Arabia Saudită va elimina, începând de duminică, majoritatea restricţiilor impuse în contextul pandemiei

Vizualizări: 267, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Arabia Saudită va elimina, începând de duminică, majoritatea restricţiilor impuse în contextul pandemiei

Autorităţile din Arabia Saudită au decis ca, începând de duminică, să elimine majoritatea restricţiilor impuse în contextul pandemiei, informează The Guardian.

Agenţia naţională SPA a scris sâmbătă că unele activităţi vor fi în continuare înterzise, precum organizarea de nunţi şi adunările de peste 20 de persoane.

Începând de duminică, localurile vor putea primi clienţi în intorior, cinematografele vor putea fi redeschise şi diverse evenimente şi activităţi de divertisment, reluate.

Arabia Saudită a înregistrat, de la începutul pandemiei, aproximativ 380.000 de contaminări cu SARS-CoV-2 şi peste 6.500 de decese asociate.

Știri similare

Opozantul cu două sosii Boris Vişnevski, înfrânt de reprezentantul Kremlinului, Serghei Soloviev, în alegeri; opoziţia denunţă introducerea ilegală a unor voturi în urne, întârzieri în anunţarea rezultatului votului online la Moscova şi darea afară a unor observatori din secţii de votare la St Petersburg

Externe

Un opozant rus care a candidat împotriva a două sosii în alegerile locale de la Sankt Petersburg, Boris Vişnevski, a fost înfrânt de către sosia sa pro-Kremlin, Serghei Soloviev, arată rezultate preliminare publicate luni, şi anunţă că a fost agresat de către cinci bărbaţi după ce s-a dus să depună plângere cu privire la fraudă electorală, relatează AFP....

Vizualizări: 234, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
China eradichează malaria, după 70 de ani de luptă împotriva bolii transmise de ţânţarul anofel, anunţă OMS

China eradichează malaria, după 70 de ani de luptă împotriva bolii transmise de ţânţarul anofel, anunţă OMS

Externe

China a eradicat malaria (paludismul) după 70 de ani de luptă împotriva acestei boli transmise de către un ţânţar, după ce a înregistrat 30 de milioane de cazuri pe an în anii '40 şi nu a mai anunţat niciun caz indigen în ultimii patru ani, anunţă miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează AFP....

Vizualizări: 266, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Un avion cargo Boeing 737 aterizează pe mare, în largul Hawaii, din cauza uneiprobleme la motor; piloţii, salvaţi de Paza de Coastă americană

Un avion cargo Boeing 737 aterizează pe mare, în largul Hawaii, din cauza uneiprobleme la motor; piloţii, salvaţi de Paza de Coastă americană

Externe

Un avion cargo de tip Boeing 737 exploatat de compania Transair, la bodul căreia se aflau un pilot şi un copilot, a aterizat de urgenţă pe apă, în largul Honolulu, în Hawaii, din cauza unei probleme la motor, a anunţat vineri Agenţia americană a aviaţiei FAA, relatează AFP....

Vizualizări: 251, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Armenia acuză Azerbaidjanul de o ”infiltrare” pe teritoriul armean

Armenia acuză Azerbaidjanul de o ”infiltrare” pe teritoriul armean

Externe

Liderul armean Nikol Paşinian acuză armata azeră de încălcarea frontierei armene şi de faptul că încearcă să cucerească noi teritorii, o intensificare a tensiunilor între cele două ţări, inamice jurate, care îngrijorează Statele Unite şi Franţa, relatează AFP....

Vizualizări: 246, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Israel: Semne de scădere a infecţiilor cu varianta Delta a coronavirusului după administrarea unei a treia doze de vaccin

Israel: Semne de scădere a infecţiilor cu varianta Delta a coronavirusului după administrarea unei a treia doze de vaccin

Externe

La mai puţin de o lună de la debutul campaniei de administrare a unei a treia doze de vaccin pentru Covid-19, în Israel au apărut primele semne ale impactului acesteia asupra ratei de infectare şi a formelor grave de îmbolnăvire alimentate de varianta Delta a coronavirusului, potrivit autorităţilor şi specialiştilor, transmite Reuters....

Vizualizări: 273, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Un tânăr marocan, Yassine Lekhmidi, moare după ce se autoincendiază în semn de protest; familia tânărului transportator ilegal ”cere deschderea unei anchete”, manifestaţie la Sidi Bennour, lângă Casablanca

Un tânăr marocan, Yassine Lekhmidi, în vârstă de 25 de ani, a murit după ce s-a autoincendiat, în semn de protest faţă de confiscarea trăsurii sale de către agenţi, într-un orăşel de lângă Casablanca, a anunţat familia acestuia, relatează AFP....

Vizualizări: 247, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă