Valtteri Bottas pleacă de la Mercedes la Alfa Romeo

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Valtteri Bottas pleacă de la Mercedes la Alfa Romeo

Pilotul finlandez al echipei Mercedes, Valtteri Bottas, va evolua, din sezonul 2022 al Campionatului Mondial de Formula 1, la echipa Alfa Romeo, fostă Sauber, cu un contract pe mai mulţi ani, a anunţat team-ul elveţian, citat de motorsport.com.

Plecarea finlandezului de la Mercedes era aşteptată de mai mult timp şi anunţul că va evolua la Sauber vine după ce compatriotul său Kimi Raikkonen a dezvăluit că se va retragere din F1 la finalul acestui sezon.

Acum este aşteptată, săptămâna aceasta, confirmarea de la Mercedes că britanicul George Russell (Williams) îl va înlocui pe Bottas la echipa germană.

„Un nou capitol în cariera mea de pilot se deschide. Sunt încântat să mă alătur Alfa Romeo din 2022 nu numai pentru ceea ce va fi o nouă provocare cu un producător legendar. Alfa Romeo este un brand care nu are nevoie de nicio prezentare, a scris câteva pagini deosebite din istoria F1 şi va fi o onoare să reprezint această marcă. Potenţialul organizaţiei de la Hinwil este clar şi sunt încântat de ocazia pe care o am de a ajuta echipa să avanseze pe grilă, mai ales cu noile reglementări din 2022 care oferă echipei şansa de a face un salt în performanţă. Sunt recunoscător pentru încrederea pe care echipa mi-a acordat-o şi abia aştept să o răsplătesc. Sunt motivat ca întotdeauna să concurez pentru rezultate şi, când va veni momentul, să câştig. Sunt mândru de ceea ce am realizat la Brackley (n.r. – sediul echipei Mercedes) şi sunt pe deplin concentrat să termin treaba în timp ce luptăm pentru un alt titlu mondial, dar aştept cu nerăbdare noile provocări de anul viitor”, a declarat Bottas.

Valtteri Bottas se află în prezent la al cincilea sezon alături de Mercedes, echipă la care a fost adus tot de la Williams după retragerea surprizătoare a germanului Nico Rosberg, la sfârşitul anului 2016, când a devenit campion mondial.

Până în prezent, finlandezul de 32 de ani a obţinut nouă victorii, a fost de 63 de ori pe podium şi a înregistrat 17 pole position-uri. El a fost vicecampion mondial în 2019 şi 2020, după coechipierului său, britanicul Lewis Hamilton, care a cucerit titlul mondial.

În ciuda contribuţiei importante a lui Bottas la rezultatele echipei de-a lungul anilor, perspectiva promovării lui George Russell de la Williams s-a dovedit în cele din urmă irezistibilă pentru Mercedes şi pentru şeful echipei Toto Wolff.

După 13 etape scurse din acest sezon, Bottas ocupă locul al treilea în clasamentul piloţilor, cu 123 de puncte, după olandezul Max Verstappen (Red Bull), 224,5 puncte, şi după Hamilton, 221,5 puncte.

În acest moment, al doilea pilot al echipei de la Hinwil este italianul Antonio Giovinazzi.

Știri similare

Neagoe: Îi dedicăm victoria patronului Ioan Niculae

Neagoe: Îi dedicăm victoria patronului Ioan Niculae

Sport

Antrenorul Eugen Neagoe i-a dedicat victoria din meciul cu Dinamo patronului Ioan Niculae, condamnat la cinci ani de închisoare într-un nou dosar de corupţie....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
CFR Cluj, eliminată din Liga Campionilor după 1-3 cu Young Boys Berna. Campioana României va evolua în play-off-ul Ligii Europa, cu Steaua Roşie Belgrad

CFR Cluj, eliminată din Liga Campionilor după 1-3 cu Young Boys Berna. Campioana României va evolua în play-off-ul Ligii Europa, cu Steaua Roşie Belgrad

Sport

CFR Cluj a fost învisă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 3-1 (3-1), de Young Boys Berna, în manşa a doua a turului al treilea preliminar al Ligii Campionilor. După 1-1 în tur, campioana României părăseşte competiţie regină a fotbalului european şi va evolua în play-off-ul Ligii Europa, cu Steaua Roşie Belgrad. În Elveţia, Păun a fost eliminat, în minutul 63, după două cartonaşe galbene, primul primit pentru că a bruscat un adversar după fluierul arbitrului şi al doilea pentru că a şutat într-un balon după fluierul arbitrului....

Vizualizări: 325, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mitchel, fiul lui Dennis Bergkamp, a semnat cu Watford

Mitchel, fiul lui Dennis Bergkamp, a semnat cu Watford

Sport

Mitchel Bergkamp, fiul fostului jucător olandez Dennis Bergkamp, care a jucat la Arsenal în perioada 1995-2006, a semnat, luni, un contract pe şase luni cu Watford....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un hocheist rus de 19 ani a fost ucis de puc

Un hocheist rus de 19 ani a fost ucis de puc

Sport

Hocheistul Timur Faizutdinov, în vârstă de 19 ani, a decedat după ce a fost lovit de un puc, la cap, într-un meci din liga a doua rusă....

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O specie nouă de insectă, descoperită de cercetătorii USAMV Cluj-Napoca în judeţul Constanţa, a fost denumită oficial în onoarea Simonei Halep

O specie nouă de insectă, descoperită de cercetătorii USAMV Cluj-Napoca în judeţul Constanţa, a fost denumită oficial în onoarea Simonei Halep

Sport

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, prin cercetătorii de la Disciplina Parazitologie şi Boli parazitare (Facultatea de Medicină Veterinară), anunţă descoperirea unei noi specii de insectă, pe teritoriul României, în judeţul Constanţa. Noua specie a fost denumită Phlebotomus simonahalepae, în onoarea jucătoarei de tenis Simona Halep, care este născută la Constanţa, se arată într-un comunicat remis agenţiei News.ro. ...

Vizualizări: 338, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă