Boris Johnson salută retragerea cluburilor engleze din proiectul Superligii europene
Vizualizări: 252, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăPremierul Marii Britanii, Boris Johnson, a salutat, miercuri, retragerea cluburilor engleze din proiectul Superligii europene.
„Salut anunţul de aseară. Acesta este rezultatul potrivit pentru fanii fotbalului, pentru cluburile şi comunităţile de fotbal din toată ţara. Trebuie să ne protejăm în continuare dragul nostru joc naţional”, a scris prim-ministrul, pe Twiter.
Manchester City, Liverpool, Manchester United, Arsenal, Tottenham şi Chelsea s-au retras, în noaptea de marţi spre miercuri, din proiectul Superligii europene, care cuprindea 12 mari grupări de pe continent.
Retragerile au venit ca urmare a unei reacţii furioase din partea fanilor, oficialilor şi politicienilor care au susţinut că Superliga este lacomă şi anticoncurenţială, deoarece echipelor li se garantează un loc în fiecare an.