Actorul Noel Clarke, suspendat de BAFTA din cauza unor acuzaţii de hărţuire sexuală

Vizualizări: 271, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Actorul Noel Clarke, suspendat de BAFTA din cauza unor acuzaţii de hărţuire sexuală

Actorul şi producătorul Noel Clarke a fost suspendat de Academia britanică de film (BAFTA) din cauza unor acuzaţii de hărţuire sexuală apărute la câteva săptămâni după ce forul i-a acordat trofeul pentru contribuţia extraordinară la cinematografia britanică.

Într-un comunicat, BAFTA a transmis că a luat decizia „în lumina acuzaţiilor de comportament neadecvat grav” apărute în The Guardian.

Clarke, în vârstă de 45 de ani, a spus că neagă „vehement” orice comportament sexual neadecvat.

Într-un comunicat, el a transmis că încearcă să se apere de acuzaţiile „false”. „Într-o carieră de 20 de ani, am pus incluziunea şi diversitatea în prim-planul muncii mele şi niciodată nu a fost făcută vreo plângere la adresa mea. Dacă cineva care a lucrat cu mine s-a simţit vreodată inconfortabil sau jignit, îmi cer sincer scuze”.

The Guardian a publicat un articol în care susţine că a vorbit cu 20 de femei care au făcut acuzaţii, toate cunoscându-l pe Clarke din punct de vedere profesional.

BAFTA a spus că, „imediat şi până la noi dispoziţii”, i-a suspendat statutul de membru şi premiul acordat recent.

Clarke a scris şi jucat în trilogia „Kidulthood”, „Adulthood” şi „Brotherhood” şi a regizat două dintre aceste filme. El a fost remarcat de BAFTA în 2009, când i-a fost acordat trofeul „Rising Star”.

Compania de management şi producţie 42 M&P care îl reprezenta a renunţat luna aceasta la colaborarea cu el.

Știri similare

Veneţia 2021 – Roberto Benigni a dat strălucire ceremoniei de deschidere. „Madres paralelas” al lui Almodóvar, ovaţionat mai multe minute

Veneţia 2021 – Roberto Benigni a dat strălucire ceremoniei de deschidere. „Madres paralelas” al lui Almodóvar, ovaţionat mai multe minute

Entertainment

Cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia a debutat miercuri cu o ceremonie la care actorul şi regizorul Roberto Benigni a primit Laul de Aur onorific şi cu premiera mondială a „Madres paralelas”, scris şi regizat de Pedro Almodóvar şi inclus în competiţie. Cineaştii au fost prezenţi la gală, la fel şi actriţa Penélope Cruz, dar şi preşedintele italian Sergio Mattarella. ...

Vizualizări: 262, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Denis Villeneuve, regizorul „Dune”, critică acordul HBO Max: Cu această decizie, AT&T a deturnat unul dintre cele mai respectabile şi importante studiouri din istoria filmului

Denis Villeneuve, regizorul „Dune”, critică acordul HBO Max: Cu această decizie, AT&T a deturnat unul dintre cele mai respectabile şi importante studiouri din istoria filmului

Entertainment

Cineastul Denis Villeneuve critică, într-un editorial publicat pe site-ul Variety, decizia Warner Bros. de a lansa filmele programate pentru 2021, inclusiv „Dune”, pe care el l-a regizat, în cinematografe şi pe platforma de streaming HBO Max, simultan. ...

Vizualizări: 273, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Berlinala 2021 – Cineastul român Radu Jude, din nou în competiţie

Berlinala 2021 – Cineastul român Radu Jude, din nou în competiţie

Entertainment

Cel mai nou lungmetraj semnat de regizorul Radu Jude, „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, va avea premiera mondială în competiţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin....

Vizualizări: 307, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Fugees, primul turneu în decurs de 25 de ani

Fugees, primul turneu în decurs de 25 de ani

Entertainment

Lauryn Hill, Wyclef Jean şi Pras Michel s-au reunit sub numele Fugees pentru a susţine primul turneu în decurs de 25 de ani şi primele concerte în 15 ani, marcând aniversarea albumului de succes „The Score” (1996), a anunţat grupul marţi dimineaţă. ...

Vizualizări: 241, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
KINOdiseea – Filme despre protejarea mediului, relaţiile dintre copii şi părinţi, curaj şi empatie, la Cinema Gloria şi Cinema Eforie

KINOdiseea – Filme despre protejarea mediului, relaţiile dintre copii şi părinţi, curaj şi empatie, la Cinema Gloria şi Cinema Eforie

Entertainment

Cele mai noi filme pentru copii, apreciate de publicul internaţional şi de criticii de film din întreaga lume, premiate la festivaluri internaţionale precum Berlin, Sundance sau festivaluri de profil cu tradiţie, producţii cu tematici educative şi sociale, care nu intră în reţeaua clasică de distribuţie, vor fi văzute la Bucureşti, între 24 şi 28 septembrie, la Cinema Gloria, Cinema Eforie, şi Parcul Naţional în cadrul Festivalului internaţional de film pentru publicul tânăr KINOdiseea. ...

Vizualizări: 261, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Animest revine, în această toamnă, pe marile ecrane şi online cu 11 filme româneşti

Animest revine, în această toamnă, pe marile ecrane şi online cu 11 filme româneşti

Entertainment

Unsprezece scurtmetraje realizate de artişti din toată ţara concurează la cea de-a 16-a ediţie Animest pentru premiul Competiţiei Româneşti. În perioada 8-17 octombrie, filmele lor vor putea fi urmărite în cinematografele din Bucureşti, dar şi online, prin intermediul platformei de streaming a festivalului. ...

Vizualizări: 395, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă