Știri similare
Iohannis, mesaj de solidaritate după cutremurul din Croaţia: Gândurile noastre sunt alături de poporul croat şi le dorim o recuperare rapidă celor afectaţi
PoliticăPreşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de solidaritate după cutremurul produs în Croaţia, arătând că România este gata să ajute această ţară, în caz de nevoie. "Gândurile noastre sunt alături de poporul croat şi le dorim o recuperare rapidă celor afectaţi", a afirmat Iohannis....
Vizualizări: 265, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăDouă-treimi dintre actualii parlamentari de Iaşi n-au mai intrat în noul Parlament. Liberalii mizau pe şapte aleşi, dar vor avea doar patru, în timp ce USR-PLUS şi PSD au şansa să trimită câte cinci parlamentari
PoliticăDoar cinci din cei 17 actuali parlamentari de Iaşi se vor mai regăsi în viitorul legislativ - doi de la PSD, doi de la USR-PLUS şi unul de la PNL. Un al şaselea deputat, Silviu Macovei, stă cu emoţii, pentru că intrarea sa în noul Parlament depinde de scorul PMP. Cât îl priveşte pe actualul deputat PMP Petru Movilă, după patru mandate consecutive, el şi-ar putea întrerupe naveta Iaşi-Bucureşti. PMP a depăşit la Iaşi pragul de cinci la sută, dar la nivel naţional soarta partidului atârnă de o mână de voturi....
Vizualizări: 255, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăŞeful PSD Iaşi îi cere lui Costel Alexe să se retragă din toate funcţiile până la clarificarea situaţiei sale juridice
PoliticăLiderul PSD Iaşi, senatorul Maricel Popa, susţine că şeful Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Costel Alexe, ar trebui să demisioneze din toate funcţiile şi să lase instituţiile statului să investigheze toate acuzaţiile care i se aduc....
Vizualizări: 252, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăAnca Dragu: De mulţi ani, mediul de afaceri cere actualizarea legislaţiei comerciale, ceea ce ar permite creşterea competitivităţii firmelor şi diminuarea poverii / Avem nevoie de redefinirea tuturor noţiunilor de bază din legislaţia comercială
PoliticăPreşedintele Senatului, Anca Dragu, afirmă că, de mulţi ani, mediul de afaceri cere actualizarea legislaţiei comerciale, ceea ce ar permite creşterea competitivităţii firmelor şi diminuarea poverii administrative. ”Avem nevoie de redefinirea tuturor noţiunilor de bază din legislaţia comercială”, afirmă Dragu, care anunţă că a avut o discuţie cu mai mulţi specialişti în acest sens....
Vizualizări: 244, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăCamera a respins proiectul iniţiat de Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae prin care BNR trebuie să aducă în ţară rezerva de aur / USR-PLUS a votat împotriva propunerii legislative
PoliticăCamera Deputaţilor a respins marţi, decizional, proiectul de lege iniţiat de Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae prin care Banca Naţională a României (BNR) ar fi fost obligată să aducă în ţară aproape toată rezerva de aur ţinută în Londra, la Banca Angliei. Deputaţii USR PLUS au votat împotriva iniţiativei legislative, arată un comunicat de presă al Alianţei. ...
Vizualizări: 263, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăRaluca Turcan, după ce a dus flori şi fructe vârstnicilor: Am retrăit astăzi fericirea acelora care încă îşi pot întâlni bunicii, Mi-era dor să ascult cuvintele calde ale celor cu argint în păr şi aur în inimi
PoliticăMinistrul Muncii Raluca Turcan a scris pe Facebook, după ce a dus flori şi fructe vârstnicilor, că a retrăit ”fericirea acelora care încă îşi pot întâlni bunicii”, spunând că îi era dor să asculte cuvintele calde ”ale celor cu argint în păr şi aur în inimi”....
Vizualizări: 262, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăPreşedintele PNL Dâmboviţa, colegilor de la Sectorul 1: Aveţi avantajul că mergeţi prin Bucureşti, pe mine m-a trimis preşedintele la ţară. Când plec, de fiecare dată, m-am gândit să-mi cumpăr o maşină frigorifică, că-mi umplu băieţii de acolo frigiderul
PoliticăPreşedintele PNL Dâmboviţa, senatorul Virgil Guran, a afirmat, miercuri, în faţa membrilor Comitetului Director al PNL Sector 1, că aceştia au "avantajul" de a merge în teritoriu în Bucureşti, unde sunt "oameni mai educaţi". "Ppe mine m-a trimis preşedintele la ţară, să mă ocup acolo, la Dâmboviţa. (...) Când plec, de fiecare dată, m-am gândit să-mi cumpăr o maşină frigorifică, că-mi umplu băieţii de acolo frigiderul când mă duc şi-mi spun (...) «ce ne-aţi promis şi ce ne-aţi făcut?». Şi nu prea am argumente multe, aşa, să vin şi tot încerc să spun că vom face", a afirmat liderul senatorilor PNL. ...
Vizualizări: 230, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăPNL Galaţi anunţă că susţinerea candidatului pentru funcţia de preşedinte al formaţiunii încă se dezbate, părerile fiind împărţite / Unii dintre aleşii formaţiunii îl susţin pe Ludovic Orban, alţii pe Florin Cîţu / Decizia finală, în 17 septembrie
PoliticăPNL Galaţi anunţă, joi, că problema susţinerii candidatului pentru funcţia de preşedinte al formaţiunii încă de dezbate, întrucât părerile sunt împărţite. Formaţiunea anunţă că sunt oameni cu funcţii importante în organizaţie – primari, viceprimari, consilieri – alături de fiecare dintre cei doi candidaţi înscrişi în cursa internă. Decizia finală va fi luată în 17 septembrie. ...
Vizualizări: 231, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăCiolacu: Deci ai voie să faci concerte de 75.000 de oameni, congrese de mii de oameni în sală, dar să vii să protestezi împotriva Guvernului, la Cotroceni, de exemplu, nu au voie mai mult de 500/ O să propun să facem un congres al PSD în faţă la Cotroceni
PoliticăPreşedintele PSD, Marcel Ciolacu, critică decizia autorităţilor de a limita numărul participanţilor la mitinguri, dar de a majora numărul maxim de persoane care pot participa la concerte. El afirmă, ironic, în acest context, că va propune colegilor săi din PSD să facă nu un miting împotriva Guvernului, ci un congres sau un concert în faţa Palatului Cotroceni, adunarea urmând a avea loc în funcţie de modul în care vor fi distribuite fondurile la rectificarea bugetară....
Vizualizări: 244, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăNazare, după o întâlnire cu comisarul pentru economie: Măsurile adoptate au întărit relaţia de încredere cu Comisia Europeană / Numai cu prudenţă şi monitorizarea permanentă atât a cheltuielilor cât şi a veniturilor putem să atingem ţintele prevăzute
PoliticăMinistrul Finanţelor Publice, Alexandru Nazare, a transmis, luni seară, după o întâlnire cu comisarul pentru economie, Paolo Gentiloni, că cţiunile GUvernului au întărit relaţia de încredere cu Comisia Europeană. ”Numai cu prudenţă şi monitorizarea permanentă atât a cheltuielilor cât şi a veniturilor putem să atingem ţintele prevăzute”, a transmis ministrul....
Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăIon Iliescu a demisionat de la Institutul Revoluţiei Române. Interimatul este asigurat de Alexandru Mironov / Alina Gorghiu, iniţiatoarea unui proiect de desfiinţare a institutului: Un gest tardiv şi cinic
PoliticăFostul preşedinte Ion Iliescu a demisionat de la şefia Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, locul acestuia fiind preluat interimar, de Alexandru Mironov, membru al Colegiului Naţional al instituţiei. Anunţul privind demisia lui Ion Iliescu din fruntea Institutului Revoluţiei Române a fost făcut de senatorul Alina Gorghiu, unul dintre iniţiatorii proiectului de lege care vizează desfiinţarea Institutului şi care a calificat gestul drept ”tardiv şi cinic faţă de cei care aşteaptă de mai bine de 30 de ani adevărul despre evenimentele din decembrie 1989”. ...
Vizualizări: 239, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăSenatul a adoptat proiectul pentru realizarea „Capabilităţii de luptă împotriva navelor de suprafaţă” aferent programului de înzestrare „Sistem de instalaţii mobile de lansare rachetă antinavă”
PoliticăSenatul a adoptat miercuri, ca prim for sesizat, proiectului de lege iniţiat de Guvern pentru realizarea „Capabilităţii de luptă împotriva navelor de suprafaţă”, aferentă programului de înzestrare „Sistem de instalaţii mobile de lansare rachetă antinavă” (SIML)....
Vizualizări: 244, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăLudovic Orban, despre campania sa în cadrul alegerilor interne: Întotdeauna am făcut campanie de la om la om
PoliticăPreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la Timişoara, că întotdeauna a preferat să îşi facă campanie de la om la om, încercând că convingă fiecare persoană că proiectul său este cel mai bun. Orban a precizat că se bazează, la Congresul PNL, pe votul organizaţiei Timiş, care este printre cele cu mulţi delegaţi. ...
Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăPSD cere convocarea unui plen reunit care să valideze înfiinţarea unei comisii de anchetă referitoare la datele privind pandemia / Oprea: Trebuie să se afle adevărul cât mai repede
PoliticăPurtătorul de cuvânt al PSD Ştefan Radu Oprea a anunţat că social-democraţii au decis în BPN al partidului ca să fie convocat un plen reunit al Parlamentului în această săptămână care să aprobe înfiinţarea unei comisii de anchetă pentru aflarea adevărului privind datele din pandemie. El a adăugat că ministrul Sănătăţii Ioana Mihăilă a anunţat că sunt peste 2.000 de morţi neînregistraţi, ceea ce înseamnă statistic peste 10% din numărul total al celor decedaţi, ceea ce este extrem de mult....
Vizualizări: 241, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăLiberalii îşi aleg noul preşedinte, într-un congres care reuneşte 5.000 de delegaţi / Premierul Florin Cîţu şi actualul lider al formaţiunii, Ludovic Orban, îşi dispută funcţia şi au scindat partidul / Preşedintele Klaus Iohannis participă la eveniment
PoliticăCinci mii de membri ai Partidului Naţional Liberal vor participa, sâmbătă, la Romexpo, la Congresul care va alege preşedintele formaţiunii pentru următorii patru ani. Au intrat în cursă actualul lider, preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban, şi premierul Florin Cîţu. La eveniment va participa şi Klaus Iohannis, fost preşedinte al PNL. Evenimentul se va derula în condiţii speciale, din cauza pandemiei de coronavirus. ...
Vizualizări: 237, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăUSR PLUS intenţionează să condiţioneze numirea noului Avocat al Poporului de adoptarea variantei MJ pentru desfiinţarea Secţiei Speciale de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie – surse
PoliticăLiderii USR PLUS intenţionează ca, la discuţiile din şedinţa de marţi a coaliţiei, să condiţioneze votul pentru numirea noului Avocat al Poporului de adoptarea legii de desfiinţare a Secţiei Speciale în forma propusă de ministrul Justiţiei, Stelian Ion, au declarat surse politice pentru News.ro...
Vizualizări: 293, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăIonuţ Stroe: E nedrept să spui că Ministerul Energiei doreşte diminuarea plafonului pentru compensarea preţului la energie, când Ministerul de Finanţe se ocupă de finanţarea ei
PoliticăPurtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe a afirmat că e nedrept să fie spun că Ministerul Energiei doreşte diminuarea plafonului pentru compensarea preţului la energie, când Ministerul de Finanţe se ocupă de finanţarea ei. Liberalul a adăugat că vor fi discuţii în coaliţie, iar liderii PNL-PSD şi UDMR vor ieşi ulterior să anunţe public deciziile, probabil într-o săptămână sau două....
Vizualizări: 190, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmăCiolacu, despre convorbirea telefonică cu Florin Cîţu: A rămas că luni stăm de vorbă şi stabilim data i locul unde ne vom întâlni pentru a discuta despre PNRR / PSD face grevă parlamentară dacă PNRR nu e prezentat în Parlament
PoliticăPreşedintele PSD Marcel Ciolacu a declarat că în convorbirea telefonică avută recent cu premierul Florin Cîţu, la iniţiativa acestuia, convorbire care a durat ”maxim un minut”, au stabilit că luni vor discuta pentru a decide data şi locul în care va avea loc întâlnirea pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Liderul PSD a reafirmat decizia partidului pe care îl conduce de a intra în grevă parlamentară în situaţia în care guvernul nu va prezenta în Parlament varianta cu care va merge la Bruxelles....
Vizualizări: 242, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăDan Barna anunţă că va onora invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis de a merge la discuţii: Mesajul şi mandatul este foarte clar şi neechivoc: un nou premier în cel mai scurt timp
PoliticăVicepremierul demisionar Dan Barna anunţă că va onora invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis de a merge la discuţii, iar mesajul va fi de a continua guvernarea în aceeaşi coaliţie, dar cu alt premier. ...
Vizualizări: 238, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăPartidele parlamentare şi-au împărţit şefia comisiilor
PoliticăPSD, PNL, USR PLUS, AUR, UDMR şi minorităţile naţionale şi-au împărţit şefia comisiilor permanente, cele mai multe revenind PSD. La Cameră ar urma să fie înfiinţate trei noi comisii. Nou intrat în Parlament, AUR va avea la Senat şefia comisiilor pentru comunităţile de români din afara graniţelor şi de abuzuri, iar la Cameră şefia comisiilor pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi şi de constituţionalitate....
Vizualizări: 275, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă