Box office nord-american – „The Suicide Squad” a debutat pe primul loc cu încasări de 26,5 de milioane de dolari

Vizualizări: 252, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Box office nord-american – „The Suicide Squad” a debutat pe primul loc cu încasări de 26,5 de milioane de dolari

Filmul „The Suicide Squad”, regizat de James Gunn, cu Margot Robbie, Idris Elba, Joel Kinnaman, Viola Davis, a debutat pe primul loc în box office, generând încasări de 26,5 milioane de dolari din peste 4.000 de cinematografe nord-americane.

Un weekend de deschidere sub 30 de milioane de dolari nu este surprinzător, având în vedere pandemia, dar este dezamăgitor, deoarece filmul „The Suicide Squad” (Warner Bros.) a costat 185 de milioane de dolari pentru a fi produs şi multe alte milioane pentru a-l promova la nivel global, scrie Variety. 

La nivel global, „The Suicide Squad” a încasat încă 35 de milioane de dolari din 70 de teritorii de peste mări, ajungând la suma de 72,2 milioane de dolari.

Producţia Disney „Jungle Cruise”, cu Emily Blunt şi Dwayne Johnson, a coborât un loc, până pe poziţia secundă, în al doilea weekend de la debut, având încasări de 15,6 milioane de dolari, potrivit boxofficemojo.com. 

Thrillerul „Old”, regizat de M. Night Shyamalan, cu Gael García Bernal şi Rufus Sewell în distribuţie, s-a menţinut pe locul trei, cu 4,1 milioane de dolari încasări. 

La fel şi thrillerul de acţiune „Black Widow”, cu Scarlett Johansson în rol principal, care a rămas pe patru în al cincilea weekend de la lansare, după ce a generat încasări de 4 milioane de dolari din 3.100 de cinematografe. 

În al doilea weekend de la lansare, drama „Stillwater” (Focus Features), regizată de Tom McCarthy, cu Matt Damon, care joacă rolul unui tată ce călătoreşte în Franţa pentru a-şi ajuta fiica după ce a fost închisă pentru că şi-ar fi ucis partenera, a rămas pe cinci. Filmul a avut încasări de 2,8 milioane de dolari. 

„The Green Knight” (A24), cu Dev Patel, a coborât până pe şase, în al doilea weekend de la lansare, având 2,5 milioane de dolari încasări. 

Continuarea „Space Jam” (Warner Bros.) a coborât un loc, până pe şapte, în al treilea weekend de la lansare, generând încasări de 2,47 milioane de dolari. 

„Snake Eyes” (Paramount Pictures), derivat din povestea „G.I. Joe” şi regizat de Robert Schwentke, a coborât un loc, până pe opt, în al treilea weekend de la lansare, având încasări de 1,6 milioane de dolari. 

Top 10 al box office-ului nord-american este completat de filmul de acţiune „Escape Room: Tournament of Champions” (Sony) şi „F9: The Fast Saga” (Universal Pictures).  

Știri similare

Cineteca din Bologna a publicat o carte cu scenariul complet al filmului neterminat al lui Charlie Chaplin „The Freak”

Cineteca din Bologna a publicat o carte cu scenariul complet al filmului neterminat al lui Charlie Chaplin „The Freak”

Entertainment

Atunci când Charlie Chaplin a murit în ziua de Crăciun din 1977, la vârsta de 88 de ani, a lăsat în urma sa un scenariu pentru ultimul film neterminat intitulat "The Freak", un proiect despre o tânără femeie cu aripi pe nume Serapha care este exploatată în tot felul de moduri, potrivit Variety. ...

Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă