Biden: Misiunea armatei SUA în Afganistan se va încheia pe 31 august

Vizualizări: 221, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Biden: Misiunea armatei SUA în Afganistan se va încheia pe 31 august

Preşedintele american Joe Biden a declarat joi că misiunea armatei Statelor Unite în Afganistan se va încheia pe 31 august şi a cerut liderilor acestei ţări ”să se unească” pentru a preveni un război civil, transmite CNBC.

„Nu am fost în Afganistan pentru a construi naţiunea”, a declarat Biden joi, în remarci făcute la Casa Albă.

După 20 de ani de război, a spus el, nu s-au concretizat niciodată condiţiile ideale pe care SUA au sperat cândva să le realizeze înainte de retragerea trupelor.

”Cât de mulţi, câte mii de fiice şi fii ai Americii sunteţi dispuşi să riscaţi?” a spus Biden, care a anunţat pentru prima dată plecarea planificată a forţelor americane în aprilie.

”Cât timp aţi vrea să mai rămână? Depinde de afgani să ia decizii cu privire la viitorul ţării lor”, a spus preşedintele.

În aprilie, Casa Albă a confirmat că trupele americane au început procesul de retragere din Afganistan.

Marţi, Pentagonul a anunţat că a realizat peste 90% din retragere.

Actualizarea de la Comandamentul Central al SUA, care supraveghează amprenta militară a Americii, din Africa de Nord-Est până în Asia de Sud, a venit cu aproximativ două luni înaintea termenului stabilit de Biden la începutul acestui an.

Retragerea a aproximativ 3.000 de membri ai serviciului miliar al SUA coincide cu cea de-a 20-a aniversare a atacurilor teroriste din 11 septembrie, care au stimulat intrarea Americii în războaie îndelungate din Orientul Mijlociu şi Asia Centrală.

Biden a declarat reporterilor că este încrezător că armata afgană poate proteja ţara de talibanii îaflaţi în ofensivă, citând cele 300.000 de trupe afgane pe care SUA le-a instruit şi echipat în ultimele două decenii.

„Ei au în mod clar capacitatea de a menţine guvernul în funcţie, întrebarea este dacă se vor uni împreună şi o vor face”, a spus el, referindu-se la liderii afgani.

La Pentagon, purtătorul de cuvânt John Kirby a declarat că SUA monitorizează îndeaproape situaţia de securitate din Afganistan. El a spus că talibanii au preluat zeci de centre raionale şi au ameninţat şi centrele provinciale.

„Suntem conştienţi de situaţia de securitate şi suntem conştienţi de avansul talibanilor şi de aceea este atât de important pentru noi să presăm pentru o soluţionare politică negociată, a acestui război”, a spus Kirby.

Retragerea militară în curs de desfăşurare a SUA şi NATO a stârnit îngrijorări serioase cu privire la faptul că Afganistanul ar putea să se transforme într-o baie de sânge.

Cel mai important general american din ţară, Scott Miller, a avertizat că ar putea avea loc un război civil, pe măsură ce talibanii îşi vor întări puterea. În ultimele săptămâni, talibanii au făcut progrese uimitoare pe câmpul de luptă, capturând arme şi vehicule furnizate de armata SUA de la forţele afgane care au fugit sau s-au predat.

„Talibanii sunt cei mai puternici, din punct de vedere militar, din 2001”, a spus Biden.

În timp ce Biden a respins ideea că preluarea de către talibani a ţării este inevitabilă, el a recunoscut că este improbabil ca Afganistanul să fie guvernat de un singur guvern central, în viitorul apropiat.

Știri similare

Cartografi recunosc Oceanul Austral drept al cincilea ocean al lumii

Cartografi recunosc Oceanul Austral drept al cincilea ocean al lumii

Externe

National Geographic Society (NGS), organizaţie ştiinţifică non-profit care cartografiază cerul, spaţiul terestru şi maritim, recunoaşte în mod oficial existenţa unui nou ocean - în jurul Antarcticii, la Polul Sud - al cincilea ocean al lumii, pe care-l denumeşte Oceanul Austral....

Vizualizări: 267, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Macron discută cu Erdogan, într-un tête-à-tête ”substanţial” la Bruxelles, înaintea unui summit NATO, pentru a ”clarifica” numeroase subiecte ale unui contencios francezo-turc

Macron discută cu Erdogan, într-un tête-à-tête ”substanţial” la Bruxelles, înaintea unui summit NATO, pentru a ”clarifica” numeroase subiecte ale unui contencios francezo-turc

Externe

Preşedintele francez Emmanuel Macron a discutat luni, la Bruxelles, cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, pentru a ”clarifica” numeroase subiecte ale unui contencios francezo-turc în ultimii ani, anunţă Palatul Élysée, relatează AFP....

Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Uniunea Europeană, îndemnată de către un colaborator al lui Navalnîi, Leonid Volkov, ”să urmărească banii” lui Putin

Uniunea Europeană, îndemnată de către un colaborator al lui Navalnîi, Leonid Volkov, ”să urmărească banii” lui Putin

Externe

Un colaborator apropiat al lui Aleksei Navalnîi, Leonid Volkov, un reprezentant al Fondului luptei împotriva corupţiei (FBK), anunţă continuarea luptei opozantului şi îndeamnă Uniunea Europeană (UE) să reacţioneze împotriva încarcerării opozantului printr-o ţintire a ”banilor” preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează AFP....

Vizualizări: 296, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Varşovia îi acordă o viză umanitară atletei belaruse fugare la JO de la Tokyo Kristina Ţimanuskaia; soţul alergătoarei, Arseni Jdanevici, se află în Ucraina

Varşovia îi acordă o viză umanitară atletei belaruse fugare la JO de la Tokyo Kristina Ţimanuskaia; soţul alergătoarei, Arseni Jdanevici, se află în Ucraina

Externe

Atleta belarusă Kristina Ţimanuskaia, care a fost la un pas de a fi repatriată cu forţa duminică în Belarus, după ce şi-a criticat antrenorii la Jocurile Olimpce (JO) de la Tolyo, s-a refugiat luni în incinta Ambasadei Poloniei în Japonia şi urmează să sosească în Polonia în zilele următoare, cu o ”viză umanitară”, relatează Reuters....

Vizualizări: 278, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ministrul german al Sănătăţii Jens Spahn, acuzat de conflict de interese în achiziţionarea unor măşti FFP2 din China prin intermediul grupului de presă Burda, la care lucrează soţul său, Daniel Funke

Ministrul german al Sănătăţii Jens Spahn, acuzat de conflict de interese în achiziţionarea unor măşti FFP2 din China prin intermediul grupului de presă Burda, la care lucrează soţul său, Daniel Funke

Externe

Guvernul Angelei Merkel este vizat în noi dezvăluiri de presă cu privire la achiziţionarea controversată a unor măşti de protecţie împotriva covid-19, care-l implică de această dată pe ministrul Sănătăţii Jens Spahn, aflat deja în centrul unor critici cu privire la modul în care gestionează pandemia, relatează AFP....

Vizualizări: 265, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Trump acordă o nouă salvă de graţieri, între alţii lui Paul Manafort, Roger Stone şi cuscrului Charles Kushner şi provoacă un val de indignare

Trump acordă o nouă salvă de graţieri, între alţii lui Paul Manafort, Roger Stone şi cuscrului Charles Kushner şi provoacă un val de indignare

Externe

Donald Trump a oferit o nouă salvă de graţieri prezidenţiale controversate condamnaţilor în ancheta rusă Paul Manafort şi Roger Stone, dar şi tatălui ginerelui şi consilierului său Jared Kushner, provocând un val de indignare până în tabăra republicană, după ce Casa Albă a făcut publică o listă de 30 de graţieri şi alte măsuri de clemenţă, relatează AFP....

Vizualizări: 295, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă