Bob Dylan a câştigat procesul intentat de reprezentanţii lui Jacques Levy, co-autor al albumului „Desire”
Vizualizări: 235, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăMuzicianul american Bob Dylan a câştigat vineri procesul intentat de reprezentanţii lui Jacques Levy, co-autor al albumului „Desire” din 1976.
Reprezentanţii lui Levy i-au dat în judecată pe Dylan şi Universal Music Group sperând să obţină co-proprietatea cântecelor la care şi-a adus aportul regretatul colaborator.
„Suntem mulţumiţi de decizia de astăzi”, a spus avocatul lui Dylan, Orin Snyder, într-un comunicat. „Aşa cum am spus când procesul a fost deschis, acesta a fost o încercare tristă de a profita de recenta vânzare a catalogului. Suntem bucuroşi că s-a încheiat”.
În luna ianuarie, soţia şi compania care deţine drepturile de publicare a operei lui Jacques Levy, co-autor al unor cântece incluse pe albumul „Desire” al lui Bob Dylan din 1976, l-au acţionat în justiţie pe muzicianul american şi au cerut 7,25 de milioane de dolari despăgubiri, între care 2 milioane de dolari daune morale, după ce acesta şi-a vândut întreg catalogul către Universal Music pentru o sumă estimată la 300 de milioane de dolari.
Judecătorul Barry Ostrager de la Curtea Supremă din New York a fost de acord cu avocaţii lui Dylan şi UMG că înţelegerea dintre muzician şi Levy încheiată în 1975 face clar că acesta din urmă nu era proprietar asupra materialului şi că profitul lui participativ a constat în o parte din drepturile de autor.
Curtea a notat că Levy Estate va continua să primească redevenţe de pe urma cântecelor scrise, înainte şi după vânzarea catalogului lui Dylan, stabilite la 35%, fără a-i fi acordată proprietatea lor.
Cele zece cântece listate pe albumul „Desire” ca fiind compuse de Dylan şi Levy sunt: „Hurricane”, „Isis”, „Mozambique”, „Oh Sister”, „Joey”, „Romance in Durango” şi „Black Diamond Bay”, plus „Catfish”, „Money Blues” şi „Rita Mae”.
Bob Dylan a deţinut pe deplin drepturile sale de autor şi controlul asupra publicării, o raritate pentru compozitori, fapt care i-a permis să îi considere pe co-autori angajaţi.
Dylan l-a întâlnit pe Levy în primăvara anului 1974. S-au cunoscut anul următor, începând să colaboreze pentru piesa „Isis”. După mai multe sesiuni de scriere, ei au încheiat lucrul la albumul „Desire” în decurs de trei săptămâni petrecute în Hamptons (New York). Lansat în ianuarie 1976, albumul a primit critici împărţite. Jacques Levy a murit în 2004.
Vânzarea catalogului lui Dylan către Universal este considerată a fi cea mai mare achiziţie a drepturilor asupra muzicii unui singur compozitor. Finalul anului 2020 a fost marcat de mai multe astfel de transferuri. Muzicieni precum Stevie Nicks, Neil Young, Lindsey Buckingham, Mick Fleetwood şi Shakira au încheiat contracte similare cu Primary Wave şi Hipgnosis Songs Fund.