Al patrulea sezon din serialul spaniol „Elita”, lansat în iunie
Vizualizări: 282, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăAl patrulea sezon din serialul spaniol „Elita”, cu Miguel Bernardeau şi Claudia Salas în distribuţie, va fi lansat de Netflix la jumătatea lunii iunie.
Dintre cele mai populare programe în orice limbă ale serviciului de streaming, „Elita” este unul dintre puţinele seriale, internaţionale sau americane, care au depăşit pragul de trei sezoane pe platformă.
La scurt timp după ce a lansat sezonul al treilea, urmărit de pe mai mult de 20 de milioane de conturi, Netflix a anunţat că serialul va continua.
La finalul lunii februarie, serviciul de streaming a comandat şi sezonul al cincilea, iar distribuţiei i se vor alătura Valentina Zenere şi André Lamoglia.
În serial mai joacă Georgina Amoros, Itzan Escamilla şi Omar Ayuso.
Acţiunea din „Elita” este plasată în academia fictivă Las Encinas, şcoală exclusivistă ai cărei elevi vin din familii bogate, mai puţin trei care provind din familii din clasa muncitoare şi care au fost admişi aici după ce şcoala lor publică s-a prăbuşit. Din cauza diferenţelor economice, financiare şi culturale, au loc numeroase confruntări care duc chiar la crime.
„Elita” a fost creat de Carlos Montero („The Time in Between”, „Physical or Chemical”) şi Darío Madrona („La chica de ayer”, „The Protected”).
Cel de-al patrulea sezon va debuta pe 18 iunie.