Trofeul Euro-2020, primit de Dorinel Munteanu, i-a fost înmânat apoi de Gabriela Szabo lui Miodrag Belodedici şi urmează să ajungă la Arena Naţională

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Trofeul Euro-2020, primit de Dorinel Munteanu, i-a fost înmânat apoi de Gabriela Szabo lui Miodrag Belodedici şi urmează să ajungă la Arena Naţională

Trofeul Euro-2020, primit de Dorinel Munteanu, i-a fost înmânat apoi Gabrielei Szabo, iar apoi lui Miodrag Belodedici. De la Piaţa Constituţiei, trofeul urmează să ajungă la Arena Naţională

La Piaţa George Enescu, trofeul i-a fost înmânat Gabrielei Szabo, iar la Piaţa Universităţii, acesta a ajuns în mâinile lui Miodrag Belodedici.

„Trofeul este foarte greu, dar merită”, a declarat Dorinel Munteanu.

„Le doresc mult succes tutuor, să tindă să câştige această cupă uriaşă”, a afirmat la rândul său Gabriela Szabo.

„Sunt onorat să fiu ambasador, e un lucru frumos, care îţi dă o plăcere enormă. Vezi că oamenii îşi aduc aminte de tine. Este foarte bine că se organizează un astfel de turneu aici. UEFA ne împinge să ne apropiem de ţările cu fotbalul adevărat”, a declarat Belodedici, la Pro X.

La Piaţa Constituţiei, trofeul a fost prezentat de Miodrag Belodedici, alături de Dorinel Munteanu şi Gabriela Szabo, iar acum urmează să se îndrepte spre Arena Naţională.

Trofeul Henri Delauney are 8 kilograme şi este din argint.

Evenimentul se va încheia la Arena Naţională, când, la ora 13.20, va avea loc cel de-al doilea eveniment de presă, la care vor susţine discursuri viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu, UEFA Euro-2020 Venue Manager – Taras Mukovoz, preşedintele FRF –Răzvan Burleanu şi ministrul Tineretului şi Sportului – Eduard Novak. De asemenea, vor participa viceprimarul Capitalei, Horia Tomescu, Gabriela Szabo, Miodrag Belodedici, Dorinel Munteanu şi Gheorghe Popescu, precum şi oficialii FRF Florin Şari şi Răzvan Mitroi.

Bucureştiul va găzdui, în cadrul Euro-2020, patru partide, trei din grupa C şi o optime de finală.

Știri similare

Meciul dintre CSM Bucureşti – SG BBM Bietigheim, amânat încă o dată din cauza Covid-19

Meciul dintre CSM Bucureşti – SG BBM Bietigheim, amânat încă o dată din cauza Covid-19

Sport

Meciul de handbal feminin dintre CSM Bucureşti - SG BBM Bietigheim, programat sâmbătă a fost amânat încă o dată de EHF, din cauza testărilor pozitive din lotul echipei germane, care se află în carantină. CSM Bucureşti mai are un meci amânat din acelaşi motiv, în grupa A a Ligii Campionilor....

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Portarul Mihai Popa, la FC Voluntari

Portarul Mihai Popa, la FC Voluntari

Sport

FC Voluntari a anunţat, miercuri, că a încheiat un contract cu tânărul portar Mihai Popa. ...

Vizualizări: 510, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Irina Bara s-a calificat în turul doi la Poland Open

Irina Bara s-a calificat în turul doi la Poland Open

Sport

Jucătoarea de tenis Irina Bara, locul 116 mondial şi cap de serie 10, s-a calificat, luni, în turul doi la Poland Open, cu premii de 235.238 de dolari....

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Victorie pentru Răzvan Lucescu şi Mitriţă în campionatul Greciei

Victorie pentru Răzvan Lucescu şi Mitriţă în campionatul Greciei

Sport

Formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu şi cu Alexandru Mitriţă în componenţă, a învins, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa Asteras Tripolis, într-un meci din etapa a doua a campionatului Greciei....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă