Acţiunile retailerului de jocuri video GameStop au crescut cu 1.600% din 11 ianuarie; Casa Albă monitorizează speculaţiile de pe bursă

Vizualizări: 250, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Acţiunile retailerului de jocuri video GameStop au crescut cu 1.600% din 11 ianuarie; Casa Albă monitorizează speculaţiile de pe bursă

Acţiunile retailerului de jocuri video GameStop au crescut cu până la 1.600% începând din 11 ianuarie, după o bătălie fără precedent între investitorii amatori care au cumpărat acţiuni ale acestei companii şi fondurile de hedging care au pariat pe scăderea titlurilor, speculaţiile determinînd Casa Albă să anunţe că monitorizează atent situaţia creată pe bursă, transmite Reuters.

Folosirea volatilelor opţiuni call, achiziţiile în masă făcute prin intermediul reţelei de socializare Reddit, mesaje postate pe Twitter de miliardarul Elon Musk şi o amplificare a plasamentelor traderilor în ceea ce pare a fi o bulă speculativă a micilor investitori au făcut ca GameStop, o companie puţin cunoscută, să ajungă pe prima pagină a ştirilor financiare.

Secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a declarat, miercuri, că atât Casa Albă cât şi Departamentul Trezoreriei monitorizează situaţia care implică GameStop şi alte companii, alte căror acţiuni au crescut puternic în ultimul timp.

Bătălia a început atunci când renumitul short seller Andrew Left de la fondul Citron Capital a pariat împotriva GameStop, dar a întâmpinat opoziţia unei mulţimi de comercianţi cu amănuntul care au pariat în sens invers.

Presiunea pe investitorii short (care speculează pe scăderea acţiunilor n.r.) a fost atât de puternică încât fondurile de investiţii au fost nevoite să vândă plasamente pe termen lung în acţiuni pentru a plăti pierderile.

”Regulile se schimbă, iar oamenilor nu le place asta”, a declarat investitorului în tehnologie Chamath Palihapitiya, pentru CNBC.

”Ne mutăm într-o lume în care oamenii obişnuiţi au acelaşi acces ca profesioniştii şi pot ajunge la aceeaşi concluzie sau poate la opusul acesteia. Soluţia este mai multă transparenţă instituţională şi nu reducerea acces al investitorilor obişnuiţi”, aadăugat acesta.

 Citron a fost o ţintă pentru unii membri ai reţelei ”WallStreetbets” a Reddit, unde postările au contribuit la creşterea câştigurilor pentru mai multe acţiuni de nişă.

Left a spus într-un postare video că Citron a renunţat la pariul de scădere a acţiunilor GameStop după ce valoarea de piaţă a retailerului de jocuri video a crescut de aproape zece ori într-o săptămână.

”Am respect pentru piaţă”, a afirmat Left în postare.

Melvin Capital Management şi-a închis marţi poziţia scurtă în GameStop, după ce a pierdut enorm.

Goldman Hedge Industry VIP ETF, care urmăreşte cele mai populare acţiuni ale fondurilor speculative, a scăzut timp de cinci sesiuni consecutive, cea mai lungă serie de pierderi din februarie 2020.

Analişti şi avocaţi au solicitat analizarea acţiunilor.

Şeful bursei Nasdaq, Adena Friedman, a declarat că bursele şi autorităţile de reglementare ar trebui să urmărească dacă postările anonime pe reţelele sociale ar putea conduce la sisteme de ”pompare şi descărcare”.

Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) din SUA a refuzat să comenteze.

GameStop şi AMC sunt ambele listate la bursa din New York. Acţiunile GameStop au crescut cu aproape 700% în două săptămâni, ridicând valoarea de piaţă a retailerului care are dificultăţi financiare de la 1,24 miliarde dolari la peste 10 miliarde dolari.

Titlurile BlackBerry au crescut marţi cu 185%, fiind pe care să realizeze cel mai mare câştig lunar consemnat vreodată.

Miercuri, acţiunile GameStop au urcat cu încă 130%, până la 341,26 dolari, iar acţiunile AMC s-au triplat la 15,18 dolari, în timp ce bursa în ansamblul ei a scăzut cu peste 1%.

TD Ameritrade a limitat tranzacţiile cu acţiuni GameStop şi cu alte titluri.

 BlackRock, cel mai mare manager de active din lume, ar fi obţinut câştiguri de aproximativ 2,4 miliarde de dolari din investiţia sa în GameStop. La 31 decembrie, BlackRock deţinea aproximativ 9,2 milioane de acţiuni, sau o participaţie de aproximativ 13%,  la GameStop.

Dar volatilitatea extremă înseamnă că investitorii pot să  şi piardă bani, nu doar să câştige, a declarat Matthew Keator, partener al firmei de administrare a averilor Keator Group din Lenox, Massachusetts.

Știri similare

INS: Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 20,8%, în primele patru luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

INS: Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 20,8%, în primele patru luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

Economie

Cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă) în termeni nominali a crescut cu 20,8%, în primele patru luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar în luna aprilie faţă de luna corespunzătoare din anul precedent a crescut cu 89,2%, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS)....

Vizualizări: 251, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Airly, start-up polonez, anunţă o finanţare de 3,3 milioane de dolari şi va face angajări în România

Airly, start-up polonez, anunţă o finanţare de 3,3 milioane de dolari şi va face angajări în România

Economie

Airly, start-up-ul polonez în domeniul monitorizării calităţii aerului, a anunţat marţi finalizarea unei finanţări de 3,3 milioane de dolari, cu ajutorul căreia îşi va extinde reţeaua care utilizează inteligenţa artificială pentru măsurarea calităţii aerului la nivel global. Compania angajează personal în România şi deschide birouri în Marea Britanie şi SUA, urmând să-şi dubleze numărul de angajaţi până la finalul anului....

Vizualizări: 267, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Huawei a înregistrat în primul semestru cea mai mare scădere a veniturilor din istoria companiei, în urma sancţiunilor americane

Huawei a înregistrat în primul semestru cea mai mare scădere a veniturilor din istoria companiei, în urma sancţiunilor americane

Economie

Gigantul chinez al telecomunicaţiilor Huawei Technologies a raportat pentru primul semestru al acestui an cel mai mare declin al veniturilor din istoria sa, în urma impactului sancţiunilor americane asupra afacerilor sale cu dispozitive mobile şi înaintea maturizării altor afaceri ale grupului, aflate în dezvoltare, transmite Reuters....

Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
ANALIZĂ: Piaţa investiţiilor imobiliare va încheia anul cu un volum în zona a 900 de milioane de euro, în creştere cu 40% faţă de 2019. 2021 va fi anul revenirii

ANALIZĂ: Piaţa investiţiilor imobiliare va încheia anul cu un volum în zona a 900 de milioane de euro, în creştere cu 40% faţă de 2019. 2021 va fi anul revenirii

Economie

România se pregăteşte să încheie probabil cel mai dificil an pentru economia locală după recesiunea din 2009-2010, însă 2021 va fi anul revenirii, arată o analiză a companiei de consultanţă imobiliară Colliers International, potrivit căreia piaţa investiţiilor imobiliare va încheia anul cu un volum în zona a 900 de milioane de euro, în creştere cu aproximativ 40% faţă de 2019....

Vizualizări: 281, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Companiile mari din sectoare economice majore ar putea fi amendate cu 2% din cifra de afaceri pentru încălcarea regulillor UE privind securitatea cibernetică

Companiile mari din sectoare economice majore ar putea fi amendate cu 2% din cifra de afaceri pentru încălcarea regulillor UE privind securitatea cibernetică

Economie

Companiile mari din sectorul energetic, transporturi şi cel financiar, precum şi furnizorii de servicii digitale, producătorii de echipamente medicale şi cei de computere ar putea fi amendaţi cu până la 2% din cifra de afaceri globală dacă vor încălca regulile de securitate cibernatică ale UE, potrivit unui proiect al Comisiei Europene, transmite Reuters....

Vizualizări: 262, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
YouTube interzice conturile deţinute şi operate de talibani

YouTube interzice conturile deţinute şi operate de talibani

Economie

YouTube, divizie a grupului Alphabet, a anunţat marţi că interzice conturile deţinute sau operate de talibani, companiile americane din sectorul mediei sociale încercând să îşi clarifice regulile în privinţa grupării care a preluat puterea în Afganistan, transmite Reuters....

Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Airbus vrea să înfiinţeze societăţi noi de aerostructuri în Franţa şi Germania

Airbus vrea să înfiinţeze societăţi noi de aerostructuri în Franţa şi Germania

Economie

Constructorul european de aeronave Airbus a anunţat că vrea să înfiinţeze noi companii de aerostructuri în Franţa şi Germania. Noua companie din Franţa va reuni activităţile gestionate în prezent în cadrul Airbus în Saint-Nazaire şi Nantes, împreună cu cele ale Stelia Aerospace la nivel mondial, iar compania din Germania ar urma să reunească activităţile Stade şi Structure Assembly din Hamburg cu cele ale Premium Aerotec din Nordenham, Bremen şi, parţial, din Augsburg. Compania poartă totodată discuţii cu privire la platforma industrială în Spania....

Vizualizări: 268, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Touroperatorul Paralela 45 anunţă că vinde oferte de vacanţă pe Glovo

Touroperatorul Paralela 45 anunţă că vinde oferte de vacanţă pe Glovo

Economie

Touroperatorul Paralela 45 a anunţat joi că a început să vândă oferte de vacanţe şi pe Glovo. Grecia este cea mai vândută destinaţie la companie, până la finalul lunii iunie, cererea din acest sezon depăşind-o deja pe cea din 2019....

Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cîţu, întrebat despre analiza privind sporurile pentru bugetari: Nu este finalizată. Se face în paralel cu analiza pe buget, cu bugetul pentru 2021. Aici este vorba de o reformă pe care vrem să o introducem pe doi ani de zile

Cîţu, întrebat despre analiza privind sporurile pentru bugetari: Nu este finalizată. Se face în paralel cu analiza pe buget, cu bugetul pentru 2021. Aici este vorba de o reformă pe care vrem să o introducem pe doi ani de zile

Economie

Premierul Florin Cîţu a declarat, chestionat dacă există o analiză privind sporurile pentru bugetari, că aceasta nu a fost finalizată şi se lucreaxă în parale cu bugetul pentru 2021. El a vorbit despre variante în discuţie privind ocuparea posturilor de către funcţionari: „Sunt mai multe variante. De exemplu o rotaţie – să nu mai rămână aceeaşi poziţie de 20 de ani de zile, după un mandat sau două mandate de director general în funcţie să trebuiască să schimbi locul în altă parte”. Şeful Guvernului a mai precizat că intenţia este creşterea procentului privind realizarea investiţiilor din fonduri europene....

Vizualizări: 254, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Inflaţia preţurilor de consum din Marea Britanie s-a dublat în aprilie, la 1,5%

Inflaţia preţurilor de consum din Marea Britanie s-a dublat în aprilie, la 1,5%

Economie

Inflaţia preţurilor de consum din Marea Britanie s-a dublat în aprilie, la 1,5%, marcând începutul unei perioade de evoluţie ascendentă despre care Banca Angliei speră să fie temporară, în condiţiile în care economia îşi revine din criza provocată anul trecut de pandemia de Covid-19, transmite CNBC....

Vizualizări: 256, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă