Brăila: Jandarm înjunghiat în timp ce încerca să imobilizeze un bărbat ce ameninţa că se aruncă de la etaj
Vizualizări: 267, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăUn jandarm din Brăila a fost rănit, joi, în timp ce încerca să imobilizeze un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etaj. Jandarmul brăilean a fost înjunghiat într-un şold şi a fost transportat de urgenţă cu ambulanţa la spital.
Incidentul s-a înregistrat, joi, la orele prânzului, în municipiul Brăila.
Iniţial, printr-un apel la 112, echipaje de la IPJ Brăila au fost chemate pe Bulevardul Dorobanţilor din oraş, acolo unde un bărbat arunca ghivece cu flori de la etajul 4 al unui bloc.
La vederea oamenilor legii, brăileanul a început să ameninţe că se va arunca de la etaj. Atunci, forţele de ordine au fost suplimentate.
Echipaje de la ISU Brăila au mers în blocul unde locuia bărbatul şi au spart uşa apartamentului, iar poliţişti şi jandarmi au intrat imediat în locuinţă, încercând să-l imobilizeze. În timp ce oamenii legii încercau să îl salveze, brăileanul a scos un cuţit şi l-a înjunghiat pe jandarmul de lângă el.
”În timpul acţiunii a fost rănit un jandarm, el fiind înjunghiat la la nivelul şoldului stâng. Jandarmul a fost preluat de echipajul SAJ si transportat la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, colonel Ştefan Stoian.
Agresorul jandarmului, un bărbat de 52 de ani, a fost preluat de poliţişti şi transportat la sediul IPJ pentru audieri.