Bangladesh – 25 de persoane au murit în urma coliziunii a două vase

Vizualizări: 243, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Bangladesh – 25 de persoane au murit în urma coliziunii a două vase

Cel puţin 25 de persoane au murit luni dimineaţă în urma unei coliziuni între două vase pe un fluviu în centrul Bangladeshului, potrivit Poliţiei, anunţă AFP.

„Am salvat cinci persoane şi am recuperat 25 de corpuri”, a declarat pentru AFP şeful Poliţiei locale, Miraz Hossain, după coliziunea dintre o barcă care transporta cel puţin 30 de pasageri şi o barjă încărcată cu nisip pe fluviul Padma, în apropiere de oraşul Shibchar.

Pompierii şi populaţia locală continuă operaţiunile de salvare, după ce alte persoane au fost date dispărute, potrivit unui alt poliţist. 

Acccidentele maritime sunt frecvente în Bangladesh, ţară străbătută de sute de râuri. 

Experţii atribuie mare parte din aceste accidente proastei întreţineri a ambarcaţiunilor, dar şi a suprapopulării. 

La începutul lui aprilie, mai mult de 30 de persoane şi-au pierdut viaţa când un feribot cu 50 de pasageri s-a lovit de o navă de marfă.  

În iunie anul trecut, un feribot s-a scufundat la Dacca după ce a fost lovit de un altul. Cel puţin 32 de persoane au murit.      

Știri similare

Camera Reprezentanţilor se pronunţă prin vot în plen asupra îndepărtării unei trumpiste radicale, Marjorie Taylor Greene, adepta unor teze complotiste ale mişcării de extremă dreapta QAnon, din mai multe comisii

Externe

Camera Reprezentanţilor Statelor Unite se pronunţă joi asupra unei dări afară din mai multe comisii a lui Marjorie Taylor Greene, o aleasă pro-Trump foarte controversată, între altele o adeptă a unor teze complotiste ale mişcării de extremă dreapta QAnon, relatează AFP....

Vizualizări: 276, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Joe Biden, mesaj către atacatorii de la Kabul: Nu vom ierta niciodată, nu vom uita niciodată. Vă vom vâna şi vă vom face să plătiţi/ Responsabilii sunt membri ai grupului ISIS-K

Joe Biden, mesaj către atacatorii de la Kabul: Nu vom ierta niciodată, nu vom uita niciodată. Vă vom vâna şi vă vom face să plătiţi/ Responsabilii sunt membri ai grupului ISIS-K

Externe

Preşedintele american Joe Biden a transmis un mesaj către autorii atacului de la Kabul, afirmând că SUA nu va uita niciodată şi nu va ierta şi aceştia vor fi vânaţi, până vor plăti. El a afirmat că responsabili de atac sunt membri ai grupului ISIS-K....

Vizualizări: 243, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Italia impune carantină pentru vizitatorii din Marea Britanie, dar ridică restricţiile pentru cei din SUA, Canada, Japonia şi statele UE

Italia impune carantină pentru vizitatorii din Marea Britanie, dar ridică restricţiile pentru cei din SUA, Canada, Japonia şi statele UE

Externe

Italia a decis vineri să impună testarea obligatorie pentru Covid-19 şi o carantină de cinci zile pentru vizitatorii din Marea Britanie, din cauza îngrijorărilor provocate de varianta de coronavirus Delta, din India, ridicând în schimb restricţiile pentru călătorii din SUA, Canada, Japonia şi statele UE, dacă au un certificat care să arate că sunt vaccinaţi sau testaţi negativ, a anunţat ministrul Sănătăţii, Roberto Speranza, transmite Reuters....

Vizualizări: 244, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Germania vrea să cumpere 30 de milioane de doze de vaccin rusesc anticovid Sputnik V, anunţă ministrul-preşedinte al landului Saxonia Michael Kretschmer, aflat într-o vizită în Rusia

Germania vrea să cumpere 30 de milioane de doze de vaccin rusesc anticovid Sputnik V, anunţă ministrul-preşedinte al landului Saxonia Michael Kretschmer, aflat într-o vizită în Rusia

Externe

Germania vrea să cumpere 30 de milioane de doze de vaccin rusesc împotriva covid-19 Sputnik V, care nu a primit încă unda verde în Uniunea Europeană (UE), anunţă joi ministrul-preşedinte al landului Saxonia Michael Kretschmer, relatează AFP....

Vizualizări: 232, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Peste 400 de parlamentari din Europa denunţă o ”anexare de facto” a Cisiordaniei şi îşi îndeamă ţările să se mobilizeze împotriva colonizării israeliene, la iniţiativa unor foşti oficiali israelieni; cele mai multe demolări anul trecut, în pofida covid-19

Peste 400 de parlamentari din Europa denunţă o ”anexare de facto” a Cisiordaniei ocupate de către Israel şi îşi îndemană, luni, într-o scrisoare, ţările de venirea la putere a lui Joe Biden în Statele Unite pentru a se mobiliza împotriva colonizării teritoriilor palestiniene ocupate, relatează AFP....

Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Suedia nu şi-a schimbat strategia cu privire la covid-19, în pofida unei însăpriri a restricţiilor şi unui bilanţ tot mai mare al epidemiei, apreciază premierul Stefan Löfven; Stockholmul şi-a închis frontiera cu Regatul Unit şi Danemarca

Suedia nu şi-a schimbat strategia cu privire la noul coronavirus, în pofia înăspririi a recomandărilor şi restricţiilor, în pofida unui bilaţ tot mai mare al celui de-al doilea val, apreciază premierul Stefan Löfven, relatează AFP....

Vizualizări: 269, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Beijingul a înăsprit măsurile împotriva Covid-19, pentru a preveni creşterea infectărilor în perioada sărbătorilor

Beijingul a înăsprit măsurile împotriva Covid-19, pentru a preveni creşterea infectărilor în perioada sărbătorilor

Externe

Beijingul a înăsprit măsurile ămpotriva Covid-19, din cauza îngrijorărilor că numărul mare al persoanelor care ar călători de sărbători ar putea duce la creşterea infectărilor în capitală. Duminică, au fost înregistrate cazuri de Covid-19 cu transmitere locală pentru a patra zi consecutiv, transmite Reuters....

Vizualizări: 277, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Israelul vrea să sesizeze ONU cu privire la atacul vizând petrolierul MT Mercer Street; şeful diplomaţiei israeliene Yair Lapid acuză Iranul de ”terorism”; NYT: spaţiul locuit de sub centrul de comandă al navei, lovit de mai multe drone iraniene

Israelul îndeamnă la o acţiune internaţională împotriva Iranului, în urma unui atac soldat cu moartea unui român şi a unui britanic, la Marea Oman, împotriva petrolierului M/T Mercer Street, operat de către un miliardar israelian, şi acuză Teheranul de ”terorism”, relatează AFP....

Vizualizări: 237, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă