-a demonstrat însă o dată angajamentul neclintit pentru protejarea drepturilor omului şi a valorilor universiate”....

Vizualizări: 251, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
O comisie privind imunizarea din SUA îşi dă acordul pentru vaccinarea adolescenţilor de 12-15 ani cu vaccinul pentru Covid-19 al Pfizer/BioNTech

O comisie privind imunizarea din SUA îşi dă acordul pentru vaccinarea adolescenţilor de 12-15 ani cu vaccinul pentru Covid-19 al Pfizer/BioNTech

Externe

Unele state americane se pregătesc să înceapă vaccinarea adolescenţilor de 12-15 ani cu vaccinul pentru Covid-19 al Pfizer/BioNTech, în urma avizului în unanimitate dat de o comisie consultativă privind practicile de imunizare a Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) al Statelor Unite, transmite Reuters....

Vizualizări: 263, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Un vaccin anticovid împotriva subvariantelor omicron, BA.4/5 al alianţei Pfizer/BioNTech, urmează să fie aprobat în toamnă, anunţă EMA

Un vaccin anticovid împotriva subvariantelor omicron, BA.4/5 al alianţei Pfizer/BioNTech, urmează să fie aprobat în toamnă, anunţă EMA

Externe

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) ar putea să aprobe în această toamnă un vaccin împotriva covid-19 al alianţei Pfizer/BioNTech care ţinteşte subvariantele care se răspândesc rapid ale variantei omicron a SARS-CoV-2, anunţă miercuri un purtător de cuvânt al agenţiei, relatează AFP....

Vizualizări: 182, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Liderii mondiali revin în această săptămână la Naţiunile Unite, cu atenţia îndreptată spre combaterea schimbărilor climatice şi a Covid-19

Liderii mondiali revin în această săptămână la Naţiunile Unite, cu atenţia îndreptată spre combaterea schimbărilor climatice şi a Covid-19

Externe

Liderii mondiali se întorc săptămâna aceasta la sediul Naţiunilor Unite din New York, cu atenţia îndreptată spre intensificarea eforturilor de combatere atât a schimbărilor climatice, cât şi a pandemiei COVID-19, care anul trecut i-a obligat să trimită declaraţii video pentru adunarea anuală a organizaţiei, transmite CNBC. ...

Vizualizări: 230, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Prim-ministrul britanic Boris Johnson: Pregătiţi-vă cu încredere pentru 1 ianuarie

Prim-ministrul britanic Boris Johnson: Pregătiţi-vă cu încredere pentru 1 ianuarie

Externe

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat, după discuţia avută cu preşedinta Comisiei Europene, la care a fost hotărât ca discuţiile privind un acord comercial post-Brexit să continue, că cele două părţi sunt încă departe pe subiectele cheie şi că, dacă este necesar, vor fi aplicate regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (WTO). ...

Vizualizări: 291, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Franţa îşi recheamă ambasadorii din SUA şi Australia pentru consultări, după renunţarea la o achiziţie de submarine de către Canberra

Franţa îşi recheamă ambasadorii din SUA şi Australia pentru consultări, după renunţarea la o achiziţie de submarine de către Canberra

Externe

Franţa a anunţat vineri că a decis să-şi recheme ambasadorii din Statele Unite şi Australia pentru consultări, după ce Australia a încheiat un acord cu Statele Unite şi Marea Britanie, care a pus capăt unei achiziţii de submarine de concepţie franceză în valoare de 40 de miliarde de dolari, transmite Reuters....

Vizualizări: 236, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă