Avocatul lui Bonetti anunţă că tehnicianul are covid-19 şi prezintă situaţia contractuală a italianului

Vizualizări: 229, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Avocatul lui Bonetti anunţă că tehnicianul are covid-19 şi prezintă situaţia contractuală a italianului

Avocatul tehnicianului Dario Bonetti a anunţat, într-un comunicat, că antrenorul a fost testat pozitiv cu covid-19 şi a prezentat detalii cu privire la situaţia contractuală a italianului, în contextul declaraţiilor făcute sâmbătă de Iuliu Mureşan, informează gsp.ro.

În comunicat se arată următoarele:

Scriu în numele clientului meu, dl. Dario Bonetti, antrenor la Dinamo 1948 Bucureşti, pentru a clarifica situaţia contractuală dintre părţi.

Pe 14 septembrie 2021, clientul meu a fost contactat de dl. Mureşan şi i s-a spus să nu meargă la antrenamentul de după-amiază, deoarece fusese demis, fără nicio comunicare formală.

Pe 15 septembrie a fost contactat pentru semnarea acordului de reziliere de comun acord.

Nu este adevărat că nu s-a prezentat la antrenamente, situaţia era foarte clară şi prezentată de toată presa, auzise deja de demiterea sa, era că Dinamo îl înlocuise.

Ceea ce aflăm astăzi despre faptul că nu s-a prezentat la antrenament nu este altceva decât o simplă încercare a societăţii de a-l demite fără a plăti nimic, având în vedere eşecul de a obţine semnarea rezilierii de comun acord.

Deşi am primit asigurări verbale de la Dinamo cu privire la irelevanţa rezultatelor pentru primele douăsprezece jocuri (din care 2 victorii şi 6 înfrângeri), clientul meu a fost informat despre demitere cu efect imediat, marţi 14/09/21, fără să se conformeze cu formalităţile prevăzute de art. 8 din contract.

Ni s-a spus: „Numai rezultatele din meciuri contează: cu un total de 6 puncte câştigate cu un total de 24 de puncte, Dinamo se află astăzi pe un loc retrogradabil direct, cu consecinţe economice şi sportive dezastruoase; în plus, ultimele câteva jocuri au arătat o echipă lipsită de capacitatea de a fi competitivă”, comunicare semnată de Silviu Carmaciu, cu exemplare la Iuliu Paul Mureşan si Răzvan Zăvăleanu.

Domnul Bonetti îşi rezervă dreptul de acum înainte să acţioneze în locurile corespunzătoare pentru deteriorarea imaginii, în urma declaraţiilor false ale dl. Muresan, lansate astăzi la o conferinţă de presă

Domnul Bonetti a făcut un test PCR [Covid] pe 17 septembrie, cu rezultat pozitiv, care a fost comunicat mai departe pentru a se efectua verificări la jucători şi personalul aferent. El e în carantină”.

Potrivit sport.ro, administratorul special al FC Dinamo, Iuliu Mureşan, a declarat sâmbătă că Bonetti lipseşte nemotivat de la muncă. „Sper ca Dario să semneze rezilierea amiabilă, pentru că este cel mai bun lucru pentru toată lumea şi sper să înţeleagă acest lucru. Nimeni nu are nimic cu el şi chiar vreau să-i mulţumesc pentru că a venit într-un moment foarte greu pentru Dinamo, cum am venit şi eu. I-am propus lui Dario o reziliere amiabilă, pe care el nu a semnat-o. Deşi nimeni de la club nu i-a spus să plece, el a plecat în Italia. Nu ştiu dacă revine, când revine. Deocamdată, el lipseşte nemotivat de la muncă, ceea ce nu e bine. Contractul cu el are şi o clauză de reziliere unilaterală, atât din partea lui, cât şi din partea clubului. Putem ajunge şi la acea clauză, dar cred că are inteligenţa necesară să semneze rezilierea amiabilă. S-au blocat negocierile cu Bonetti”, a spus Mureşan.

Știri similare

Neluţ Roşu, la FC Voluntari

Neluţ Roşu, la FC Voluntari

Sport

Clubul FC Voluntari a anunţat, luni, că a semnat un contract pe o perioadă de două sezoane cu jucătorul Neluţ Roşu....

Vizualizări: 291, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Rapid a revenit cu victorie în Liga I după şase ani

Rapid a revenit cu victorie în Liga I după şase ani

Sport

Nou-promovata Rapid Bucureşti a învins, duminică, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Chindia Târgovişte, în primul meci jucat de giuleşteni în Liga I după şase ani....

Vizualizări: 240, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Marcu şi Chivulete arbitrează meciurile de joi, din Liga I

Marcu şi Chivulete arbitrează meciurile de joi, din Liga I

Sport

Arbitrii Florin Mihai Marcu şi Andrei Florin Chivulete vor conduce la centru partidele FC Botoşani – FC Argeş şi CFR Cluj – Academica Clinceni, care se vor disputa joi, în etapa a XVI-a a Ligii I....

Vizualizări: 256, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă