Budescu: Mă afectează foarte mult lipsa fanilor. Îmi place să joc cu suporteri mulţi pe stadioane, mă motivează suplimentar

Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Budescu: Mă afectează foarte mult lipsa fanilor. Îmi place să joc cu suporteri mulţi pe stadioane, mă motivează suplimentar

Atacantul Constantin Budescu a declarat că este afectat de lipsa fanilor de pe stadioane, deoarece prezenţa acestora îi dă o motivaţie suplimentară.

„Nu am fost foarte organizaţi de la bun început, nu am făcut pregătire şi am început campionatul prost. Din acest motiv am stat foarte multă vreme pe ultimul loc. După cum am început această ediţie de campionat nici noi nu prea mai credeam că putem reveni aşa în ultimele etape! Odată cu venirea antrenorului Eugen Neagoe totul s-a schimbat în bine şi dumnealui a avut o contribuţie foarte mare la rezultatele pe care le-am obţinut. El a adus multe lucruri bune, ne explică cu răbdare foarte multe şi important este că ne-a făcut să înţelegem unele scheme pe care le-am şi aplicat în teren. Toate astea s-au văzut şi în rezultatele pe care le-am obţinut de când a venit la echipă”, a declarat Budescu într-un interviu pentru LPF.

Budescu a mai spus că este afectat de lispa fanilor pe stadioane. „Mă afectează foarte mult şi cred că pe toti ne afectează, nu doar pe mine. Îmi place să joc cu suporteri mulţi pe stadioane, mă motivează suplimentar, dar nu avem ce face deocamdată în perioada asta. Chiar vorbeam înaintea meciului de la Arad că dacă aveau voie suporterii era o atmosfera fantastică pe stadionul cel nou”,

Constantin Budescu a afirmat că priveşte cu mai multă seriozitate fotbalul. „Acum privesc altfel lucrurile pe care le fac, după ce înaintezi în vârstă trebuie să te mai şi schimbi. Chiar dacă eu sunt tot un tânăr cu speranţe. Le mulţumesc tuturor pentru susţinere, sper să îi fac în continuare fericiţi prin jocurile mele, goluri, pase de gol … Nu în ultimul rând, le doresc Sărbători Fericite, multă sănătate şi un An Nou mult mai bun!”, a mai spus el.

Știri similare

Daria Kasatkina a câştigat Phillip Island Trophy

Daria Kasatkina a câştigat Phillip Island Trophy

Sport

Jucătoarea rusă Daria Kasatkina, locul 75 WTA, a câştigat, vineri, Phillip Island Trophy, învingând-o în finală pe sportiva cehă Marie Bouzkova, numărul 50 mondial, scor 4-6, 6-2, 6-2....

Vizualizări: 251, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Serie A: Chiricheş, integralist în Fiorentina – Sassuolo 1-1; Inter a învins Napoli, Milan a remizat cu Genoa

Serie A: Chiricheş, integralist în Fiorentina – Sassuolo 1-1; Inter a învins Napoli, Milan a remizat cu Genoa

Sport

Formaţia Sassuolo, la care joacă Vlad Chiricheş, a remizat, miercuri seară, în deplasare, scor 1-1, cu Fiorentina, într-un meci din etapa a XII-a a campionatului Italiei. Tot miercuri, AC Milan a terminat la egalitate cu Genoa, scor 2-2, şi Inter Milano a învins Napoli, scor 1-0. De asemenea, Bologna a remizat cy Spezia, scor 2-2, după ce a fost condusă cu 2-0....

Vizualizări: 284, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
CS Dinamo, la despărţirea de Patzaichin: Ivan ne-a vizitat ultima dată.Cândva, ne vom revedea cu el şi îi vom spune cât de mult l-am iubit. ADIO, AMIRALE

CS Dinamo, la despărţirea de Patzaichin: Ivan ne-a vizitat ultima dată.Cândva, ne vom revedea cu el şi îi vom spune cât de mult l-am iubit. ADIO, AMIRALE

Sport

CS Dinamo şi-a luat adio, marţi, de la marele sportiv Ivan Patzaichi, al cărui sicriu cu trupul neînsufleţit a fost depus la clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare: "Ivan ne-a vizitat ultima dată.Cândva, ne vom revedea cu el şi îi vom spune cât de mult l-am iubit. ADIO, AMIRALE", scrie CS Dinamo pe Facebook....

Vizualizări: 224, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
David Popovici: Să stai pe cea mai înaltă treaptă a podiumului este cea mai mare satisfacţie pe care o poate avea un sportiv

David Popovici: Să stai pe cea mai înaltă treaptă a podiumului este cea mai mare satisfacţie pe care o poate avea un sportiv

Sport

David Popovici, care a stabilit joi un nou record mondial de juniori la nataţie 100 m liber, a declarat că urcând pe prima treaptă a podiumului a trăit cea mai mare satisfacţie pe care o poate avea un sportiv, dar trebuie să se concentreze în continuare şi că nu se lase “pierdut” de toată atenţia primită....

Vizualizări: 243, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
FC Universitatea Cluj s-a despărţit de 14 jucători

FC Universitatea Cluj s-a despărţit de 14 jucători

Sport

FC Universitatea Cluj a anunţat, miercuri, că 14 dintre jucătorii care au făcut parte dinm lot în sezonul trecut au ajuns la final de contract....

Vizualizări: 262, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Spania şi Portugalia vor juca un meci amical în 4 iunie

Spania şi Portugalia vor juca un meci amical în 4 iunie

Sport

Echipele Spaniei şi Portugaliei se vor întâlni în meci amical în 4 iunie, la Sevilla, pentru a pregăti Campionatul European din perioada 11 iunie-11 iulie. ...

Vizualizări: 331, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Serie A: Eşec pentru Juventus; Lazio, 5-3 cu Benevento

Serie A: Eşec pentru Juventus; Lazio, 5-3 cu Benevento

Sport

Formaţia Lazio Roma, la care joacă Ştefan Radu, a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 5-3, echipa Benevento, într-un meci din etapa a a XXXI-a a campionatului Italiei. Tot în Serie A, Juventus a pierdut confruntarea cu Atalanta, scor 0-1....

Vizualizări: 263, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă