Baschet: România, un eşec şi o victorie cu Austria, înaintea precalificărilor World Cup 2023
Vizualizări: 250, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăNaţionala de baschet masculin a României a obţinut o înfrângere şi o victorie în partide jucate în deplasare cu Austria, înaintea partidelor oficiale din grupa D a precalificărilor World Cup 2023, de la Riga.
În primul meci jucat cu Austria, tricolorii au cedat cu scorul de 58-79, iar în cel de-al doilea s-au impus cu 73-68.
Plecarea spre Riga, care găzduieşte meciurile grupei D din precalificări, va avea loc în 4 august.
Programul României în grupa D este următorul: România – Letonia (7 august), Belarus – România (9 august), Letonia – România (11 august) şi România – Belarus (13 august), toate de la ora 19.30.
Primele două clasate în grupă se vor califica în faza următoare, cea a calificărilor World Cup 2023.