Alexandru Nazare, discuţie cu Johannes Hahn, comisarul european pentru buget – Comisia Europeană estimează că prefinanţarea din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă va putea fi pusă la dispoziţia statelor membre până în vara acestui an

Vizualizări: 295, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, vineri, o videoconferinţă cu Johannes Hahn, comisarul european pentru buget şi administraţie, continuând astfel seria discuţiilor iniţiate cu oficialii europeni. În cadrul discuţiei, Hahn a precizat că prefinanţarea din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă va putea fi pusă la dispoziţia statelor membre până în vara acestui an.

Potrivit Miniterului de Finanţe, discuţia a avut loc în contextul adoptării legislaţiei orizontale aferente acordului asupra Cadrului Financiar Multianual 2021-2027 şi pachetului de redresare Next Generation EU (NGEU), agreat în cadrul Consiliului UE în 17 decembrie.

”Din acelaşi pachet face parte şi Decizia privind resursele proprii ale Uniunii Europene (ORD) pentru perioada 2021-2027, care va trebui ratificată de statele membre, potrivit propriilor prevederi constituţionale, pentru a permite accesarea fondurilor aferente instrumentului NGEU. În cadrul discuţiilor, comisarul Hahn a oferit mai multe detalii privind data când statele membre ar putea primi prefinanţarea aferentă proiectelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Comisia Europeană estimează că prefinanţarea va putea fi pusă la dispoziţia statelor membre până în vara acestui an, în funcţie de evoluţiile şi eforturile statelor membre de a finaliza planurile naţionale”, a transmis Ministerul Finanţelor.

Potrivit acordului agreat între Consiliul UE şi Parlamentul European, prefinanţarea reprezintă 13% din anvelopa financiară disponibilă pentru fiecare stat.

”De asemenea, în cadrul discuţiilor s-a dezbătut şi aspectul privind ocuparea posturilor din cadrul instituţiilor europene, conform criteriului geografic, la nivel de top şi middle management. Comisarul Hahn l-a asigurat pe ministrul finanţelor de sprijinul său în acest demers”, a mai transmis Ministerul.

Sursa citată a explicat că cei doi oficiali au discutat, de asemenea, aspecte privind calendarul şi principalele elemente ale noilor propuneri de resurse proprii, pe care Comisia Europeană intenţionează să le prezinte până în iunie.

”Ministrul finanţelor, Alexandru Nazare, a subliniat că, pentru România, în contextul actual, este esenţial ca orice propunere de nouă resursă proprie să asigure o povară echitabilă între statele membre, pe baza nivelului de dezvoltare al acestora. Ambele părţi au apreciat că elementul crucial este asigurarea unor fluxuri financiare constante, care să asigure o bună implementare a pachetului de redresare”, a mai transmis Ministerul Finanţelor.

Cei doi oficiali au agreat o întâlnire în luna februarie la Bruxelles.

Știri similare

Florin Cîţu: Măsurile pentru zona IMM şi cooperaţiei pun accent de direcţionarea responsabilă, transparentă şi eficientă a resurselor financiare

Florin Cîţu: Măsurile pentru zona IMM şi cooperaţiei pun accent de direcţionarea responsabilă, transparentă şi eficientă a resurselor financiare

Economie

Premierul Florin Cîţu a transmis, sâmbătă, un mesaj cu pirlejul Zilei Internaţionale a Cooperaţiei, şi a precizat că pandemia a produs un recul nedorit şi în sectorul cooperatist meşteşugăresc. El a adăugat că măsurile avute în vedere de Executiv pentru susţinerea sectorului economic pun accent pe direcţionarea responsabilă, transparentă şi eficientă a resurselor financiare....

Vizualizări: 244, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Leul a stagnat marţi la 4,8747 unităţi pentru un euro

Leul a stagnat marţi la 4,8747 unităţi pentru un euro

Economie

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, marţi, un curs de referinţă de 4,8747 lei pentru un euro, aproape în stagnare faţă de nivelul de 4,8745 lei pentru un euro consemnat luni. Dolarul a scăzut cu 0,26%, la 4,0073 lei pe unitate....

Vizualizări: 266, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Franţa comandă primele trenuri cu hidrogen de la Alstom, contract de aproape 190 milioane euro pentru primele 12 trenuri electrice

Franţa comandă primele trenuri cu hidrogen de la Alstom, contract de aproape 190 milioane euro pentru primele 12 trenuri electrice

Economie

SNCF Voyageurs, compania de transport feroviar de pasageri din cadrul SNCF Group, a lansat către Alstom, în numele a patru regiuni din Franţa, prima comandă de trenuri hibride electric-hidrogen din această ţară, iar contractul pentru primele 12 trenuri electrice (plus două unităţi opţionale) din gama Coradia Polyvalent valorează în total aproape 190 de milioane de euro....

Vizualizări: 274, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Producătorii agricoli: Nu ne putem lăuda că suntem primii în cazul exporturilor de materii prime. Acest lucru arată că România este o ţară subdezvoltată

Producătorii agricoli: Nu ne putem lăuda că suntem primii în cazul exporturilor de materii prime. Acest lucru arată că România este o ţară subdezvoltată

Economie

Faptul că România este printre cei mai mari exportatori de materii prime nu este un motiv de laudă, ci din contră este un motiv de îngrijorare deoarece arată că România este o ţară subdezoltată, a declarat ,pentru News.ro, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România(LAPAR), Nicu Vasile, care a adăugat că soluţia ar fi încurajarea exporturilor de produse finite....

Vizualizări: 265, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ministerul Dezvoltării: Apel suplimentar de finanţare dedicat partenerilor din cele 258 de proiecte Interreg Europe afectaţi de pandemia Covid-19 în implementarea proiectelor

Ministerul Dezvoltării: Apel suplimentar de finanţare dedicat partenerilor din cele 258 de proiecte Interreg Europe afectaţi de pandemia Covid-19 în implementarea proiectelor

Economie

Ministerul Dezvoltării anunţă că a fost aprobat un apel suplimentar de finanţare dedicat partenerilor din cele 258 de proiecte Interreg Europe afectaţi de pandemia COVID-19 în implementarea proiectelor. Apelul va fi deschis, între 1 aprilie şi 2 iulie, partenerilor din cele patru apeluri de proiecte Interreg Europe....

Vizualizări: 281, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
INS: Managerii estimează o creştere a preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi comerţul cu amănuntul, până în octombrie

INS: Managerii estimează o creştere a preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi comerţul cu amănuntul, până în octombrie

Economie

Managerii estimează creşterea activităţii în comerţul cu amănuntul, o relativă stabilitate a numărului de salariaţi în industria prelucrătoare, construcţii şi servicii şi creşterea preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi comerţul cu amănuntul, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS)....

Vizualizări: 287, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
MaxBet România, iderul industriei de gambling, a fost preluat de fondul de investiţii Novalpina Capital. Specialiştii estimează tranzacţia la 250 milioane euro

MaxBet România, iderul industriei de gambling, a fost preluat de fondul de investiţii Novalpina Capital. Specialiştii estimează tranzacţia la 250 milioane euro

Economie

MaxBet România, cel mai important jucător din industria românească a jocurilor de noroc, a fost preluat de Novalpina Capital, care are un fond total de angajament de peste 1 miliard de euro şi o prezenţă puternică în Europa. Specialiştii estimează că tranzacţia este în jurul sumei de 250 milioane de euro....

Vizualizări: 256, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Nintendo a prezentat o nouă versiune a consolei Switch

Nintendo a prezentat o nouă versiune a consolei Switch

Economie

Compania japoneză Nintendo va vinde din toammnă o nouă consolă Switch, care va aduce un număr limitat de îmbunătăţiri faţă de versiunea actuală....

Vizualizări: 251, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Autoritatea de reglementare a bursei din SUA a dat în judecată Ripple, creatoarea criptomonedei XRP, pentru tranzacţii neautorizate cu instrumente financiare

Autoritatea de reglementare a bursei din SUA a dat în judecată Ripple, creatoarea criptomonedei XRP, pentru tranzacţii neautorizate cu instrumente financiare

Economie

Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) din Statele Unite a anunţat, marţi, că a intentat o acţiune în justiţie împotriva Ripple, creatoarea cirptomonedei XRP, pentru oferirea spre vânzarea a unor instrumente financiare în valoare de 1,3 miliarde de dolari, transmite Reuters....

Vizualizări: 295, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ministerul Finanţelor – Fitch a reconfirmat ratingul de ţarã al României şi a menţinut perspectiva negativã

Ministerul Finanţelor – Fitch a reconfirmat ratingul de ţarã al României şi a menţinut perspectiva negativã

Economie

Agenţia de rating Fitch a reconfirmat rating-ul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valutã, precum şi perspectiva negativă, anunţă Miniksterul Finanţelor, care precizează că decizia de a reconfirma poziţia României în categoria ţãrilor cu risc scãzut pentru investiţii (investment grade) este susţinutã atât de nivelul moderat al datoriei publice, cât şi de evoluţia pozitivã a PIB-ului pe cap de locuitor şi a indicatorilor de guvernanţã şi dezvoltare umanã....

Vizualizări: 280, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Vânzările grupului Packeta au crescut cu 163% în primul trimestru, la 43 de milioane de euro

Vânzările grupului Packeta au crescut cu 163% în primul trimestru, la 43 de milioane de euro

Economie

Grupul Packeta, care deţine cea mai mare reţea de puncte pick-up din Europa Centrală şi de Est, a înregistrat în primele trei luni ale anului vânzări de 43 de milioane de euro, în creştere cu 163%. În primul trimestru, Packeta a expediat 16,9 milioane de colete, cu 158% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2020....

Vizualizări: 259, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă