Andrei Pavel, antrenor la CS Dinamo
Vizualizări: 284, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăFostul tenismen Andrei Pavel s-a alăturat CS Dinamo, el urmând să antreneze la grupa de prerformanţă a clubului.
Anunţul a fost făcut de CS Dinamo, joi, pe site-ul oficial.
Andrei Pavel a debutat în tenis în 1990, la vârsta de 16 ani, iar până la retragerea sa din 2009 a jucat la cel mai înalt nivel. A câştigat trei titluri ATP la simplu, între care Mastersul de la Montreal (2001), şi şase la dublu. Cea mai bună clasare a sa a fost 13 ATP. La echipa de Cupa Davis a câştigat de 40 de meciuri.
După retragerea din activitatea de jucător, Andrei Pavel a fost timp de opt ani căpitan al echipei de Cupa Davis a României şi a antrenat sportivi de top mondial, în care se numără Jelena Jankovic şi Simona Halep. De asemenea, a fost antrenorul perechii dinamoviste medaliate cu argint la JO 2016, Florin Mergea/Horia Tecău.
Din vara anului trecut, Andrei Pavel îi antrenează pe David Nicholas Ionel, Sebastian Gima şi Ştefan Paloşi.