Şumudică l-a reprimit pe Chipciu în lot din „bunătate” şi după ce s-a consultat cu cei mai importanţi jucători ai echipei

Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Şumudică l-a reprimit pe Chipciu în lot din „bunătate” şi după ce s-a consultat cu cei mai importanţi jucători ai echipei

Mijlocaşul Alexandru Chipciu a fost reprimit în lotul echipei CFR Cluj după ce a fost dat afară de antrenorul Marius Şumudică după un conflict al internaţionalului cu portarul Otto Hindrich, la un antrenament.

„Îmi cer scuze pentur tot ce s-a întâmplat, faţă de toată lumea implicată, de la Otto, tot staff-ul tehnic, jucători şi Mister. Am făcut o greşeală şi îmi pare rău pentru ea, mi-am cerut scuze şi îmi cer scuze în continuare pentru tot ce s-a întâmplat. Întâi mi-am cerut scuze, apoi am vorbit cu Mister şi am ajuns la această concluzie. Avem o relaţie lungă, am lucrat cu Mister la Braşov, apoi am vrut să mă duc la Gaziantep. Datorită dânsului am rămas în continuare aici, am vorbit şi cu colegii, jucătorii, au fost de acord şi nu pot decât să fiu mulţumit pentru şansa oferită. Sunt momente la antrenament când te mai enervezi. M-am enervat pe moment şi am preferat să ies din antrenament pentru a nu lovi pe cineva, pentru a nu se ajunge la ceva fizic. A fost o greşeală faţă de Mister şi faţă de colegi, asta e o lipsă de respect, dar asta mi-a trecut prin cap pe moment. Am vorbit cu Otto imediat după ce întâmplat această treabă. Pe teren nu a fost ceva grav. Eu o să-mi ajut echipa în Elveţia din tribună, pentru că nu sunt pe lista UEFA, dar merg cu echipa şi îmi doresc să ne calificăm. Am susţinut echipa şi la meciul tur, am fost pe stadion şi mi-am dorit foarte mult să câştige. Voi da totul în continuare. Mulţumesc ocaziei oferite în continuare”, a declarat Chipciu, într-o conferinţă de presă.

Şumudică a precizat că l-a reprimit pe Chipciu în lot din „bunătate” şi după ce s-a consultat cu cei mai importanţi jucători ai echipei.

„Eu nici nu am văzut paractic ce s-a întâmplat la acel antrenament, fiindcă lucram separat cu două grupuri de jucători. Ce m-a deranjat cel mai mult a fost că el a ieşit din antrenament. Nu a fost o luptă fizică, după ce m-am informat. Nu a fost ceva foarte, foarte grav, pe mine m-a deranjat attudinea lui şi nu am putut să o accept la momentul respectiv. Eu am mai avut parte de asemenea incidente şi niciodată nu mi-a plăcut să distrug viaţa unui jucător, să-l las pe drumuri sau să-l pun să se antreneze cu echipa a doua. În condiţii în care eu cred că el Alex Chpciu ne va ajuta. A fost strict decizia mea, am avut o şedinţă cu cei din conducere, mi-au spus că e decizia mea în continuare, nu am fost presat de absolut nimeni şi nicăieri în cariera mea nu am ţinut cont de un preşedinte de club care să vină să… Ştiţi foarte bine atitudinea mea, niciodată nu o să plec urechea la ceea ce se spune de la conducere, adică la formarea echipei, la introducerea primului 11, la formarea lotului. Nu accept şi de aceea sunt la CFR acum şi nu sunt în altă parte. De aceea am plecat şi din Turcia la un moment dat pentru că nu sunt tipul căruia să i se impună ceva. Am stat de vorbă în primă fază cu căpitanii de echipă şi cu cinci jucători reprezentativi din echipă, le-am cerut părerea, toţi au fost de acord că Alex ne poate ajuta în viitor şi atunci probabil şi bunătatea mea, mi-am dorit foarte mult ca el să revină, relaţia pe care o aveam din trecut, eu am vrut să-l iau şi la Gaziantep, îl apreciam foarte mult şi nu am făcut un pas în spate numai de complezenţă sau forţat de cineva. Am făcut doar gândindu-mă la viitorul CFR-ului, la ceea ce trebuie să facem, jucăm din trei în trei zile până în decembrie, avem nevoie de jucători. El este un jucător antrenat, un jucător care poate intra oricând să ajute această echipă şi nu cred că trebuie să mai dau foarte multe detalii. A contat foarte mult şi rugămintea lui Otto, care a venit la mine, astăzi, de ziua lui de naştere, şi mi-a spus Mister, având în vedere că e ziua mea de naştere, îmi doresc foarte mult să-l reprimiţi pe Chipciu înapoi. L-am văzut pe copil cu lacrimi în ochi şi acest lucru a contat foarte mult pentru mine şi am făcut acest pas. Este şi ziua soţiei mele şi eu cred foarte mult în Dumnezeu şi atunci cred că există un Dumnezeu sus şi nu avem nevoie de lucruri care să se întoarcă împotriva noastră, mai ales că Alex Chipciu, dacă suntem obiectivi, ne-a ajutat la Banja Luka şi ne-am calificat cu el. Din momentul de faţă, Alex Chipciu revine la echipă şi sunt convins că o va face mult mai concentrat şi ne va ajuta în viitor. De foarte multe ori un scurtcircuit de genul ăsta aduce numai lucruri pozitive, nu negative. Cred că pierdea toată lumea. CFR nu are nevoie să piardă un jucător ca Chipciu, Chipciu nu are nevoie să iasă pe uşa din dos şi atunci eu a trebuit să fiu un mediator ca să fac lucrurile ca atare”, a spus Şumudică.

Mijlocaşul Alexandru Chipciu (32 de ani) a fost exclus din lotul echipei CFR Cluj şi a fost scos de pe lista UEFA pentru meciurile din cupele europene, după un conflict cu un coechipier, la antrenament, a anunţat, luni, antrenorul Marius Şumudică.

Știri similare

Indignare în Brazilia după ce presa a scris că Neymar ar organiza o petrecere secretă cu 500 de invitaţi, în plină pandemie de coronavirus

Indignare în Brazilia după ce presa a scris că Neymar ar organiza o petrecere secretă cu 500 de invitaţi, în plină pandemie de coronavirus

Sport

Publicaţia braziliană Globo a scris că Neymar organizează o petrecere uriaşă pe domeniul său din Mangaratiba, o staţiune situată la 100 kilometri vest de Rio de Janeiro, provocând un val de indignare în Brazilia, ţară lovită puternic de pandemia de coronavirus, informează presa internaţională....

Vizualizări: 286, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
FIFA a suspendat provizoriu sancţiunea dictată de FA în cazul lui Trippier

FIFA a suspendat provizoriu sancţiunea dictată de FA în cazul lui Trippier

Sport

FIFA a suspendat provizoriu sancţiunea dictată de federaţia engleză (FA) în cazxul fotbalistului echipei Atletico Madrid, Kieran Trippier, în aşteptarea apelului. Trippier a primit luna trecută o suspendare de zece săptămâni pentru nerespectarea regulilor privind pariurile sportive, relatează The Guardian....

Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Atletico Madrid – Elche, scor 3-1, în LaLiga

Atletico Madrid – Elche, scor 3-1, în LaLiga

Sport

Formaţia Atletico Madrid a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Elche, într-un meci din etapa a XIV-a a campionatului Spaniei....

Vizualizări: 399, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă