Adunarea Generală de alegeri a conducerii FR Baschet va avea loc în 3 august

Vizualizări: 267, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Adunarea Generală de alegeri a conducerii FR Baschet va avea loc în 3 august

Secretarul general al FR Baschet, Adrian Voinescu, a anunţat, joi, că Adunarea Generală a forului, în care se va alege noua conducere, va avea loc în 3 august. Voinescu este la conducerea FRB după demisia preşedintelui Horia Păun şi va candida la alegerile din 3 august pentru această funcţie.

”Am participat astăzi la cea mai tensionată Adunare Generală din istoria unui baschet românesc aflat într-unul dintre cele mai dificile momente. Cred că putem spune că baschetul romanesc a trecut peste şocul pandemiei şi revine pe o traiectorie ascendentă, o traiectorie marcată de o bornă extrem de importantă, alegerea persoanelor care o vor conduce pentru următorii patru ani. Astăzi, respectând statutul ei şi legile în vigoare – aşa cum a făcut-o neîncetat şi până acum – Federaţia Română de Baschet, prin organul ei legislativ suprem, Adunarea Generală, a fixat data alegerilor preşedintelui, vicepreşedinţilor şi a membrilor Consiliului Director, pentru 3 august. Dincolo de acest aspect şi dincolo de tensiunile cauzate astăzi de unele diferenţe de opinie, cred că este extrem de important că am dovedit public că nimeni nu sfidează legea şi nici nu se poate situa deasupra ei”, a transmis Voinescu.

El a făcut referiri şi la recenta decizie a MTS, care a tăiat temporar finanţarea forului naţional de baschet, motivând proceduri netransparente în organizarea Adunării Generale de alegeri, care a fost amânată deja de câteva ori şi a generat, iar unii candidaţi s-au adresat instanţei pentru clarificarea numărului structurilor sportive cu drept de vot.

”Cred că orice suspiciuni asupra legalităţii sau transparenţei federaţiei au fost risipite astăzi în faţa Adunării Generale. Sper ca şi toţi ceilalţi factori de răspundere din sportul românesc să consemneze deciziile de azi luate de organul suprem de conducere al baschetului românesc şi să reconsidere poziţia faţă de una dintre cele mai importante federaţii din sportul autohton”, a mai spus Voinescu.

Alături de el, la alegerile din 3 august, pentru funcţia de preşedinte FRB vor mai candida fostul conducător al forului Carmen Tocală, fostul jucător Virgil Stănescu şi Ştefan Săndulache, fost antrenor la nivel de juniori.

Știri similare

Focar de coronavirus la liderul din Serie B, Empoli

Focar de coronavirus la liderul din Serie B, Empoli

Sport

Clubul Empoli, lider în Serie B, a înregistrat în ultimele zile mai multe cazuri de coronavirus, astfel că activitatea echipei a fost suspendată de autorităţile locale pentru zece zile....

Vizualizări: 266, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Sezon încheiat înaintea semifinalelor pentru baschetbalistul Vlad Moldoveanu, de la CSO Voluntari
În cealaltă semifinală se confruntă CSM Oradea – BCMU Piteşti, începând din 25 mai.

Sezon încheiat înaintea semifinalelor pentru baschetbalistul Vlad Moldoveanu, de la CSO Voluntari În cealaltă semifinală se confruntă CSM Oradea – BCMU Piteşti, începând din 25 mai.

Sport

Baschetbalistul Vlad Moldoveanu, de la CSO Voluntari, nu va mai evolua în acest sezon, după ce i-a fost descoperită un fragment de os rupt la genunchi şi urmează să fie operat. CSO Voluntari este calificată în semifinalele Ligii Naţionale....

Vizualizări: 272, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Pivotul naţionalei de handbal, Crina Pintea, a urmat cursuri de actorie şi se declară încântată de experienţă – FOTO

Pivotul naţionalei de handbal, Crina Pintea, a urmat cursuri de actorie şi se declară încântată de experienţă – FOTO

Sport

Pivotul naţionalei de handbal, Crina Pintea, a urmat cursuri de actorie în ultimele şapte luni şi s-a declarat, joi, încântată de experienţa care, din cauza testării sale pozitive, nu a putut fi finalizată în acest an. Crina Pintea a ratat Campionatul European din Danemarca tocmai din cauza testării pozitive la Covid-19 înaintea plecării şi a rămas acasă. ...

Vizualizări: 282, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă