Anchetă a poliţiştilor din Cluj, după ce în cartierul Mănăştiur au fost descoperite capetele a două pisici / Analizele au arătat că animalele ar fi murit în urmă cu o lună / S-a deschis dosar penal pentru uciderea animalelor

Vizualizări: 282, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Anchetă a poliţiştilor din Cluj, după ce în cartierul Mănăştiur au fost descoperite capetele a două pisici / Analizele au arătat că animalele ar fi murit în urmă cu o lună / S-a deschis dosar penal pentru uciderea animalelor

Poliţiştii din Cluj au deschis o anchetă după ce, în cartierul Mănăştiur, au fost descoperite capetele a două pisici. Analizele preliminare au arătat că animalele ar fi murit în urmă cu o lună şi s-a deschis dosar penal pentru uciderea animalelor.

”Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunii de uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, prevăzută de Legea 205/2004 privind protecţia animalelor”, a transmis, vineri seară, IPJ Cluj.

Sursa citată a precizat că cercetările au fost demarate urmare a unei sesizări telefonice prin care poliţiştii au fost anunţaţi de către o persoană domiciliată în cartierul Mănăştur, cu privire la faptul că în spatele unui imobil au fost descoperite capetele a două pisici.

”Echipaje de poliţişti s-a deplasat cu celeritate în zona indicată de apelant, unde au fost efectuate cercetările la faţa locului. În baza unei analize preliminare există indicii potrivit cărora decesul celor două pisici ar fi survenit în urmă cu aproximativ o lună.”, a mai transmis IPJ Cluj.

În continuare sunt desfăşurate investigaţii pentru identificarea autorului, administrarea probatoriului şi luarea măsurilor legale.

Știri similare

Braşov: Două persoane au murit şi alte şase au fost rănite într-un accident în care au fost implicate un autoturism şi un microbuz/ Un copil de 3 ani este în comă – FOTO, VIDEO

Braşov: Două persoane au murit şi alte şase au fost rănite într-un accident în care au fost implicate un autoturism şi un microbuz/ Un copil de 3 ani este în comă – FOTO, VIDEO

Evenimente

Două persoane au murit şi alte şase au fost rănite într-un accident produs, miercuri, pe DN 1S, în judeţul Braşov, fiind implicate un autoturism şi un microbuz. Între cei şase răniţi se află doi copii, din care unul, în vârstă de trei ani, este în comă....

Vizualizări: 421, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Accident cu şase victime, în judeţul Constanţa

Accident cu şase victime, în judeţul Constanţa

Evenimente

Autoităţile din judeţul Constanţa intervin, luni seară, după ce o autoutilitară şi un autturism s-au ciocnit pe Drumul European 87, la intersecţia cu localitatea Cogealac. Şase persoane au fost rănite. ...

Vizualizări: 193, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Bacău: Bărbat care transporta peste 12.000 de pachete de ţigări de contrabandă, prins după ce nu a oprit la semnalul Poliţiei şi a intrat cu maşina într-un stâlp

Bacău: Bărbat care transporta peste 12.000 de pachete de ţigări de contrabandă, prins după ce nu a oprit la semnalul Poliţiei şi a intrat cu maşina într-un stâlp

Evenimente

Un bărbat care transporta cu un autoturism peste 12.000 de pachete de ţigări de contrabandă a fost prins de poliţiştii din Bacău după ce nu a oprit la semnalul poliţiştilor rutieri, a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-un stâlp, el fugind apoi pe un deal, unde a fost găsit. ...

Vizualizări: 257, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Vaslui: Opt bărbaţi, între care doi minori, reţinuţi în urma unei bătăi între membrii a două familii care sunt de mai mult timp în conflict. În localitatea Băceşti a fost instituită zonă specială de siguranţă publică

Poliţiştii vasluieni care au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit în localitatea Băceşti au reţinut opt bărbaţi, între care doi minori, care au fost implicaţi în scandal. În localitate a fost instituită zonă specială de siguranţă publică, fiind suplimentat numărul forţelor de ordine pentru prevenire de noi conflicte....

Vizualizări: 209, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Suceava: 32 de persoane, suspectate de fals şi înşelăciune/ Două femei, reţinute după ce ar fi angajat fictiv 30 de persoane, care au beneficiat ulterior de indemnizaţii pentru creşterea copiilor

Două femei din judeţul Suceava au fost reţinute după ce, în perioada 2015-2017, ar fi angajat fictiv 30 de persoane, iar acestea au beneficiat ulterior de indemnizaţii pentru creşterea copiilor. Prejudiciul cauzat astfel este de aproape 1,4 milioane de lei....

Vizualizări: 250, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Bistriţa-Năsăud: Fetiţă de 11 ani, în stare gravă după ce a fost agresată la şcoală de un elev mai mare / Fata a căzut pe coridorul şcolii, rămănând inconştientă / Victima a fost transferată la Târgu Mureş cu un elicopter – VIDEO

O fetiţă de 11 ani din judeţul Bistriţa-Năsăud este în stare gravă, după ce a fost agresată la şcoală de un elev de 14 ani. Fata a fost lovită ţi a căzut pe coridorul şcolii, rămănând inconştientă. Victima a fost transferată la Târgu Mureş cu un elicopter....

Vizualizări: 272, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ambulanţă rămasă blocată la intrarea într-un pasaj din Râmnicu Vâlcea, unde este semnalizată restricţia de înălţime – FOTO

Ambulanţă rămasă blocată la intrarea într-un pasaj din Râmnicu Vâlcea, unde este semnalizată restricţia de înălţime – FOTO

Evenimente

O ambulanţă a rămas blocată, sâmbătă, în timp ce încerca să treacă printr-un pasaj din municipiul Râmnicu Vâlcea, şoferul calculând greşit înălţimea ambulanţei în raport cu grinda de susţinere a pasajului. În zonă este semnalizată restricţia de înălţime de 1,95 metri....

Vizualizări: 277, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Trei bărbaţi care ar fi ameninţat-o cu un pistol de airsoft pe angajata unei staţii GPL din Sectorul 1, pentru a fura bani sau bunuri, reţinuţi – VIDEO

Trei bărbaţi care ar fi ameninţat-o cu un pistol de airsoft pe angajata unei staţii GPL din Sectorul 1, pentru a fura bani sau bunuri, reţinuţi – VIDEO

Evenimente

Trei bărbaţi au fost reţinuţi, joi, în urma unor percheziţii făcute de poliţişti şi procurori din Bucureşti, fiind suspectaţi că, în luna februarie, au încercat să fure bani sau bunuri de la angajata unei staţii GPL din Sectorul 1, ameninţând-o cu un pistol de airsoft. Cei trei sunt suspecţi şi într-un alt caz, de furt calificat....

Vizualizări: 268, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Două femei din judeţul Vrancea au fost arestate de poliţiştii buzoieni după ce au fost prinse în timp ce încercau să vândă unui buzoian mai multe arme

Două femei din judeţul Vrancea au fost arestate de poliţiştii buzoieni după ce au fost prinse în timp ce încercau să vândă unui buzoian mai multe arme

Evenimente

Două femei din judeţul Vrancea au fost arestate de poliţiştii buzoieni după ce au fost prinse în timp ce încercau să vândă unui buzoian mai multe arme. Soţii celor două femei se află în penitenciar după ce, împreună cu un alt bărbat, au tras focuri de armă asupra patronului unei case de schimb valutar din Vrancea, în anul 2019, acesta decedând. De altfel, planul femeilor de a vinde armele ar fi fost pus la cale chiar cu cei doi parteneri aflaţi după gratii. ...

Vizualizări: 277, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Două persoane, reţinute de DIICOT Suceava în urma unor percheziţii la care a fost găsită o cantitate de 1,2 kilograme de substanţe cu efect psihoactiv

Două persoane, reţinute de DIICOT Suceava în urma unor percheziţii la care a fost găsită o cantitate de 1,2 kilograme de substanţe cu efect psihoactiv

Evenimente

Două persoane suspectate că, timp de patru ani, au distribuit droguri şi substanţe cu efect psihoactiv unor consumatori au fost reţinuţi de DIICOT Suceava, în urma unor perchziţii. În timpul acestor acţiuni, a fost găsită o cantitate de 1,2 kilograme de substanţe cu efect psihoactiv....

Vizualizări: 277, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă