Bianca Andreescu a fost eliminată de Ons Jabeur în optimi la Montreal
Vizualizări: 261, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăJucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, cap de serie numărul 2, a fost eliminată în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Montreal.
Andreescu, deţinătoarea trofeului, a fost învinsă de favorita 13, sportiva tunisiană Ons Jabeur, scor 6-7 (5), 6-4, 6-1, în două ore şi 39 de minute.
“Sunt super-dezamăgită de felul în care am jucat, dar în acelaşi timp Ons a jucat super bine. Am încercat să fac tot ce puteam. Mi-aş fi dorit să fi avut un serviciu mai bun astăzi. Categoric Ons a profitat de asta”, a declarat Bianca Andreescu, potrivit site-ului WTA.
În runda următoare, Ons Jabeur va juca împotriva sportivei americane Jessica Pegula, care s-a impus în optimi în faţa compatrioatei sale Danielle Collins, scor 6-4, 3-6, 7-5, în două ore şi 28 de minute. Collins trecuse în turul doi de Simona Halep (2-6, 6-4, 6-4).