ANONIMUL 2022, repere din festival – Trei zile până la aflarea marelui câştigător

Vizualizări: 205, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
ANONIMUL 2022, repere din festival – Trei zile până la aflarea marelui câştigător

Cea de-a 19-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, care are loc la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării), a ajuns la jumătatea parcursului.

Primele trei zile şi seri de proiecţii, în prezenţa unor invitaţi speciali – regizori, producători şi actori, au înregistrat mii de spectatori, iar la discuţia liberă din cadrul seriei ANONIMUL Talks, care a durat mai mult de o oră şi jumătate, cineaştii şi cinefilii au căutat soluţii privitor la cum ar trebui filmul românesc adus mai aproape de publicul autohton.

Proiecţiile din campingul Green Dolphin au atras un număr mare de spectatori. Dacă la gala de deschidere „Mariupolis 2” al regretatului Mantas Kvedaravicius a fost proiectat în premieră naţională în faţa a peste 3.000 de spectatori, numărul acestora a fost comparabil marţi seară, la avanpremiera „Marocco”, al doilea lungmetraj semnat de Emanuel Pârvu. Filmul, proiectat în prezenţa actorilor: Emilia Popescu, Crina Semciuc, Tudor Cucu-Dumitrescu, Vlad Brumaru, a directorului de imagine Silviu Stavilă, producătorului Miruna Berescu şi a regizorului, a fost ovaţionat îndelung, iar el va fi prezentat şi sâmbătă, în ultima zi de festival, în una dintre sălile de cinema din Green Village. „Marocco” va avea premiera în cinematografele din toată ţara pe 7 octombrie 2022.

A treia zi de festival a debutat sub semnul dezbaterii. „Aşteptările publicului vs aşteptările realizatorilor” a avut loc în prezenţa publicului şi a mai multor personalităţi din industrie – actorii Emilia Popescu, Vlad Ivanov şi Alexandru Papadopol, preşedintele UCIN, Laurenţiu Damian, regizorul şi actorul Emanuel Pârvu, regizorul Sebastian Mihăilescu şi producătoarea Miruna Berescu, directoarea ANONIMUL.

După o discuţie liberă în timpul căreia cinefilii prezenţi şi-au expus părerile şi aşteptările, iar cineaştii au amintit problemele cu care se confruntă domeniul – lipsa spaţiilor de proiecţie, a sprijinului oferit de stat, dar şi puterea scăzută de cumpărare -, au fost trase câteva concluzii. Este nevoie ca filmul românesc să fie promovat tinerilor, mai ales în şcoli, e necesar ca cineaştii să pună accent şi pe marketing, dar şi pe un segment mai bine reprezentat de film de public. “Noi am mai avut această întâlnire public-cineaşti şi în 2019, pe aceeaşi temă, însă anul acesta am avut o participare mult mai activă din partea publicului, de toate vârstele, ceea ce ne-a arătat că genul acesta de dialog este aşteptat şi de ambele părţi. Au fost puse în discuţie multe opinii: de la temele alese de cineaştii români, la nevoia unei mai bune promovări a filmelor româneşti în media, până la platformele de strteaming, asa că discuţia a rămas deschisă şi toată lumea a căzut de acord că astfel de întâlniri ar trebui să se întâmple mai des, iar noi cu siguranţă vom continua aceasta iniţiativă şi la ediţiile următoare.” a declarat Miruna Berescu la finalul evenimentului.

Seara, cântăreaţa jazz & soul Luiza Zan şi chitaristul Iulian Pavelescu au susţinut în camping un concert intitulat „Delta Dawn”.

ANONIMUL va continua, între altele, cu o proiecţie specială „Metronom”, joi, 11 august, în prezenţa mai multor membri ai echipei. Primul lungmetraj de ficţiune al lui Alexandru Belc a fost distins cu premiul pentru regie al secţiunii Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes de anul acesta şi este una dintre poducţiile româneşti prezentate acum în afara competiţiei festivalului, înainte de lansarea în cinematografe programată pentru această toamnă.

O proiecţie specială va fi şi cea a filmului ucrainean „Butterfly Vision”, de Maksym Nakonechnyi, în prezenţa actriţei Rita Burkovska, care a soseşte de la Kiev la Sfântu Gheorghe, via Chişinău, pentru a vorbi cu publicul, pe 12 august, despre drama lansată anul acesta, inclusă la ANONIMUL în programul Focus Ucraina, din care fac parte documentarul „Mariupolis 2”, de Mantas Kvedaravicius, şi drama „Bad Roads”, de Natalya Vorozhbit.

Sâmbătă, 13 august, gala de închidere ANONIMUL 2022 va avea loc în camping, de la ora 22:00, când vor fi anunţaţi câştigătorii. Ea va fi urmată de un concert Gojira şi de proiecţia scurtmetrajelor premiate şi a câştigătorului Trofeului ANONIMUL 2022.

Programul festivalului cuprinde două competiţii de scurtmetraje, româneşti şi internaţionale, o competiţie de lungmetraje şi proiecţii în afara concursului. Competiţia de scurtmetraje româneşti cuprinde 12 titluri, iar cea de scurtmetraje internaţionale, 10 filme. Selecţia pentru ambele a fost realizată de criticul de film Ionuţ Mareş.  

Publicul va alege, prin vot, cel mai bun scurtmetraj românesc şi cel mai bun scurtmetraj străin, fiecare premiu având valoare de 1.000 de euro, în timp ce Fundaţia Anonimul va desemna din competiţiile de scurtmetraj românesc şi internaţional câştigătorul Premiului „Ovidiu Bose Paştină”, în valoare de 1.000 de euro. 

Cinci lungmetraje de ficţiune concurează pentru marele trofeu

Cinci lungmetraje de ficţiune şi documentare concurează anul acesta pentru marele trofeu: „107 Mothers” (Slovacia, Cehia, Ucraina), regizat de Peter Kerekes, „I’m So Sorry” (China), de Zhao Liang, „Mighty Flash” (Spania), de Ainhoa Rodríguez, „Talking About the Weather” (Germania), de Annika Pinske, şi „Zuhal” (Turcia), de Nazlı Elif Durlu. Selecţia competiţiei de lungmetraje a fost realizată de Ludmila Cvikova.

Câştigătorul Trofeului ANONIMUL va fi ales tot prin vot de publicul festivalului. Premiul, în valoare de 3.000 de euro, este oferit de OTP Bank. 

Programul ANONIMUL poate fi consultat pe festival-anonimul.ro, iar biletele cu valoare zero pentru proiecţiile din săli pot fi procurate de pe eventbook.ro. În baza buletinelor de vot de la punctele de informare şi de la intrarea în sălile de cinema din Sfântu Gheorghe sau direct pe site-ul festivalului, publicul poate vota filmele preferate. Votul online va fi deschis sâmbătă, între orele 11:00 şi 18:00, pe vot-anonimul.ro.

Știri similare

Domeniul Neverland al lui Michael Jackson a fost vândut pentru 22 de milioane de dolari

Domeniul Neverland al lui Michael Jackson a fost vândut pentru 22 de milioane de dolari

Entertainment

Domeniul lui Michael Jackson Neverland a fost vândut pentru suma de 22 de milioane de dolari, cu mult mai puţin decât preţul cerut de 100 de milioane de dolari, miliardarului investitor Ron Burkle, într-o tranzacţie descrisă de agentul imobiliar din Los Angeles drept "un chilipir", scrie The Guardian. ...

Vizualizări: 266, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Invazia de la Capitoliu a susţinătorilor lui Donald Trump, adaptată în serial

Invazia de la Capitoliu a susţinătorilor lui Donald Trump, adaptată în serial

Entertainment

Revoltele de la Capitoliu, în timpul cărora cinci persoane au murit pe 6 ianuarie la Washington, vor fi transpuse pe ecran. Această insurecţie a susţinătorilor lui Donald Trump, care au pătruns în clădire pentru a perturba şedinţa prin care Joe Biden era validat la preşedinţie, va face obiectul unei mini-serii la postul Showtime. ...

Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Actorul american Michael K. Williams a murit din cauza unei „supradoze accidentale”

Actorul american Michael K. Williams a murit din cauza unei „supradoze accidentale”

Entertainment

Actorul american Michael K. Williams, Omar în serialul cult "The Wire", care a fost găsit mort în locuinţa sa din New York pe 6 septembrie, a decedat din cauza unei supradoze "accidentale" de fentanil, heroină şi cocaină, au anunţat vineri serviciile medicale newyorkeze, scrie AFP. ...

Vizualizări: 399, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Nicole Kidman, scutită de carantină în Hong Kong

Nicole Kidman, scutită de carantină în Hong Kong

Entertainment

Actriţa australiană Nicole Kidman a primit o derogare de la carantină din partea guvernului din Hong Kong, relatează presa locală, deşi în teritoriu sunt în vigoare măsuri foarte stricte impuse în contextul crizei sanitare, scrie The Guardian. ...

Vizualizări: 241, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Steven Spielberg pregăteşte un film despre copilăria sa

Steven Spielberg pregăteşte un film despre copilăria sa

Entertainment

Steven Spielberg pregăteşte deja un nou film, în timp ce fanii aşteaptă versiunea sa "West Side Story", care va fi lansată în decembrie, scrie The Hollywood Reporter. ...

Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă