Boris Johnson, din nou într-o săptămână de concediu, în Grecia, în doar două săptămâni, după o ”lună de miere” în Slovacia, împreună cu Carrie, în pofida mai multor crize în Regatul Unit

Vizualizări: 197, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Boris Johnson, din nou într-o săptămână de concediu, în Grecia, în doar două săptămâni, după o ”lună de miere” în Slovacia, împreună cu Carrie, în pofida mai multor crize în Regatul Unit

Premierul britanic în exerciţiu Boris Johnson a început o nouă săptămână de concediu – a doua în 15 zile -, anunţă luni biroul său, în contextul în care Regatul Unit se confruntă cu mai multe crize, inclusiv o inflaţie record, relatează AFP.

”Premierul este în vacanţă săptămâna aceasta”, a anunţat un purtător de cuvânt al Guvernului, subliniind că şefii de Guvern, chiar dacă sunt absenţi, sunt ”informaţi cu privire la toate dosarele urgente şi iau decizii, mai ales în domeniul securităţii naţionale”.

El nu a precizat unde anume se află Johnson, însă cotidianul The Times dezvăluie că acesta s-a dus împreună cu soţia sa, Carrie, în Grecia, unde a fost fotografiat într-un supermarket la periferia Atenei.

Această ”escapadă” în străinătate are loc la o săptămână după ce Boris Johnson – care a demisionat la începutul lui iunie după luni se scandaluri şi minciuni – a petrecut câteva zile în Slovenia – în ”luna de miere” – împreună cu soţia sa, cu 24 de ani mai mică decât el, cu care s-a căsătorit în urmă cu un an, a treia soţie a liderului conservator.

Johnson a promis să rămână la Guvern până la desemnarea unui nou şef al Partidului Conservator.

Doi candidaţi au rămas în cursă – şefa în exerciţiu a diplomaţiei britanice Liz Truss şi fostul ministru de Finanţe Rishi Sunak.

Rezultatul alegerilor interne ale formaţiunii politice este aşteptat la 5 septembrie.

Noul concediu al lui Johnson intervine în contextul în care voci se ridică în clasa politică britanică şi-i reproşează că este absent în în timp ce compatrioţii săi suferă din cauza unei creşteri foarte mari a costului traiului, mai ales în urma unei ”explozii” a preţului electricităţii.

Guvernul anunţa săptămâna trecută că îi revine ”viitorului premier” să acţioneze împotriva acestei crize şi nu lui Johnson, care expediază doar afaceri curente.

Regatul se confrntă concomitent cu o secetă istorică, ce loveşte în plin sectorul agricol şi care a condius la impunerea unor restricţii ale irigării în mai multe regiuni.

The Times dezvăluie că Boris Johnson intenţionează să se lanseze într-”o serie de vizite şi discursuri” după ce se întoarce din concediu, weekendul viitor, cu scopul de a-şi îndemna succesorul să continue să-i apere priorităţile, mai ales susţinerea de către Regatul Unit a Ucrainei împotriva invaziei ruse.

Știri similare

Justiţia iordaniană interzice publicarea oricăror informaţii despre Hamza, după ce prinţul se angajează ”să rămână credincios” regelui Iordaniei Abdallah al II-lea

Justiţia iordaniană interzice publicarea oricăror informaţii despre Hamza, după ce prinţul se angajează ”să rămână credincios” regelui Iordaniei Abdallah al II-lea

Externe

Procurorul general din Amman Hassan al-Abdallat a interzis publicarea vreunor informaţii cu privire la prinţul Hamza, acuzat de complot împotriva fratelui său vitreg, regele Abdallah al II-lea, potrivit unui comunicat difuzat de televiziunea oficială, după ce Hamza s-a angajat ”să rămână credincios” regelui, potrivit palatului regal, relatează AFP....

Vizualizări: 265, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Statele membre ale UE, cu sprijinul Comisiei Europene, au adoptat orientări privind dovada vaccinării în scopuri medicale

Statele membre ale UE, cu sprijinul Comisiei Europene, au adoptat orientări privind dovada vaccinării în scopuri medicale

Externe

În urma concluziilor Consiliilor Europene din 10-11 decembrie 2020, respectiv 21 ianuarie, statele membre ale UE, cu sprijinul Comisiei Europene, au adoptat orientări privind dovada vaccinării în scopuri medicale. Orientările sunt menite să sprijine interoperabilitatea certificatelor de vaccinare, adică uniformizarea conţinutului certificatelor de vaccinare, şi să stabilească un set minim de date pentru fiecare certificat....

Vizualizări: 266, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Generalul în retragere nominalizat de Biden ca secretar al Apărării, Lloyd Austin, ar putea primi 1,7 milioane de dolari la plecarea din compania Raytheon Technologies

Generalul în retragere nominalizat de Biden ca secretar al Apărării, Lloyd Austin, ar putea primi 1,7 milioane de dolari la plecarea din compania Raytheon Technologies

Externe

Generalul în retragere nominalizat de preşedintele ales Joe Biden ca secretar al Apărării, Lloyd Austin, ar putea primi până la 1,7 milioane de dolari la plecarea sa din compania Raytheon Technologies, potrivit unui document pentru etică publicat duminică, transmite Reuters....

Vizualizări: 289, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Germania mizează pe o autorizare în UE ”înainte de Crăciun” a vaccinului împotriva covid-19 al Pfizer/BioNTech

Germania mizează pe o autorizare în UE ”înainte de Crăciun” a vaccinului împotriva covid-19 al Pfizer/BioNTech

Externe

Germania, care deţine preşedinţia Uniunii Europene, mizează pe o autorizare în UE a vaccinului împotriva covid-19 al Pfizer/BioNTech - aprobat în mai multe ţări, între care regatul Unit, Statele Unite şi Canada - ”înainte de Crăciun”, a anunţat marţi ministrul Sănătăţii Jens Spahn, în contextul în care autorităţile europene au evocat până acum o decizie cel mai tâziu la 29 decembrie, relatează AFP....

Vizualizări: 293, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Stare de urgenţă în Crimeea din cauza inundaţiilor

Stare de urgenţă în Crimeea din cauza inundaţiilor

Externe

Autorităţile din Crimeea au declarat joi stare de urgenţă, după ce ploile abundente au provocat inundaţii în estul peninsulei, inclusiv în oraşul Kerci, transmite Reuters....

Vizualizări: 247, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Pentagonul destituie 14 ofiţeri de rang înalt la baza Forţelor terestre Fort Hood, în urma unei serii de crime care şochează America

Pentagonul destituie 14 ofiţeri de rang înalt la baza Forţelor terestre Fort Hood, în urma unei serii de crime care şochează America

Externe

Armata americană a destituit 14 ofiţeri din posturi de comandă, la baza militară Fort Hood, în Texas, în urma unei serii de crime care a şocat America - iar prin cinci presupuse omoruri în 2020, această bază a Forţelor terestre (US Army) în care se află batalioane desfăşurate în teatre de război are reputaţia de cel mai periculos post din Statele Unite, relatează AFP....

Vizualizări: 305, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Secretarul american al Apărării, vizită în India – presă

Secretarul american al Apărării, vizită în India – presă

Externe

Lloyd Austin, secretarul american al Apărării, va întreprinde peste o săptămână o vizită în India, pentru a discuta consolidarea cooperării, potrivit unei surse guvernamentale citate de Reuters....

Vizualizări: 281, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă