Simona Halep, în turul al doilea al Australian Open, după 6-2, 6-1, cu Lizette Cabrera

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Simona Halep, în turul al doilea al Australian Open, după 6-2, 6-1, cu Lizette Cabrera

Smona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a calificat în turul al doilea al Australian Open, după ce a învins-o, luni, cu scorul de 6-2, 6-1, pe australianca Lizette Cabrera, locul 140 WTA, beneficiară a unui wild card.

Simona Halep a avut parte de un meci de antrenament la debutul ei în primul grand slam al anului. Cu o adversară accesibilă de partea cealaltă a fileului, românca a evoluat în modul economic, ridicându-şi nivelul doar atunci când a simţit că ar putea să se ivească un pericol din racheta rivalei.

Cabrera este o jucătoare care nu a impresionat prea mult, luni, dar a reuşit să presare, printre erorile neforţate, câteva lovituri care au încălzit asistenţa destul de numeroasă de pe Rod Laver Arena.

Halep a făcut repede 4-0, cu break-uri în primul şi al treilea ghem, apoi a condus setul lejer în dreptul ei pe tabelă, cu 6-2, după 27 de minute.

Scorul de 4-0 a fost înregistrat şi în setul al doilea, dar după ghemuri mai lungi şi mai echilibrate, în care Halep a avut de salvat mingi de break. Cabrera a reuşit să câştige pe serviciul fostului lider WTA la 0-5, dar a cedat ghemul următor şi Halep a închis meciul cu 6-1, după 59 de minute.

Halep va evolua în faza următoare cu australianca Ajla Tomljanovic, locul 72 WTA, care a depăşit-o, în prima manşă, cu scorul de 6-2, 6-1, pe japoneza Misaki Doi, locul 87 WTA.

Halep şi Tomljanovic s-au mai întâlnit de trei ori până acum şi de fiecare dată s-a impus jucătoarea română. Însă partidele dintre cele două sportive au fost echilibrate: scor 6-4, 7-5, în optimi la Adelaide, în 2020, 6-2, 3-6, 6-1, în turul I la Roland Garros, în 2019, şi 4-6, 6-3, 6-3, în turul al doilea al turneului de la Cincinnati, în 2018.

Calificarea în turul secund este recompensată la Australian Open cu un premiu de 150.000 de dolari australieni (95.600 de euro) şi cu 70 de puncte WTA. 

La ediţia precedentă a AusOpen, Halep a fost eliminată în semifinale de spaniola Garbine Muguruza, scor 7-6 (8), 7-5.

Știri similare

TikTok a devenit sponsor oficial al UEFA EURO 2020

TikTok a devenit sponsor oficial al UEFA EURO 2020

Sport

Platforma digitală de divertisment TikTok a semnat un parteneriat cu UEFA, prin care fanii fotbalului sunt încurajaţi să împărtăşească pasiunea şi experienţele comune pe durata turneului final al Campionatului European, informează frf.ro....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
La partida Ungaria – Portugalia au asistat 55.682 de spectatori, recordul de până acum al Euro-2020. Patru mii de persoane nu au mai ajuns la meci

La partida Ungaria – Portugalia au asistat 55.682 de spectatori, recordul de până acum al Euro-2020. Patru mii de persoane nu au mai ajuns la meci

Sport

Comitetul de organizare a Euro-2020 la Budapesta a anunţat, joi, că la meciul Ungaria - Portugalia, din prima etapă a Grupei F, au asistat doar 55.682 de spectatori, dintr-o capacitate totală de 67 889 de locuri, deşi observatorii au estimat că asistenţa ar fi fost de 67.000, informează lequpe.fr....

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă