Argeş: Şofer urmărit şi amendat de poliţie, după ce le-a atras agenţilor atenţia că staţionau neregulamentar – VIDEO

Vizualizări: 247, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Argeş: Şofer urmărit şi amendat de poliţie, după ce le-a atras agenţilor atenţia că staţionau neregulamentar – VIDEO

Un şofer din judeţul Argeş a fost amendat de către poliţiştii din Piteşti cu 725 de lei pentru că avea trusa medicală expirată. Amenda a fost dată în urma a ceea ce poliţistul a numit un „control de rutină”, pe care echipajul l-a făcut după ce şoferul respectiv le-a atras atenţia poliţiştilor că staţionau neregulamentar, cu uşa autoturismului deschisă şi în apropierea unei intersecţii.

Știri similare

Ambulanţă rămasă blocată la intrarea într-un pasaj din Râmnicu Vâlcea, unde este semnalizată restricţia de înălţime – FOTO

Ambulanţă rămasă blocată la intrarea într-un pasaj din Râmnicu Vâlcea, unde este semnalizată restricţia de înălţime – FOTO

Evenimente

O ambulanţă a rămas blocată, sâmbătă, în timp ce încerca să treacă printr-un pasaj din municipiul Râmnicu Vâlcea, şoferul calculând greşit înălţimea ambulanţei în raport cu grinda de susţinere a pasajului. În zonă este semnalizată restricţia de înălţime de 1,95 metri....

Vizualizări: 277, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Giurgiu: Doi tineri, la spital cu arsuri după ce au încercat să stingă un incendiu izbucnit în curtea unei case/ Focul, stins de pompieri după o intervenţie de trei ore şi jumătate

Giurgiu: Doi tineri, la spital cu arsuri după ce au încercat să stingă un incendiu izbucnit în curtea unei case/ Focul, stins de pompieri după o intervenţie de trei ore şi jumătate

Evenimente

Doi tineri din judeţul Giurgiu au fost răniţi, fiind transportaţi la spital, duminică, după ce au încercat să stingă un incendiu izbucnit în curtea unei case. Focul a fost stins de pompieri după o intervenţie de circa trei ore şi jumătate....

Vizualizări: 167, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Fostul director de la Pieţe Timişoara Ionuţ Nasleu a fost reţinut pe Aeroportul Otopeni. El e vizat intr-un dosar de santaj, după plângerea depusă de doi jurnalişti

Fostul director de la Pieţe Timişoara Ionuţ Nasleu a fost reţinut pe Aeroportul Otopeni. El e vizat intr-un dosar de santaj, după plângerea depusă de doi jurnalişti

Evenimente

Ionuţ Nasleu a fost reţinut pe Aeroportul Otopeni miercuri seară, când voia să plece din ţară, relatează presa locală, care precizează că acesta este vizat într-un dosar de ameninţare şi şantaj deschis ca urmare a plângerii depuse de jurnalistul Dragoş Boţa şi de soţia acestuia, Iulia Boţa. ...

Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Lista statelor cu risc epidemiologic, actualizată – 23 de state pe lista roşie

Lista statelor cu risc epidemiologic, actualizată – 23 de state pe lista roşie

Evenimente

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat lista statelor considerate cu risc epidemiologic, criteriul fiind rata de incidenţă cumulată a cazurilor de COVID-19. Un număr de 23 de ţări sunt trecute pe lista roşie, ceea ce implică măsuri speciale la sosirea în România....

Vizualizări: 256, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Teleorman: Doi morţi, după ce un autoturism a fost lovit de un tren/ Mecanicul de locomotivă avea o concentraţie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat

Teleorman: Doi morţi, după ce un autoturism a fost lovit de un tren/ Mecanicul de locomotivă avea o concentraţie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat

Evenimente

Două persoane au murit, duminică seară, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren, la o trecere la nivel cu calea ferată din localitatea Plosca, judeţul Teleorman. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi au stabilit că mecanicul de locomotivă avea o concentraţie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat....

Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Emil Marius Alecu, zis Bebino, reţinut de poliţişti după ce ar fi făcut presiuni asupra unui martor în scandalul care a avut loc în ianuarie în zona Tei – Toboc din Capitală şi în urma căruia a fost acuzat de tentativă de omor

Emil Marius Alecu, zis Bebino a fost din nou reţinut de poliţişti după ce ar fi făcut presiuni asupra unui martor în scandalul care a avut loc în ianuarie în zona Tei - Toboc din Capitală şi în urma căruia a fost acuzat de tentativă de omor. De această dată, acuzaţiile se referă la răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei şi influenţarea declaraţiei....

Vizualizări: 248, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Şapte persoane, audiate la DIICOT Buzău în urma unor percheziţii la o grupare de proxenetism – VIDEO

Şapte persoane, audiate la DIICOT Buzău în urma unor percheziţii la o grupare de proxenetism – VIDEO

Evenimente

Şapte persoane, cu vârste între 20 şi 56 de ani, din municipiul Râmnicu Sărat, suspectate că fac parte dintr-o reţea specializată în proxenetism, au fost duse, joi, la sediul DIICOT Buzău pentru audieri, în urma unor percheziţii. Suspecţii ar fi recrutat tinere pentru a se prostitua în Germania şi Elveţia, ancheta fiind desfăşurată în cooperare cu autorităţile judiciare din aceste ţări....

Vizualizări: 283, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Anchetă la Galaţi după ce un dispecer i-a spus unei femei care a sunat la 112 să anunţa dispariţia fiicei sale cu probleme psihice, că nimeni nu va porni în căutarea fetei prin tot oraşul

Anchetă la Galaţi după ce un dispecer i-a spus unei femei care a sunat la 112 să anunţa dispariţia fiicei sale cu probleme psihice, că nimeni nu va porni în căutarea fetei prin tot oraşul

Evenimente

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă anunţă demararea unei anchete după apariţia în presă a unei convorbiri purtate între un dispecer al Serviciului de Ambulanţă Galaţi şi o persoană care anunţa dispariţia fiicei sale cu probleme grave de sănătate şi căreia i s-a transmis că nimeni nu va porni în căutarea fetei prin tot oraşul. De asemenea, conducerea SAJ Galaţi a demarat o anchetă în acest caz. ...

Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Galaţi: Grupare formată din angajaţi ai unei firme de exploatare petrolieră care se ocupa cu furtul de carburant, destructurată/ Patru bărbaţi, reţinuţi – VIDEO

Galaţi: Grupare formată din angajaţi ai unei firme de exploatare petrolieră care se ocupa cu furtul de carburant, destructurată/ Patru bărbaţi, reţinuţi – VIDEO

Evenimente

O grupare de hoţi de carburanţi care acţiona din 2018 şi care ar fi furat tone de combustibil de la firma petrolieră la care membrii erau angajaţi a fost destructurată în urma unor percheziţii care au avut loc în Galaţi şi Vrancea. Patru bărbaţi au fost reţinuţi deja, iar cinci sunt cercetaţi în libertate....

Vizualizări: 264, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Locuitorii unei comune din Buzău se plâng că sunt terorizaţi de urşi, animalele intrând deseori în gospodării / Localnicii suspecteză chiar că un bărbat ar fi fost devorat de sălbăticiuni – FOTO

Locuitorii unei comune din judeţul Buzău se plâng că sunt terorizaţi de urşi, animalele intrând în gospodării unde au ucis diferite animale. Localnicii suspecteză chiar că un bărbat ar fi fost devorat de sălbăticiuni, acesta fiind de negăsit de mai multe zile. ...

Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Aglomeraţie punctele de trecere a frontierei în Bulgaria, camioanele fiind nevoite să aştepte şi 120 de minute la PTF Giurgiu / În ultimele 24 de ore, s-au făcut formalităţile de trcere a frontierei pentru 5.000 de camioane

Poliţia de Frontieră a transmis, joi, că este aglomeraţie punctele de trecere a frontierei în Bulgaria, camioanele fiind nevoite să aştepte şi 120 de minute la PTF Giurgiu. În ultimele 24 de ore, s-au făcut formalităţile de trcere a frontierei pentru 5.000 de camioane....

Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Buzău: Accident cu un mort şi şase răniţi produs pe DN 2 B, surprins într-un live pe Facebook chiar din maşina care a provocat evenimentul / Şoferul autoturismului a decedat

Buzău: Accident cu un mort şi şase răniţi produs pe DN 2 B, surprins într-un live pe Facebook chiar din maşina care a provocat evenimentul / Şoferul autoturismului a decedat

Evenimente

Un accident produs pe DN 2 B, în judeţul Buzău, şi care s-a soldat un mort şi şase răniţi, a fost surprins într-un live pe Facebook chiar din maşina care a provocat evenimentul. În maşină erau mai multe persoane şi ascultau muzică. În urma impactului, şoferul autoturismului a decedat. ...

Vizualizări: 241, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă