Asociaţia Română a Femeilor în Cinema anunţă concurs pentru selecţia proiectelor de lungmetraj a cinci cineaste

Vizualizări: 251, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Asociaţia Română a Femeilor în Cinema anunţă concurs pentru selecţia proiectelor de lungmetraj a cinci cineaste

Concursul de proiecte Rezidenţa FemArt 2021, pentru selecţia proiectelor de lungmetraj a cinci cineaste aflate la început de carieră, va fi lansat pe 10 mai, anunţă Asociaţia Română a Femeilor în Cinema (ARFC).

Programul face parte dintr-un proiect amplu al asociaţiei, FemArt Film Fest, dedicat femeilor cineast, ajuns anul acesta la cea de a patra ediţie.

Concursul organizat de ARFC se adresează tuturor absolventelor unei facultăţi de film de naţionalitate română sau cu rezidenţa în România, care au scris, realizat sau produs până în prezent cel puţin un film de scurtmetraj (scenariste, regizoare sau producătoare) şi se află în stadiul de dezvoltare cu primul sau al doilea film de lungmetraj.

Tematica Rezidenţei FemArt 2021 urmăreşte promovarea filmelor care propun forme novatoare sau aparţin genului fantastic şi reprezintă un prim demers în iniţierea unei platforme pentru dezvoltarea formala a genurilor si limbajului cinematografic. O altă condiţie pentru participarea la concursul de proiecte este ca, în momentul aplicaţiei, canditatele să aibă scris deja un draft de scenariu sau un treatment de minimum 12 pagini pentru un lungmetraj.

„Rezidenţa FemArt 2021 lansează posibilitatea înscrierii şi pentru scenariste sau producătoare, nu numai pentru regizoare. Anticipăm vremurile ce vin şi punem focus pe filme ce propun forme cinematografice novatoare sau care aparţin genului fantastic. Arta cinematografică este în transformare, ca şi realitatea ce ne înconjoară, iar percepţia noastră şi tehnologia capătă noi dimensiuni. Pentru aceasta rezidenţă dorim să stimulăm scrierea de proiecte; ne dorim echipe mixte – poate fi selecţionat, de exemplu, proiectul unui regizor dacă este scris sau produs de o femeie; dorim să susţinem avangarda, să fim printre cei care ajută filmele zilei de mâine să prindă formă. Mulţumim din nou AFCN, precum şi partenerilor care ne însoţesc în acestă aventură”, declară Anca Damian, fondatoare ARFC.

Rezidenţa FemArt va include o săptămână intensivă de lucru cu specialişti, dar şi o serie de evenimente conexe, precum proiecţii de film, masterclass-uri şi sesiuni de pitching care vor avea loc la începutul lunii octombrie 2021 la Bucureşti. La finalul acestei perioade, vor fi acordate alte trei premii: o bursă în valoare de 1.750 de euro, o bursă de tip consultanţă de scenariu şi una de participare la o platforma internaţională de co-producţie.

Potrivit ARFC, înscrierile pentru Concursul de proiecte Rezidenţa FemArt se vor primi în perioada 10 mai – 30 iunie 2021, prin completarea şi depunerea unui dosar online. Informaţii privind conţinutul dosarului de înscriere, precum şi alte detalii vor fi publicate pe website-ul organizaţiei  www.arfc.ro, începând cu data de 10 mai 2021.

În luna august 2021, în urma analizării tuturor proiectelor primite, juriul va desemna cinci finaliste care vor lua parte la o săptămână intensivă de lucru pentru dezvoltarea proiectului pe care l-au trimis în concurs. Printre criteriile de evaluare ale proiectelor se numără calitatea aplicaţiei evaluată prin analiza filmului/filmelelor realizate anterior, importanţa temei pentru contemporaneitate, originalitatea subiectului, potenţialul artistic, dar şi textul scenariului, care ar trebui să ofere premisele unui film personal, de autor.

Câştigătoarele vor lucra alături de nume importante din cinematografie românească şi internaţională şi vor participa la diferite ateliere şi proiecţii de film, dezvoltându-şi, astfel, abilităţile profesionale.

Rezidenţa FemArt este un proiect cultural cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), realizat cu sprijinul Uniunii Cineaştilor din România şi Aparte Film, în parteneriat cu Institutul Francez din România şi cu Art No More – Premiile Sofia Nădejde.
 

Știri similare

Suporter U Cluj, câştigătorul emisiunii „Microbist de România”

Suporter U Cluj, câştigătorul emisiunii „Microbist de România”

Entertainment

Rareş Gorcea, fost junior la echipele de fotbal U Cluj, Dinamo şi Vicenza, înfocat fan al echipei U Cluj, este câştigătorul primului sezon al emisiunii „Microbist de România”, de la TVR 1, şi a primit ca premiu un city break în Istanbul. ...

Vizualizări: 240, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Simone Ashley, protagonista sezonului doi din „Bridgerton”

Simone Ashley, protagonista sezonului doi din „Bridgerton”

Entertainment

Actriţa Simone Ashley, cunoscută pentru rolul din „Sex Education”, va fi protagonista celui de-al doilea sezon al „Bridgerton”, despre care Netflix a spus că este cel mai de succes serial al său....

Vizualizări: 264, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Serialul „Doctor Quinn”, din 7 iunie la TVR 2

Serialul „Doctor Quinn”, din 7 iunie la TVR 2

Entertainment

Serialul „Doctor Quinn”, recompensat cu patru trofee Primetime Emmy şi un Glob de Aur pentru actriţa Jane Seymour, va fi difuzat de TVR 2 începând cu 7 iunie....

Vizualizări: 243, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Lansare surpriză a lui Justin Bieber, de Paşte

Lansare surpriză a lui Justin Bieber, de Paşte

Entertainment

Cântăreţul canadian Justin Bieber a lansat, în duminica în care a fost sărbătorit Paştele catolic, un EP surpriză....

Vizualizări: 263, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă