Şapte persoane au fost inculpate de omor cu premeditare după decesul fostului fotbalist Diego Maradona

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Şapte persoane au fost inculpate de omor cu premeditare după decesul fostului fotbalist Diego Maradona

Şapte persoane au fost acuzate de „omor simplu cu premeditare” de către procurorii care anchetează moartea fostului fotbalist Diego Maradona, informează agenţia EFE, citată de lefigaro.fr.

Biroul procurorului general din oraşul San Isidro, de lângă Buenos Aires, a cerut totodată judecătorul dosarului, Orlando Diaz, să le interzică inculpaţilor părăsirea Argentinei. Acuzaţii, al căror proces va începe la 31 mai, sunt toţi profesionişti din domeniul medical care s-au ocupat de îngrijirea lui Maradona.

Persoanele care vor fi audiate ca acuzate sunt infimierii Ricardo Omar Almiron şi Dahiana Gisela Madrid, coordonatorul infirmierilor, Mariano Perroni, medicul care a coordonat spitalizarea acasă a fostului fotbalist, Nancy Forlini, psihologul Carlos Angel Diaz, psihiatrul Agustina Cosachov şi neurochirurgul Leopoldo Luque, indicat drept medicul de familie al lui Maradona.

Procurorii au dorit iniţial să-i acuze de presupus omor involuntar, dar în cele din urmă au decis să-i acuze de crimă cu premeditare, infracţiune pentru care pot primi pedepse de 8 până la 25 de ani de închisoare, după ce au primit, la începutul acestei luni, raportul comisiei medicale, în care 11 experţi au evaluat circumstanţele morţii lui El Pibe de Oro. Raportul, al cărui conţinut a fost difuzat de mass-media argentiniană, a stabilit că performanţa echipei sanitare care l-a asistat pe Maradona a fost „inadecvată, deficitară şi nesăbuită” şi a lăsat în voia sorţii starea de sănătate a pacientului.

Operat la începutul lunii noiembrie 2020 pentru un hematom la cap, Maradona a murit câteva săptămâni mai târziu, la 25 noiembrie 2020, ca urmare a unui edem pulmonar acut secundar şi a unei insuficienţe cardiace cronice exacerbate, potrivit autopsiei.

Știri similare

Irina Bara: Cocciaretto este la fel ca mine. O să vedem mâine care este luptătoarea mai mare

Irina Bara: Cocciaretto este la fel ca mine. O să vedem mâine care este luptătoarea mai mare

Sport

Jucătoarea Irina Bara a declarat, joi, după tragerea la sorţi a meciurilor din cadrul întâlnirii cu Italia, că este încrezătoare că îşi va gestiona emoţiile la meciul de deschidere al confruntării de la Cluj-Napoca. Sportiva a precizat că este pregătită pentru a o înfrunta pe Elisabeta Cocciaretto....

Vizualizări: 626, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
U BT Cluj, prima semifinalistă a Ligii Naţionale de baschet masculin

U BT Cluj, prima semifinalistă a Ligii Naţionale de baschet masculin

Sport

Echipa de baschet masculin U Banca Transilvania Cluj este prima semifinalistă a Ligii Naţionale, după ce a învins marţi, pe teren propriu, formaţia CSM Galaţi, scor 92-69 (53-31), în a doua partidă din trei programate în sferturile fazei play-off....

Vizualizări: 394, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UTA Arad – FC Voluntari, scor 2-0, în Liga 1

UTA Arad – FC Voluntari, scor 2-0, în Liga 1

Sport

Formaţia UTA Arad a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a şasea a Ligii 1....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sepsi Sf. Gheorghe s-a califiat în sferturile EuroCup la baschet feminin

Sepsi Sf. Gheorghe s-a califiat în sferturile EuroCup la baschet feminin

Sport

Campioana României la baschet feminin, Sepsi Sfântu Gheorghe, s-a calificat marţi, pe teren propriu, în sferturile EuroCup, după ce a învins formaţia spaniolă Lointek Gernika Bizkaia, în prelungiri, scor 76-73 (41-31), în manşa unică din optimile competiţiei....

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă