Basistul David Ellefson, acuzat de comportament sexual neadecvat, dat afară din trupa Megadeth

Vizualizări: 269, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Basistul David Ellefson, acuzat de comportament sexual neadecvat, dat afară din trupa Megadeth

Basistul David Ellefson, acuzat de comportament sexual neadecvat, a fost dat afară din trupa Megadeth, potrivit unui anunţ publicat luni pe contul de Facebook al grupului american.

„Nu luăm această decizie cu uşurinţă”, a scris solistul şi chitaristul Dave Mustaine, fondator al trupei. „Deşi nu ştim în detaliu ce s-a întâmplat, având deja o relaţie tensionată, ce a fost deja dezvăluit până acum este suficient să facă imposibil să continuăm colaborarea”.

El le-a transmis fanilor că turneul nord-american programat pentru vara aceasta, în care va prezenta piese noi, va avea loc conform programului.

Ellefson a pus bazele Megadeth, în 1993, cu Mustaine, care tocmai fusese dat afară din Metallica. El a făcut parte din grup până în 2002 şi a revenit în 2010.

David Ellefson, acuzat că „a curtat” o minoră prin mesaje online şi în înregistrări video, a negat învinuirile.

La începutul lunii mai, membrii grupului transmiteau: „Suntem conştienţi de recentele afirmaţii referitoare la David Ellefson şi urmărim îndeaproape evoluţia situaţiei. În ceea ce priveşte creativitatea şi afacerea, suntem toţi familiarizaţi unii cu ceilalţi. Totuşi, există aspecte ale vieţii private a lui David pe care le-a păstrat pentru sine. Pe măsură ce situaţia evoluează, este important ca toate vocile să fie ascultate clar şi respectuos. Suntem nerăbdători ca adevărul să iasă la lumină”.

Acuzaţiile au apărut după ce capturi de ecran şi înregistrări video au început să circule pe reţelele de socializare, iar unii dintre utilizatorii care au comentat au susţinut că femeia care apare în imagini era minoră.

Pe contul său de Instagram, care a fost trecut pe modul privat între timp, Ellefson susţinea că înregistrările video reprezentau „interacţiuni private, între adulţi, care au fost scoase din context şi manipulate pentru a provoca prejudicii maxime reputaţiei, familiei şi carierei mele”.

Clipurile au fost lansate „cu rea intenţie de o a treia parte care nu era autorizată să le deţină sau să le partajeze”, a mai scris el, potrivit NME. Muzicianul a spus că, deşi jenat, vrea să abordeze subiectul pe cât de onest şi deschis posibil.

Femeia care apare în imagini a spus că nu era minoră la momentul la care au fost făcute înregistrările, că incidentul a fost scos din context şi că tot ce s-a întâmplat între ei online a fost consimţit.

Știri similare

Sting a lansat „If It’s Love”, single de pe noul album

Sting a lansat „If It’s Love”, single de pe noul album

Entertainment

Muzicianul britanic Sting a lansat miercuri „If It's Love”, melodie pop-rock cu accente de jazz, single de pe noul album „The Bridge”, aşteptat pe 19 noiembrie....

Vizualizări: 247, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Lansare surpriză a lui Justin Bieber, de Paşte

Lansare surpriză a lui Justin Bieber, de Paşte

Entertainment

Cântăreţul canadian Justin Bieber a lansat, în duminica în care a fost sărbătorit Paştele catolic, un EP surpriză....

Vizualizări: 262, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cântăreaţa pop Ariana Grande s-a căsătorit

Cântăreaţa pop Ariana Grande s-a căsătorit

Entertainment

Cântăreaţa pop Ariana Grande s-a căsătorit weekendul trecut cu Dalton Gomez, cu care era logodită de câteva luni, iar ceremonia a avut loc într-un cadru restrâns, potrivit BBC. ...

Vizualizări: 259, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă