Simona Halep a ratat calificarea în semifinalele turneului de la Stuttgart

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Simona Halep a ratat calificarea în semifinalele turneului de la Stuttgart

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 2, a ratat calificarea în finala turneului de la Stuttgart, după ce a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 6-3, 6-2, de Arina Sbalenka din Belarus, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 5.

Halep îşi propusese înaintea meciului să-şi împingă cât mai mult adversara cu mingi lungi şi să fie agresivă. Dn nefericire, ea a reuşit de puţine ori să trimită mingea cât mai aproape de linia de fund a terenului, de unde vin erori ale sportivei din Belarus, sau să o mişte prea mult pe teren. În ceea ce priveşte agresivitatea româncei, nu prea a fost loc de aşa ceva. Puternica Sabalenka şi-a început bombardamentul de la prima minge şi rareori a slăbit tirul, atât la serviciu, cât şi la retur. Tactica ei a fost simplă, minge către exterior, ca să-şi scoată adversara din teren, apoi următoarea, câştigătoare, în partea opusă.

La rândul ei, Simona Halep a servit mai slab decât în precedentele partide disputate la Stuttgart, iar rivala ei nu a iertat-o, puţine fiind ghemurile pe serviciul Simonei Halep în care Sabalenka să nu aibă minge sau mingi de break.

De obicei, jocul Arinei Sabalenka lasă loc de reveniri pentru jucătoarele pe care le înâlneşte, pentru că este genul de sportivă care poate face puncte pentru toată lumea, nu numai pentru ea. Sâmbătă, ea şi-a dus evoluţia stelară (28 de lovituri câştigătoare la 12) până la capăt, fără ca Halep să o poată împiedica.

În primul set, Sabalenka a reuşit break-ul la 2-1 şi imediat Halep a avut trei mingi de rebreak consecutive. Cu un serviciu care nu lasă posibilitatea unei reacţii, jucătoarea din Belarus le-a anulat, apoi şi-a menţinut avantajul făcut până la finalul setului, pe care l-a câştigat cu 6-3, în 31 de minute.

Fostul lider WTA şi-a pierdut serviciul în primul ghem al setului secund, apoi la 2-4. Imediat, jucătoarea din Belarus a închis meciul cu 6-3, 6-2, după 63 de minute şi a privat-o pe Simona Halep de prima ei finală la Stuttgart. Scorul înâlnirilor lor directe este acum de 3-2 pentru jucătoarea română.

Sabalenka va juca pentru trofeu şi penturu maşina Porsche care se acordă învingătoarelor, duminică, împotriva australiencei Ashley Barty, locul I WTA.

Calificarea în semifinale este recompensată cu un premiu de 26.130 de euro şi cu 185 de puncte WTA.

Pentru Simona Halep urmează participarea la Madrid Open.

 

Știri similare

Genoa – Napoli, scor 2-1, în Serie A

Genoa – Napoli, scor 2-1, în Serie A

Sport

Formaţia Genoa a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Napoli, într-un meci din etapa a XXI-a a campionatului Italiei....

Vizualizări: 388, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Lionel Messi a lansat „Messiverse”, colecţie de artă NFT

Lionel Messi a lansat „Messiverse”, colecţie de artă NFT

Sport

Fotbalistul argentinian Lionel Messi a lansat „Messiverse”, colecţie de cripto-artă care a fost creată pe baza imaginii sale de designerul digital BossLogic şi care va fi scoasă la vânzare vineri, informează Reuters....

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Atacantul Hadi Sacko la CFR Cluj

Atacantul Hadi Sacko la CFR Cluj

Sport

Clubul CFR 1907 Cluj a anunţat, vineri, oficial transferul atacantului Hadi Sacko....

Vizualizări: 389, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Pivotul Cătălin Baciu continuă la CSM Oradea şi sezonul viitor

Pivotul Cătălin Baciu continuă la CSM Oradea şi sezonul viitor

Sport

Cătălin Baciu continuă colaborarea cu CSM CSU Oradea. Părţile au agreat un angajament cu valabilitate pentru sezonul 2021/22. Înalt de 2.14 metri, în vârstă de 33 ani, jucător de poziţia 5, Baciu va susţine cel de-al 3-lea sezon consecutiv alături de gruparea antrenată de Cristian Achim....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Norwich City revine în Premier League

Norwich City revine în Premier League

Sport

Echipa Norwich City, care a retrogradat în al doilea eşalon din Anglia la sfârşitul sezonului trecut, va reveni în Premier League, ca urmare a rezultatelor din actualul sezon al Championship....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă