Ştefan: Acest blocaj cu privire la VAR ţine de un interes electoral. Am apelat la FIFA şi am solicitat o mediere

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ştefan: Acest blocaj cu privire la VAR ţine de un interes electoral. Am apelat la FIFA şi am solicitat o mediere

Secretarul general al LPF, Justin Ştefan, a declarat, vineri, la Pro X, că după părerea sa blocajul cu privire la implementarea sistemului VAR “ţine de un interes electoral”. El a lansat o invitaţie publică pentru organizarea unei întâlniri Între conducătorii FRF şi cei ai LPF.

“Cred că acest blocaj cu privire la VAR ţine de un interes electoral. La anul vor fi alegeri la FRF şi la LPF şi cred că în acest moment asistăm la o luptă care începe să aibă iz electoral. Îi transmit o invitaţie publică domnului Burleanu să ne întâlnim cu toţii, cei din conducerea FRF şi cei din conducerea LPF, să stăm de vorbă, să luăm legile şi regulamentele, să vedem ce trebuie să facă fiecare şi să ajungem la o decizie finală. Noi am apelat la FIFA şi le-am solicitat o mediere pentru a spune ce ei, deşi mi se pare ridicolă povestea, pentru a spune ei ce trebuie să facă Liga şi ce trebuie să facă federaţia. FRF trebuie să asigure formarea arbitrilor, are această obligaţie. FIFA până în acest moment a încercat să stea cât mai departe şi ne-a sugerat să găsim un numitor comun. Din păcate am văzut că nu găsim un numitor comun”, a spus Ştefan.

Joi, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a acuzat LPF că nu se implică financiar în proiectul de implementare a VAR, dar vrea să conducă arbitrajul.

Știri similare

Carla Suarez Navarro s-a vindecat de cancer

Carla Suarez Navarro s-a vindecat de cancer

Sport

Jucătoarea spaniolă de tenis Carla Suarez Navarro, în vârstă de 32 de ani, locul 94 WTA, a anunţat, joi, că s-a vindecat de cancer....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Medicul naţionalei daneze: A fost un stop cardiac. Eriksen era dus. Nu avem o explicaţie cu privire la cauză / Peter Moller: Jucătorii au primit consiliere psihologică

Medicul naţionalei daneze: A fost un stop cardiac. Eriksen era dus. Nu avem o explicaţie cu privire la cauză / Peter Moller: Jucătorii au primit consiliere psihologică

Sport

Medicul naţionalei Danemarcei, Martin Boesen, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că fotbalistul Christian Eriksen a suferit un stop cardiac şi este în continuare în spital pentru a se afla cauza problemei, deoarece deocamdată nu există o explicaţie....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Echipele meciului de tineret România – Germania

Echipele meciului de tineret România – Germania

Sport

Echipele meciului de tineret România - Germania din Grupa A a turneului final al Campionatului European de tineret sunt următoarele:...

Vizualizări: 386, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Simona Halep, în turul al doilea al US Open

Simona Halep, în turul al doilea al US Open

Sport

Simona Halep, lcoul 13 WTA şi cap de serie numărul 12, s-a calificat în turul al doilea al US Open, după ce a învins-o, luni, cu scorul de 6-4, 7-6 (3), pe jucătoarea italiană Camila Giorgi, locul 36 WTA....

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
LaLiga: Victorii pentru echipele Valencia şi Mallorca

LaLiga: Victorii pentru echipele Valencia şi Mallorca

Sport

Echipele Valencia şi Mallorca au reuşit să câştige meciurile disputate, vineri seară, cu Deportivo Alaves, respectiv Espanol, în etapa a treia a campionatului Spaniei....

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă