Poloistul Cosmin Radu şi-a încheiat cariera de 25 de ani cu titlul în Croaţia, câştigat cu golul său decisiv

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Poloistul Cosmin Radu şi-a încheiat cariera de 25 de ani cu titlul în Croaţia, câştigat cu golul său decisiv

Poloistul Cosmin Radu a jucat, miercuri seară, ultimul meci din cariera de 25 de ani, pentru Mladost Zagreb, care a câştigat titlul naţional la lovituri de departajare. Cosmin Radu, pentru mulţi ani căpitan al naţionalei României, a marcat golul decisiv.

Meciul decivis al finalei dintre Mladost şi Jug s-a încheiat, miercuri seară, la lovituri de departajare, iar golul decisiv, pentru 12-11, a fost înscris de Cosmin Radu, iar cu 3-2 la general, Mladost a câştigat titlul naţional în Croaţia.

Poloistul tricolor revine în ţară după bucuria din Croaţia, pentru a candida la funcţia de vicepreşedinte al FR Polo, în cadrul Adunării Generale de alegeri, de vineri, fiind propus de clubul Rapid Bucureşti.

”Ministrul Tineretului şi Sportului din Serbia, fostul mare poloist Vanja Udovicici, i-a transmis un mesaj emoţionant de felicitare lui Cosmin Radu, cu ocazia retragerii sale din activitatea competiţională şi începerii carierei manageriale. Udovicici şi Radu au fost colegi la Mladost Zagreb, în perioada 2011-2013, când împreună au câştigat de două ori Cupa Croaţiei”, a transmis clubul Rapid Bucureşti, cu care Cosmin Radu a cucerit patru titluri naţionale, între 2001-2004.

 

Știri similare

Lotul naţional de canotaj tineret a făcut rapelul la Constanţa. 45 de sportivi s-au vaccinat

Lotul naţional de canotaj tineret a făcut rapelul la Constanţa. 45 de sportivi s-au vaccinat

Sport

Lotul naţional de canotaj tineret a făcut sâmbătă, rapelul la Constanţa, 45 de sportivi vaccinându-se cu acest prilej. Ei s-au aflat în cantonament la Năvodari, unde au pregătit Campionatul Mondial din luna iulie. Directorul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa, Cristina Schipor, a declarat că le mulţumeşte canotorilor din lotul naţional că au înţeles importanţa vaccinării. ...

Vizualizări: 391, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Meciul Juventus – Napoli, reprogramat la 17 martie

Meciul Juventus – Napoli, reprogramat la 17 martie

Sport

Meciul Juventus - Napoli, care trebuia să aibă loc la 4 octombrie 2020, în etapa a III-a a Serie A, dar nu s-a jucat atunci din cauza numeroaselor cazuri de coronavirus din lotul oaspeţilor, a fost reprogramat la 17 martie, informează lequipe.fr....

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Echipajul masculin 8+1 al României, locul cinci la CE de canotaj

Echipajul masculin 8+1 al României, locul cinci la CE de canotaj

Sport

Echipajul masculin 8+1, format din Florin Arteni, Alexandru-Cosmin Macovei, Alexandru Chioseaua, Nicu-Iulian Chelaru, Cristi-Ilie Pîrghie, Constantin Radu, Vlad Aicoboae, Constantin Adam şi Adrian Munteanu, a ...

Vizualizări: 289, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Simona Halep, în turul al doilea al US Open

Simona Halep, în turul al doilea al US Open

Sport

Simona Halep, lcoul 13 WTA şi cap de serie numărul 12, s-a calificat în turul al doilea al US Open, după ce a învins-o, luni, cu scorul de 6-4, 7-6 (3), pe jucătoarea italiană Camila Giorgi, locul 36 WTA....

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
FCSB – Academica Clinceni, scor 3-2, în Liga 1

FCSB – Academica Clinceni, scor 3-2, în Liga 1

Sport

Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, echipa Academica Clinceni, într-un meci din etapa a zecea a Ligii 1....

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Garba Haruna, la FC Voluntari

Garba Haruna, la FC Voluntari

Sport

FC Voluntari a anunţat, marţi, că a încheiat un contract cu jucătorul Garba Haruna, care s-a alăturat lotului pregătit de Bogdan Andone....

Vizualizări: 438, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă