Unai Emery: Merităm această finală / Arteta: Suntem devastaţi

Vizualizări: 427, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Unai Emery: Merităm această finală / Arteta: Suntem devastaţi

Tehnicianul echipei Villarreal, Unai Emery, a declarat joi seară, după calificarea în finala Ligii Europa, că formaţia sa merită acest succes, cu toate că în partida retur cu Arsenal adversarii au avut cele mai mari ocazii de a marca.

“Sunt foarte mândru pentru că este foarte important pentru noi şi Arsenal este o echipă foarte bună. Am meritat calificarea. Am jucat foarte bine, ne-am apărat foarte bine şi am controlat jocul uneori, dar am avut şi câteva ocazii, deşi adversarii au avut cele mai mari ocazii. Ne vom bucura de acest moment, iar apoi vom începe pregătirile pentru meciul cu Manchester United. Merităm să jucăm în această finală, vom juca la cel mai bun nivel posibil al nostru şi vrem să luptăm cu United pentru acest trofeu”, a spus Emery.

De cealaltă parte, antrenorul echipei Arsenal, Mikel Arteta, s-a declarat devastat de eliminare. “Suntem devastaţi, cu adevărat dezamăgiţi. Trebuie să o felicităm pe Villarreal. Am încercat totul până în ultimul minut. Cred că meritam să învingem, dar detaliile fac diferenţa. Am avut trei ocazii mari, iar ei nu au avut, însă s-au calificat”, a afirmat Arteta.

Villarreal s-a calificat în finala Ligii Europa după ce a remizat, joi seară, în deplasare, scor 0-0, cu Arsenal, în manşa secundă a semifinalelor. În tur, scorul a fost 2-1 pentru echipa spaniolă.

Pentru Villarreal este prima finală de cupă europeană.

Știri similare

Ministrul Tineretului şi Sportului: Comportamentul comentatorului turc Erman Toroglu şi insultele rasiste şi discriminatorii aduse la adresa domnului Marius Şumudică sunt inacceptabile şi de netolerat

Ministrul Tineretului şi Sportului: Comportamentul comentatorului turc Erman Toroglu şi insultele rasiste şi discriminatorii aduse la adresa domnului Marius Şumudică sunt inacceptabile şi de netolerat

Sport

Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, afirmă, într-o postare pe Facebook, că insultele rasiste şi discriminatorii aduse la adresa antrenorului Marius Şumudică, aduse de comentatorul turc Erman Toroglu, sunt inacceptabile şi de netolerat....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Programul turul I din faza play-off a Diviziei A la baschet feminin

Programul turul I din faza play-off a Diviziei A la baschet feminin

Sport

Turul I din faza play-off a Diviziei A la baschet feminin va debuta săptămâna viitoare, fiind stabilit programul confruntărilor. ”U” Cluj ratează turneul meciurilor restante din cauza cazurilor de Covid-19 din lot....

Vizualizări: 384, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Roger Federer nu va evolua la turneul de la Dubai

Roger Federer nu va evolua la turneul de la Dubai

Sport

Tenismenul Roger Federer, locul 6 ATP, a anunţat că nu va participa la turneul de 500 de puncte de la Dubai, după ce a fost eliminat în sferturi, la Doha....

Vizualizări: 385, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Simona Halep: Se pare că nu-mi găsesc ritmul prea uşor

Simona Halep: Se pare că nu-mi găsesc ritmul prea uşor

Sport

Simona Halep pune pe seama faptului că nu mai jucat din februarie, de la Australian Open, evoluţia mai puţin reuşită din meciul cu Caroline Garcia, din turul al doilea al Miami Open....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă