Atacuri asupra Gaza – „Încă nu s-a terminat”, previne Netanyahu
Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăPremierul israelian, Benjamin Netanyahu, a prevenit vineri că raidurile asupra Fâşiei Gaza nu se vor încheia curând, după o intensificare a atacurilor armatei asupra enclavei care au provocat moartea a peste 100 de persoane în câteva zile, scrie AFP.
„Am spus că vom produce serioase pagube Hamas şi altor grupări teroriste (…). Ei plătesc şi continuă să plătească foarte scump. Nu s-a terminat încă”, a declarat Netanyahu după o reuniune la Ministerul Apărării, potrivit unui comunicat.
Aviaţia israliană şi-a continuat în noaptea de joi spre vineri bombardamentele unor instalaţii Hamas, iar sute de palestinieni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele în grabă din calea atacurilor aeriene, potrivit unor martori şi jurnalişti AFP aflaţi la faţa locului.
Hamasul, care a continuat să lanseze proiectile către sudul Israelului, a încercat să trimită drone încărcate cu explozivi către Israel, potrivit armatei israeliene.