Atac cibernetic împotriva CD Projekt, dezvoltatoarea jocului video Cyberpunk 2077
Vizualizări: 270, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăCD Projekt, compania poloneză care a dezvoltat controversatul joc video Cyberpunk 2077, a anunţat marţi că a fost ţinta unui atac cibernetic, transmite Reuters.
Potrivit companiei, hackerii au accesat reţeaua sa internă, au criptat serverele sale şi au lăsat o notă de răscumpărare, ameninţând că vor publica codul sursă al jocurilor.
”Cu toate că unele dispozitive din reţeaua noastră au fost criptate, backupurile rămân intacte. Am asigurat deja infrastructura noastră IT şi am început să refacem datele”, a anunţat pe Twitter CD Projekt.
Compania a adăugat că nu va ceda solicitărilor şi nici nu va negocia cu atacatorii, chiar dacă acest lucru ar putea duce la publicarea datelor compromise.
În tweet, CD Projekt a inclus şi nota de răscumpărare de la atacatori: ”Dacă nu vom ajunge la o înţelegere, atucni codurile voastre sursă vor fi vândute sau publicate online, iar documentele voastre vor fi trimise contactelor noastre din rândul jurnaliştilor specializaţi în jocuri”.
CD Projekt nu crede că sistemele compormise conşin date personale. Compani a contactat autorităţile de aplicare a legii, pe Jan Nowak, preşedintele Biroului pentru Protecţia Datelor Personale din Polonia, precum şi investigatori în domeniul IT.
Acţiunile Jan Nowak au scăzut cu 4,7% în urma informaţiei referitoare la atacul cibernetic, iar de la lansarea Cyberpunk, în decembrie, cu 30%. În luna decembrie, Sony a eliminat jocul Cyberpunk 2077 din magazinul PlayStation, din cauza numeroaselor buguri, decizie care a luat prin surprindere analiştii şi a amplificat problemele dezvoltatorului acestuia.
CD Projekt mai este cunoscută pentru jocul foarte aproeciat The Witcher 3.