Preşedintele FC Universitatea Cluj, Radu Constantea, a demisonat

Vizualizări: 339, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele FC Universitatea Cluj, Radu Constantea, a demisonat

Preşedintele FC Universitatea Cluj, Radu Constantea, a demiosnat după echipa a ratat de trei ori la rând promovarea în prima ligă, a anunţat, mierucri, gruparea ardeleană.

„Consiliul Director, întrunit la sediul clubului marţi, 30 martie 2021, a constatat vacantarea poziţiei de Preşedinte al FC Universitatea Cluj, deţinută din august 2016 de Radu Constantea. Consiliul Director va convoca în perioada următoare Adunarea Generală a Asociaţilor FC Universitatea Cluj, care va decide viitorul clubului”, se arată într-un comunicat al clubului din Liga a II-a.

“Din poziţia de preşedinte, îmi asum întreaga responsabilitate pentru neîndeplinirea obiectivului de a promova în Liga 1, acolo unde este locul Universităţii Cluj. Acest obiectiv rămâne valid şi în viitor, având în vedere că FC Universitatea Cluj este în acest moment stabilă financiar, are un lot de jucători puternic şi unit, un staff profesionist şi o academie care creşte jucători de mare talent, de care clubul trebuie să aibă grijă în continuare”, a declarat Radu Constantea.

El a precizat că FC Universitatea Cluj a reuşit să termine anul 2020 pe excedent bugetar, depăşind efectele nefaste ale pandemiei, care a lovit puternic în fenomenul fotbalistic şi în companiile care investesc în acest sport.

„De asemenea, un alt aspect care indică direcţia sustenabilă de dezvoltare a clubului este faptul că, în concordanţă cu planul asumat în 2016, FC Universitatea Cluj a reuşit să menţină ponderea în buget a fondurilor publice la sub 38% în ultimii cinci ani, spre deosebire de majoritatea contracandidatelor la promovare din ultimele sezoane, unde fondurile publice reprezintă majoritatea covârşitoare a bugetului pe un sezon competiţional.

În ciuda pesimismului şi a stării de expectativă care au marcat anul trecut mediul economic, Departamentul de Marketing & Vânzări al clubului a reuşit în 2020 să genereze, din sponsorizare şi publicitate, cele mai mari venituri din ultimii cinci ani” se mai arată în comunicat.

U Cuj a încheiat pe locul 11 sezonul regulat al Ligii a II-a, ratând calificarea în play-off. El chipa va evolua în play-out-ul competiţiei, în care va lupta pentru evitarea retrogradării.

Știri similare

Dinamo Kiev a reuşit eventul în Ucraina

Dinamo Kiev a reuşit eventul în Ucraina

Sport

Formaţia Dinamo Kiev, antrenată de Mircea Lucescu, a câştigat, joi seară, Cupa Ucrainei, după ce la 25 aprilie a obţinut şi titlul naţional....

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
România îşi află adversarele din preliminariile CM-2022

România îşi află adversarele din preliminariile CM-2022

Sport

Tragerea la sorţi a preliminariilor UEFA va avea loc, luni, de la ora 19.00 şi va fi transmisă live de TVR, informează FRF. Evenimentul găzduit la Zurich (Elveţia) este organizat online, fără participarea delegaţiilor, în contextul restricţiilor impus de pandemie....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
MTS: Sportivii din loturile naţionale şi olimpice, precum şi cei calificaţi individual la Jocurile Olimpice de la Tokyo, vor fi vaccinaţi în etapa a doua

MTS: Sportivii din loturile naţionale şi olimpice, precum şi cei calificaţi individual la Jocurile Olimpice de la Tokyo, vor fi vaccinaţi în etapa a doua

Sport

Ministerul Tineretului şi Sportului anunţă că sportivii din loturile naţionale şi olimpice, precum şi cei calificaţi individual la Jocurile Olimpice de la Tokyo, dar şi membrii staff-ului acestora, vor fi vaccinaţi în etapa a doua a campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, cea care include populaţia cu grad de risc şi lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale....

Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă