Argentina a legalizat avortul

Vizualizări: 279, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Argentina a legalizat avortul

Senatul argentinian a votat miercuri dimineaţă, după o dezbatere de 12 ore, o lege prin care avortul este legal până în a 14-a săptămână de sarcină, relatează El Pais.

Legea este una revoluţionară pentru America Latină, regiunea unde există unele dintre cele mai restrictive reguli privind avortul.

Ea fusese deja aprobată de Camera Deputaţilor, iar Senatul era for decizional.

Senatorii au aprobat-o cu 38 de voturi „pentru”, 29 de voturi „împotrivă” şi o abţinere.

Dacă în 2018 ei au votat, la limită, respingerea ei, acum legea a fost susţinută de Guvern.

„Este o zi a speranţei, vom începe dezbaterea unui proiect care va preveni multe decese nedrepte”, a spus senatoarea Norma Durango înainte de plen.

Biserica Catolică, care are o mare influenţă în ţările din America Latină, se opune acestei schimbări. Ea a cerut senatorilor să respingă legea. 

Cu câteva ore înainte de dezbatere, Papa Francisc – care este argentinian – a scris pe Twitter: „Fiecare proscris este un copil al lui Dumnezeu”.

Acum, în Argentina, femeile care decid să întrerupă sarcini o vor putea face legal, sigur şi gratuit în sistemul de sănătate.

Legea care era în vigoare fusese adoptată în 1921, iar avortul era considerat un delict cu excepţia cazurilor în care sarcina era rezultatul unui viol sau dacă punea în pericol viaţa mamei. În 2018, 38 de femei au murit din cauza complicaţiilor survenite în urma unor proceduri nesigure de întrerupere a sarcinilor. Aproximativ 39.000 de femei au necesitat spitalizare din aceeaşi cauză.

Miercuri, pe străzile capitalei Buenos Aires, numeroase femei au ieşit pentru a sărbători.

Știri similare

Africa de Sud îşi lansează campania de vaccinare împotriva covid-19

Africa de Sud îşi lansează campania de vaccinare împotriva covid-19

Externe

Africa de Sud, în care se fac simţite semnele unui al treilea val al epidemiei covid-19, îşi lansează luni campania de vaccinare la scară mare, vizând cu prioritate persoane în vârstă de peste 60 de ani şi persoane cu risc, iar Guvernul preconizează să vaccineze 16,6 milioane de oameni în şase luni, pentru a-şi imuniza populaţia, dintre care cinci milioane de oameni în vârstă de peste 60 de ani - până la sfârşitul lui iunie, relatează AFP....

Vizualizări: 257, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
SUA: Un avertisment privind inflamaţia cardiacă la adolescenţi şi tineri va fi inclus rapid în prospectele vaccinurilor pentru Covid-19 ale Pfizer/BioNTech şi Moderna

SUA: Un avertisment privind inflamaţia cardiacă la adolescenţi şi tineri va fi inclus rapid în prospectele vaccinurilor pentru Covid-19 ale Pfizer/BioNTech şi Moderna

Externe

Administraţia pentru Medicamente şi Alimente (FDA) din Statele Unite va include rapid un avertisment privind cazurile rare de inflamaţie cardiacă la adolescenţi şi adulţi tineri în prospectele vaccinurilor pentru Covid-19 ale Pfizer/BioNTech şi Moderna, transmite Reuters....

Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Egiptul a deschis graniţa cu Gaza pentru a evacua răniţi

Egiptul a deschis graniţa cu Gaza pentru a evacua răniţi

Externe

Egiptul a deschis, sâmbătă, graniţa sa terestră cu Gaza şi a trimis zece ambulanţe în enclava palestiniană pentru a evacua şi trata în spitalele sale palestinieni răniţi în bombardamentele israeliene, a indicat pentru AFP o sursă medicală egipteană. ...

Vizualizări: 250, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Familia studentului Guillaume T., aflat la originea mişcării #MeTooGay în Franţa, vrea să depună plângere în urma sinuciderii tânărului

Familia studentului Guillaume T., aflat la originea mişcării #MeTooGay în Franţa, vrea să depună plângere în urma sinuciderii tânărului

Externe

Familia lui Guillaume T., un student a cărui mărturie a declanşat mişcarea #MeTooGay în ianuarie, cere ca o anchetă să examineze o eventuală responsabilitate în sinuciderea tânărului a alesului din cadrul Partidului Comunist Francez (PCF) de la Primăria Parisului pe care l-a acuzat de viol, a anunţat ea luni într-un comunicat, prin intermediul avocatei, relatează AFP....

Vizualizări: 256, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Senatul SUA va întrerupe procesul pentru inculparea lui Donald Trump la sfârşitul săptămânii, pentru a respecta Sabatul evreiesc

Senatul SUA va întrerupe procesul pentru inculparea lui Donald Trump la sfârşitul săptămânii, pentru a respecta Sabatul evreiesc

Externe

Senatul Statelor Unite va întrerupe procesul pentru inculparea lui Donald Trump de vineri seara până sâmbătă seara, pentru a onora solicitarea unui avocat al fostului preşedinte, care respectă Sabatul evreiesc, a declarat duminică un purtător de cuvânt al liderului democraţilor din Senat, Chuck Schumer, transmite Reuters....

Vizualizări: 252, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cutremur de magnitudinea 4 la Strasbourg, cel mai puternic resimţit în oraş, cauzat de o activitate umană

Cutremur de magnitudinea 4 la Strasbourg, cel mai puternic resimţit în oraş, cauzat de o activitate umană

Externe

Un cutremur de magnitudinea 4 a fost resimţit la Strasbourg, cel mai puternic resimţit în acest oraş, la câteva luni după oprirea unui proiect geotermal în nordul oraşului, un seism clasat drept ”indus” de către reţeaua naţională franceză de supraveghere seismică Renass, adică cauzat de o activitate umană, relatează AFP....

Vizualizări: 256, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Moscova avertizează Washingtonul că orice confiscare a activelor ruseşti va distruge complet relaţiile bilaterale ale Rusiei cu SUA, potrivit presei ruse

Moscova avertizează Washingtonul că orice confiscare a activelor ruseşti va distruge complet relaţiile bilaterale ale Rusiei cu SUA, potrivit presei ruse

Externe

Orice posibilă confiscare a activelor ruseşti de către Statele Unite va distruge complet relaţiile bilaterale ale Moscovei cu Washingtonul, a declarat, sâmbătă, şeful Departamentului Nord-American al Ministerului rus de Externe, relatează agenţia de presă rusă TASS, citată de Reuters....

Vizualizări: 177, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Macron le ”cere iertare” auxiliarilor musulmani care au luptat alături de armata franceză în timpul Războiului din Algeria, harkis, şi anunţă reparaţii

Macron le ”cere iertare” auxiliarilor musulmani care au luptat alături de armata franceză în timpul Războiului din Algeria, harkis, şi anunţă reparaţii

Externe

Preşedintele francez Emmanuel Macron le-a ”cerut iertare” luni auxiliarilor musulmani care au luptat alături de armata franceză în timpul Războiului din Algeria - harkis - şi le-a promis o lege cu privire la recunoştinţă şi ”reparaţii”, relatează Euronews....

Vizualizări: 236, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Separatistul moderat de stânga Pere Aragones, ales preşedinte al Cataloniei

Separatistul moderat de stânga Pere Aragones, ales preşedinte al Cataloniei

Externe

Separatistul moderat Pere Aragones, care s-a angajat să organizeze un refrendum de autodeterminare, a fost ales vineri preşedinte al Cataloniei de către Parlamentul acestei regiuni din nord-estul Spaniei, care a fost în 2017 teatrul unei secesiuni eşuate, relatează AFP....

Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă