Alexandru Deaconu: Nu pot să spun în momentul ăsta când vom avea VAR. Avem nevoie de aproximativ zece luni pentru pregătirea arbitrilor

Vizualizări: 211, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Alexandru Deaconu: Nu pot să spun în momentul ăsta când vom avea VAR. Avem nevoie de aproximativ zece luni pentru pregătirea arbitrilor

Vicepreşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Alexandru Deaconu, a declarat, miercuri, că pentri implementarea sistemului VAR este nevoie de o perioadă de aproximativ zece luni pentru pregătirea arbitrilor. Pregătirea a început în această săptămână.

Întrebat când va fi folosit sistemul VAR în România pentru prima dată, Deaconu a răspuns: “Nu pot să răspund în momentul ăsta. Avem nevoie de aproximativ zece luni pentru pregătirea arbitrilor. FIFA monitorizează atent acest proces şi pentru a putea trece la următorul pas e nevoie de validarea FIFA. Acest program de pregătire este un proiect care necesită foarte mult timp. Sunt nişte paşi pe care trebuie să îi completăm obligatoriu, FIFA spune clar că aceşti paşi nu pot fi săriţi”.

Alexandru Deaconu a precizat că în acest moment se desfăşoară faza de pregătire offline. “Practic săptămâna trecută am primit toate echipamentele şi mulţumim deţinătorul drepturilor de televiziune, respectiv EAD. Săptămâna trecută au fost instalate echipamentele în birourile CCA, iar începând de luni am drumul la pregătirea practică a arbitrilor. Se familiarizează cu sistemul. Noi aşteptăm cel mai mult implementarea acestui sistem, pentru că îi va ajuta în situaţiile în care apar nişte greşeli clare, evidente, sau vor fi incidenter care nu pot fi detectate în timpul jocului. Avem două echipe de arbitri care sunt deja certificate VAR, cea a lui Istvan Kovacs şi cea a lui Ovidiu Haţegan. Procesul de implementare a VAR s-a declanşat în octombrie 2019. În martie 2020 a venit pandemia, din motive obiective aproape un an nu s-a întâmplat nimic. Proiectul a fost reluat la începutul acestui an. Au fost foarte multe discuţii împreună cu partenerii FRF, respectiv ai CCA, LPF şi cu deţinătorul drepturilor de televiziune şi într-un final am reuşit să aducem acest sistem în România”.

Marţi, Federaţia Română de Fotbal a anunţat că furnizorul de tehnologie pentru asistenţă video în fotbalul românesc a livrat zilele trecute simulatoarele pentru pregătirea arbitrilor, acestea fiind instalate la sediul Comisiei Centrale a Arbitrilor, şi că pregătirea practică a început.

Etapele următoare în pregătire sunt definite în programul validat de FIFA:

• Aplicarea protocolului prin analizarea unor faze simple (se pune accent pe colaborarea cu operatorii video, folosirea diferitelor unghiuri de filmare).
• Analizarea unor situaţii complexe prin care se consolidează cunoştinţele acumulate până atunci.
• Asistenţă video în modul offline la meciuri live, pas important în care oficialii de joc urmăresc în timp real partida şi aplică principiile VAR fără însă a influenţa deciziile luate pe teren.
• Simularea incidentelor în jocuri de pregătire – diferite situaţii de joc sunt create special pentru intervenţia sistemului de asistenţă video.
• Jocuri de durată redusă în care sunt regizate situaţii de joc pentru a testa cunoştinţele arbitrilor şi timpii acestora de reacţie.
• Jocuri oficiale de juniori în care situaţiile sunt analizare în timp real de VAR, iar sistemul poate interveni în luarea deciziilor pe teren.

Sunt necesare fiecărui arbitru 29 de ore de pregătire practică pentru obţinerea certificării VAR (conform protocolului, activităţile nu se pot desfăşura în grupuri mai mari de două persoane).

Știri similare

Ibrahimovici va fi indisponibil până la jumătatea lunii septembrie

Ibrahimovici va fi indisponibil până la jumătatea lunii septembrie

Sport

Suedezul Zlatan Ibrahimovici, care are probleme la genunchiul stâng din luna mai, va lipsi de pe teren până la jumătatea lunii septembrie, a anunţat tehnicianul echipei AC Milan, Stefano Pioli, potrivit AFP....

Vizualizări: 234, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Norwich City l-a achiziţionat pe Tzolis de la PAOK

Norwich City l-a achiziţionat pe Tzolis de la PAOK

Sport

Clubul Norwich City a anunţat, joi, că l-a achiziţionat pe grecul Christos Tzolis de la gruparea PAOK Salonic, la care activează tehnicianul Răzvan Lucescu....

Vizualizări: 224, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Dinamo Kiev a început cu o victorie campinatul Ucrainei

Dinamo Kiev a început cu o victorie campinatul Ucrainei

Sport

Dinamo Kiev, echipă antrenată de Mircea Lucescu, a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (3-0), echipa nou-promovată Veres Rivne, în prima ligă a campionatului ucrainean....

Vizualizări: 238, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Rangers, echipa lui Ianis Hagi, s-a făcut de râs în Liga Campionilor: A condus cu 1-0 şi apoi a primit două goluri în superioritate numerică de la Malmo / Ludogoreţ a eliminat-o pe Olympiacos

Rangers, echipa lui Ianis Hagi, s-a făcut de râs în Liga Campionilor: A condus cu 1-0 şi apoi a primit două goluri în superioritate numerică de la Malmo / Ludogoreţ a eliminat-o pe Olympiacos

Sport

Glasgow Rangers, echipa lui Ianis Hagi, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 2-1 (0-1), de Malmo, în manşa a doua a turului al treilea preliminar al Ligii Campionilor. Campioana Suediei merge în play-off, după ce a câştigat şi meciul tur, tot cu 2-1....

Vizualizări: 225, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
FC Argeş – FC Rapid, scor 0-1, în Liga 1

FC Argeş – FC Rapid, scor 0-1, în Liga 1

Sport

Formaţia FC Rapid a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa FC Argeş, într-un meci din etapa a patra a Ligii 1....

Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
UTA Arad – FC Viitorul, scor 0-0, în Liga I

UTA Arad – FC Viitorul, scor 0-0, în Liga I

Sport

Formaţia UTA Arad a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, vineri, pe teren propriu, în compania echipei FC Viitorul, în etapa a XVI-a a Ligii I....

Vizualizări: 249, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă