Bărbatul care a încercat să-l asasineze pe Reagan în 1981, pentru a o impresiona pe Jodei Foster, John Hinckley Jr, ar putea fi liber în 2022

Vizualizări: 239, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Bărbatul care a încercat să-l asasineze pe Reagan în 1981, pentru a o impresiona pe Jodei Foster, John Hinckley Jr, ar putea fi liber în 2022

Bărbatul care a încercat să-l asasineze pe preşedintele american Ronald Reagan în 1981, John Hinckley Jr, pentru a o impresiona pe actriţa Jodie Foster, ar putea fi eliberat definitiv în iunie 2022, relatează AFP.

Potrivit unor documente judiciare, un judecător federal a dat luni undă verde unui acord între Departamentul Justiţiei şi John Hinckley, care a fost eliberat dintr-un spital pshiatric în 2016, după 30 de ani de internare.

Regulile controluluisău judiciar urmează să fie ridicate în nouă luni, cu condiţia ca el să continue să le respecte şi să rămână ”mental stabil”, a precizat judecătorul Paul Friedman într-o audiere amplu relatată de presa americană.

John Hinckley, în prezent în vârstă de 66 de ani, a tras asupra preşedintelui american la ieşirea din Hotelul Hilton, la Washington, la 30 martie 1981.

El a declarat că vrea să o impresioneze pe actriţa Jodie Foster, pe care a văzut-o în filmul ”Taxi driver”.

El a fost declarat iresponsabil penal de către justiţie.

Unul dintre gloanţele pe care le-a tras asupra limuzinei blndate l-a atins pe Ronald Reagan la piept şi a trecut pe lângă inimă.

Trei persoane au fost rănite atunci, inclusiv James Brady, la acea vreme un purtător de cuvânt al Casei Albe, care a rămas parţial paralizat şi cu probleme de vorbire.

Știri similare

Justiţia britanică refuză să-l elibereze pe Julian Assange, după ce respinge cererea de extrădare a SUA, în aşteptarea soluţionării apelului Washingtonului

Justiţia britanică refuză să-l elibereze pe Julian Assange, după ce respinge cererea de extrădare a SUA, în aşteptarea soluţionării apelului Washingtonului

Externe

Justiţia britanică a hotărât miercuri, în pofida refuzului său de a-l extrăda către Statele Unite pe Jualian Assange, să-l menţină în închisoare pe fondatorul WikiLeaks, în aşteptarea examinării apelului Statelor Unite, care vor să-l judece după ce a dezvăluit o cantitate uriaşă de documente confidenţiale, relatează AFP....

Vizualizări: 271, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Sri Lanka va interzice burqa şi va închide peste o mie de şcoli islamice

Sri Lanka va interzice burqa şi va închide peste o mie de şcoli islamice

Externe

Sri Lanka va interzice purtarea vălului integral (burqa) şi va închide peste o mie de şcoli islamice, a anunţat, sâmbătă, un ministru. Măsurile vor afecta astfel populaţia musulmană minoritară în Sri Lanka, potrivit Reuters....

Vizualizări: 281, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Virus – Germania înăspreşte restricţiile pentru călătoriile în Spania

Virus – Germania înăspreşte restricţiile pentru călătoriile în Spania

Externe

Berlinul a decis vineri să înăsprească restricţiile pentru călătoriile în Spania, inclusiv în insulele Baleare şi Canare, după ce au fost înregistrate mai multe cazuri de Covid la persoanele care vin din această destinaţie de vacanţă, scrie AFP....

Vizualizări: 248, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Generalul-maior Chris Donahue, ultimul soldat american plecat din Afganistan

Generalul-maior Chris Donahue, ultimul soldat american plecat din Afganistan

Externe

Departamentul american al Apărării a publicat, în noapte de luni spre marţi, o fotografie cu generalul-maior Chris Donahue, comandat al diviziei aeriene 82, în timp ce se îmbarca într-un avion C-17 pentru a pleca din Kabul, el fiind ultimul soldat american care a părăsit ţara. ...

Vizualizări: 243, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cauza ”probabilă” a exploziei din iulie de la uzina de tratarea deşeurilor din Leverkusen, o reacţie chimică, arată un raport provizoriu

Cauza ”probabilă” a exploziei din iulie de la uzina de tratarea deşeurilor din Leverkusen, o reacţie chimică, arată un raport provizoriu

Externe

Explozia de la o uzină de tratare a deşeurilor din Germania, în iulie, care s-a soldat cu şapte morţi, probabil că a fost cauzată de o reacţie chimică în interiorul unui rezervor de stocare a deşeurilor, au anunţat autorităţile locale, citând un raport provizoriu, relatează AFP....

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Johnson scoate Regatul Unit din programul Erasmus şi-l înlocuieşte cu un program mondial, Alan Turing; studenţilor europeni le va fi mai greu şi vor plăti mai mult să se înscrie la universităţi britanice

Premierul britanic Boris Johnson a abandonat programul european de schimburi adresat studenţilor - ERASMUS -, în cadrul acordului său post-Brexit, încheiat în Ajunul Crăciunului, invocând probleme legate de costuri şi anunţând un program britanic mondial în locul acestuia, relatează AFP....

Vizualizări: 275, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă